Cum a fost drumul Bucuresti-Bicaz? Multe gropi? Multe emotii?
Drumul spre Bicaz a inceput cu drumurile la televiziuni. Fara gropi. Cu emotii. Ca eram la Mihaela Radulescu si la Teo. Ele m-au luat sub aripile lor promotionale si mi-au dus cartea spre mintile nebanuite ale cititorilor. Prin emisiunile lor am devenit cunoscut si recunoscut de catre oameni tot mai diversi. E important sa vezi ce cred ceilalti, ceilalti decit scriitorii, criticii, colegii. Lumea gata fragezita astfel a primit inca o emisiune, cea a Eugeniei Voda, „Profesionistii”, cu gurile cascate. Eugenia Voda insasi a centrat mingea pe povestea regasirii parintilor mei biologici. Din adincurile Moldovei, tanti Olga din Buhusi m-a chemat la fata locului „sa dezbatem radacinile”, iar doamna Bujoreanu din Bacau a fost Agatha Christie, umblind pe firul documentelor si descoperind „faptasii” vietii mele pe pamint. Parintii mei biologici Ungureanu nu mai sint impreuna de mult, dintotdeauna se poate spune. El este la Cernavoda, ea este la Bacau. Se poate spune ca eu nu am ridicat decit un deget, sa scriu, televiziunea, tanti Olga si doamna Bujoreanu au facut totul. Ca de obicei, in destinul meu. Femeile, saracele, m-au dus spre cunoastere.
Ungureanu Constantin si Floarea. Te-au nascut. Cine sint? Cum sint?
Ambii sint la pensie. Au case la bloc. Traiesc modest, dar nu se pling de intretinere-lumina-trai pe drumuri. El are familie mare. Ea are familie risipita. El are nevasta a dracului, doi baieti. Ea are un barbat in pamint si o fata si un baiat dusi prin lume, la Copsa Mica si la Viena. El isi tiraste un picior cangrenat, ea adoarme la Etno Tv. Fiecare vorbeste, barbatul eroic, femeia minimalist si indiferent, de cum au construit hidrocentralele patriei. Au pornit impreuna de la Bicaz si ea s-a oprit undeva linga Cluj, el tocmai la Cernavoda, la Atomica. El a fost macaragiu-buldozerist de salariu mare, ea sudorita rapida intre trei nasteri.
Trebuie sa fie greu sa bati intr-o poarta si sa spui „Am venit!” dupa mai bine de patruzeci de ani… Care a fost primul lucru pe care ai vrut sa-l afli?
Primul lucru a fost sa stiu cit si cum voi trai de acum incolo. Pe scurt, m-am interesat de bolile fiecaruia. Fiecare are trecut de 60 de ani, deci bolile li s-au asezat in trup. M-am uitat la parul lor sa vad cind voi cheli. Victorie! Voi avea par! Inima e fara reparatii. Rinichii, stomacele functioneaza. Asta am vrut sa aflu. Cum m-au abandonat nu ma interesa asa de mult. Minciunile aici sint la locul lor, iar fiecare a avut varianta lui. Asa ca ursitoarele mele, duplicitatea si lasitatea, si-au facut jocul. In rest, lume, lume, lume! Bibelouri in vitrine, Rapire din Serai pe pereti, televizor in mijlocul casei… noroc cu diversitatea asta de canale, ca nu m-au dibuit si am putut sa pregatesc revederea cu nimeni si necunoscutul cