Aceasta lege 353/2007 a institutiilor si companiilor de spectacole si concerte nu e un demers recent. Discutia trebuie sa inceapa de la autorii Legii 504/2004 (abrogata, in 2007, de Ordonanta nr. 21) si de la parlamentarii Mihai Malaimare si Marton Arpad, care au pornit lucrurile in aceasta directie. Lor li se adauga secretarul de stat de pe-atunci Ioan Onisei, respectiv, in prezent, Demeter Andras. Fostul director al teatrului Maghiar din Timisoara a fost de la inceput consultat de cei amintiti, iar din 2005, de cind e in Ministerul Culturii si Cultelor, Demeter Andras si-a consolidat echipa cu care a obtinut votarea legii, prin atragerea expertului in management cultural Carmen Croitoru si a juristului Roxana Ionescu. In acest rastimp, spune el, au fost trimise sute de email-uri, au fost organizate dezbateri, discutii, analize, „cel mai practic instrument de feedback dovedindu-se a fi email-ul”. Dintre cei cu care s-a consultat privind noua lege, Demeter Andras ii mentioneaza pe Nicolae Scarlat, directorul general adjunct al TNB, si pe Lucian Varsandan, actualul director al Teatrului German de Stat Timisoara, absolvent (si) de Drept.
Noua lege sprijina initiativa privata
Cea mai mare noutate a Legii 353/2007 este ca acorda importanta individuala atit institutiilor de spectacole si concerte de stat, cit si celor private. Demeter comenteaza importanta acestui aspect in raport cu falsul fenomen privat renascut dupa lungul somn din comunism. In lipsa unui suport real, initiativa privata care a luat forma in primii ani ai „capitalismului salbatic” nu a insemnat altceva decit inmultirea asa-zisilor „impresari artistici”, care plimba prin tara spectacole aducatoare de bani, selectate dupa cota vedetelor de afis, dupa magnetul avut la mase, sau in functie de alte criterii, care permit stabilirea fara risc a pretului unui bilet chiar si la cinci milioane de lei vechi. Demeter acuza si modelul sovietic preluat in anii comunismului, care a transformat teatrele si filarmonicile in „fabrici si uzine”, adica in institutii-mamut in care cartea de munca te poate proteja indiferent de valoare. Sistemul astfel creat a omorit competitia si a comis nedreptati la nivelul recunoasterii profesionale si al salariilor. In aceste conditii, secretarul de stat in MCC invoca „necesitatea crearii alternativei autodezmembrarii sistemului” si, in paralel, crearea cadrului de dezvoltare a acestor companii.
Facilitate fiscala pentru companii, plus bani de intretinere
Conform noilor prevederi, indiferent de forma lor organizationala – ca sint societati comerciale, asociatii sau altele – companiile vor putea nu doar sa aplice pentru organizarea unor actiuni artistice, dar si pentru resurse care sa le asigure existenta intre doua aplicatii la proiecte sau programe. Asta inseamna sustinerea continuitatii in activitatea companiei, adica fonduri pentru plata curentului, a gazului, pe scurt, cheltuielile de „supravietuire”.
Exista insa si conditii. Oferta companiilor trebuie sa raspunda unor nevoi ale comunitatii, neidentificate de cele-lalte institutii culturale. In Timisoara, de pilda, harta culturala este acoperita, in linii mari, de patru teatre, o opera si o filarmonica. Fiecare are un discurs si un public proprii, totusi o companie cum e Teatrul de Garaj si Curte poate oferi o alternativa culturala la toate programele institutiilor amintite, se poate identifica cu un target sau un discurs pe care nici una dintre acestea nu le-a luat in calcul. In aceste conditii, Teatrul de Garaj si Curte poate solicita primariei sa analizeze posibilitatea de a se ocupa el de segmentul descoperit; fiindca e obligata prin lege sa dea curs analizei, primaria va face un caiet de sarcini si va scoate la concurs acoperirea segmentului in cauza. Teatrul de Garaj se expune, astfel, riscului ca o alta companie sa „profite” de ideea pe care acesta a avut-o si sa se inscrie si ea la concurs. Demeter crede insa ca in virtutea lucrurilor care se regleaza de la sine, doar „creierul” proiectului isi va putea sustine convingerile pina la capat si cistiga. Urmeaza semnarea, dupa caz, a unui contract care va obliga compania sa-si puna in opera programul, discursul, cistigindu-si publicul pe care-l va atrage. In tot cazul, o (alta) veste buna pentru companii este ca pot beneficia si de o forma de facilitate fiscala. Daca Teatrul de Garaj si Curte isi desfasoara activitatea in anexa unei case, pe durata activitatii companiei, proprietarul va fi scutit de plata impozitului pe respectiva cladire si pe terenul aferent acesteia.
Salarii de pina la 4.500 de lei
Legea 353/2007 prevede si o noua grila de salarizare, care va intra in vigoare la data de 1 septembrie 2008, odata cu inceperea noilor stagiuni. Conform acesteia, vor exista angajati in institutii care vor cistiga chiar si 4.500 de lei pe luna. Pina una-alta insa, se lucreaza aprig la formularea normelor de aplicare a legii si, respectiv, a acestei grile de salarizare. De la inceput s-a afirmat clar ca salariul unui actor – luat ca exemplu – va fi stabilit in functie de patru criterii: numarul de roluri noi din stagiune, felul acestora, rolurile din stagiunea anterioara, numarul de reprezentatii programate. Asta, in conditiile in care actorul va sti dinainte, prin grija directiunii, ce si cit va juca in stagiunea pe care o are inainte. In felul acesta, el isi va putea face un calcul relativ asupra perioadelor din an in care va putea sa mai joace si in alte teatre, fie ele institutii sau companii. De curind, fiind la Timisoara pentru a se intilni cu reprezentantii institutiilor de cultura din vestul tarii, Demeter Andras a afirmat un lucru interesant, anume ca pina la intrarea in vigoare a noii grile de salarizare, mai sint etape esentiale de parcurs, intre care si „evaluarea de-a fir a par a fiecarui angajat, pentru a face aceste institutii mai suple”.
Resetarea, ca posibilitate
Institutiile, in istoria lor recenta si comunista, s-au comportat de parca munca unui actor, a unui regizor, este imposibil de cuantificat, de masurat. Artistii stiu cel mai bine ca ei lucreaza dupa orare proprii: repetitii in doi timpi cu prelungire nelimitata, in functie de cerintele construirii spectacolului (in acest caz), simbete si duminici ocupate, dar si perioade din an in care singurele vizite facute la locul de munca au ca interes citirea avizierului sau ridicarea salariului. Sint actori care joaca in cinci spectacole pe stagiune, la fel cum sint actori, regizori, scenografi s.a. care someaza pe cartea de munca. Pe de alta parte, cine poate sustine cu exactitate daca actorul x a facut un rol bun sau are un esec?! Demeter Andras sustine ca aplicarea noilor salarii trebuie facuta tinind cont de elementele din activitatea unui artist care se repeta – repetitivitatea fiind singura unitate de masura intr-un domeniu prin natura lui subiectiv. Ce anume inseamna insa ca institutiile de spectacole si concerte sa devina „mai suple”, nu se va sti decit la finele procesului de elaborare a normelor.
„Nu trebuie sa concepem la nici un nivel o dezbinare fortata a sistemului, ci trebuie sa ne gindim ca la un firesc care se va autoregla, se va autoorganiza. Lucrurile sint in acelasi timp simple si complicate. Inca nu putem spune ceva concret cu privire la aceste norme. Avem solutii, dar trebuie sa avem mare grija sa lucram in cheia in care am lucrat si pina acum: sa incercam sa salvam valorile formate in sistemul institutionalizat, care s-a dovedit functional, desi nu este firesc intr-o astfel de profesie, prin esenta liberala. Fiindca totusi ele exista, ar fi riscant si iresponsabil sa renunti la sistem asa, ex abrupto. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa ajungem la norme care sa-i tina in brate pe toti, pentru ca nici o autoritate finantatoare nu va dispune de fondul de salarii necesar. Trebuie gasita calea de mijloc, fie prin stabilirea unui minimum valabil pentru toti cei din sistem, completat de puncte obtinute pe criteriile de mai sus, fie prin coroborarea elementelor prospective, sarcinile stagiunii urmatoare, cu evaluarea calitatii prestatiilor din cea anterioara, astfel incit cu fiecare sa se poata negocia intre nivelul minim si maxim de salarizare”, precizeaza Demeter Andras.
Intrebat daca aceasta reevaluare va pune pe cineva pe liber, el a spus ca nu se poate afirma acest lucru, la fel cum nu se poate afirma nici contrariul lui. „Fiecare institutie e o entitate, care are niste responsabilitati. Fie ca e vorba de o orchestra cu tot ce inseamna ea, fie ca e vorba de o trupa de teatru, intr-o institutie, cineva va trebui sa vada, in limita unor fonduri posibile de atins, de obtinut, de ce are nevoie pentru a forma un nucleu artistic – si as sublinia un nucleu. Sistemul trebuie sa permita acelor directori si institutii care vor sa isi reconsidere componenta si constructia sa o poata face. Poate ca un fel de tabula rasa pentru toata lumea ar fi cea mai buna solutie; un moment in care toate ceasurile se opresc si se repornesc dupa ce sint fixate din nou. Noi nu am vrut sa mergem cu textul legii intr-o asemenea directie, fiindca in societatea noastra ar fi destul de periculos; ar aparea abuzuri. Daca la orice lege noua s-ar opri viata, ca sa intre ea in vigoare, am trai cu totii sacadat. Asa ca, intr-un sistem care ar putea sa considere resetarea ca fiind cea mai viabila forma, ea nu va fi o obligatie, ci o posibilitate.” Demeter Andras explica de ce, amintind ca in cazul institutiilor, vorbim de minimum doua surse de finantare diferite: ministerul, primariile si, in unele cazuri, consiliile judetene. Prin urmare, finantarea institutiilor este guvernata de doua legi cadru: legea finantelor publice si legea administratiei publice locale. „Asa ca, printr-o astfel de lege speciala, nu poti impune o suprapovara salariala sau o reforma radicala celor care sint guvernati de sisteme aplicabile numai lor. Poti doar sa creezi posibilitatea, conditionata la rindul ei de capacitatea economica, si bineinteles dublata de vointa politica”.
Opinia consultantului
Demeter Andras a inceput sa se consulte cu Lucian Varsandan in mai 2006, cind pe site-ul MCC se afla proiectul de ordonanta de guvern ce urma sa inlocuiasca Legea nr. 504/2004. „Dintre propunerile facute de mine, pe care m-am bucurat sa le regasesc in noua lege, numesc doua: largirea sferei personalului pentru care se pot incheia contracte de munca pe perioada determinata (propunerea initiala, din mai 2006, prevedea aceasta posibilitate numai pentru personalul de specialitate artistica) si instituirea unor derogari de la prevederile Codului Muncii care limiteaza durata si numarul incheierilor succesive de contracte de munca pe perioada determinata (proiectul initial viza derogari doar prin prisma incheierii contractului pe perioada determinata, dar acesta, odata incheiat, ar fi urmat sa se supuna celorlaltor conditii limitative instituite de Codul Muncii)”, spune Varsandan. El considera ca ar mai fi fost necesar de inserat in noua lege „prevederi derogatorii cu privire la institutia preavizului in caz de denuntare unilaterala a contractului individual de munca”.
In momentul actual, explica el, „daca repeti Hamlet, si daca nu ai inserat in contractul de munca niste prevederi asiguratorii, cu 16 zile inainte de premiera interpretul rolului titular isi poate da demisia in mod valabil si legal, intrucit preavizul cuprins in contractul individual de munca nu are voie sa depaseasca 15 zile, potrivit Codului Muncii. In institutiile de spectacole din strainatate acest preaviz este lasat la latitudinea partilor, el putind ajunge la citeva luni sau chiar citiva ani. Asta tocmai pentru ca teatrul sa isi poata planifica stagiunea in mod corespunzator si din timp, chiar in situatia in care un actor opteaza pentru un alt teatru, de exemplu. Si in conditiile acestea, schimbarea locului de munca se face acolo de regula doar in pauza dintre stagiuni”.
In viziunea lui Varsandan, ar fi fost, de asemenea, de dorit ca noua grila de salarizare sa cuprinda toti angajatii din institutiile de spectacole, nu doar pe cei care ocupa functii de specialitate. „In viitor ar trebui reglementat si sistemul de formare si perfectionare a personalului din institutiile de spectacole care desfasoara activitati specifice, mai ales la scena, in culise si la ateliere. In general insa, consider ca Ordonanta Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 353/2007, este un act normativ bun, oricum un mare pas inainte fata de reglementarea anterioara, iar anumite elemente perfectibile din cuprinsul ei pot face obiectul unor modificari ulterioare.”
Noua lege, sub lupa juristului
Consilierul juridic Constantin Tent, angajat al Teatrului National Timisoara, a citit Legea 353/2007 si nu crede ca angajatii din institutiile de cultura au de ce sa se teama in ceea ce priveste raportul lor contractual cu angajatorul. „Noua lege marseaza pe competitie. Nici nu ai cum sa faci altfel, pentru ca nu poti sa dai lumea afara. E foarte greu sa concediezi pe cineva din sistemul bugetar. Dar pe viitor, pe cine mai incadrezi, incadrezi pe perioada determinata sau direct, prin externalizare. Din moment ce nu ai nevoie de trei economisti, pastrezi doi, si pe unul il platesti in functie de cit are de lucru”, spune Tent. El considera ca unul din neajunsurile acestei legi este ca afecteaza personalul care, nefiind considerat de specialitate, nu este cuprins in grila de salarizare a actualei legi, anume contabilitatea, serviciul resurse umane, oficiul juridic, departamentul aprovizionare, pompierii, femeia de serviciu: „Ei nu sint cuprinsi in lege, pentru ca in cazul lor nu ai cum sa demonstrezi ca munca lor intr-o institutie de cultura se face altfel decit intr-o fabrica. Iar in cazul artistilor, la evaluari, nu stiu cum va fi, fiindca e greu de dimensionat. Daca nu se stabilesc niste criterii de evaluare foarte clare, se vor naste discutii. Nu stiu cum or sa se descurce cei care stabilesc normele. Cum vor demonstra ca un actor e cu mult mai bun decit altul?”.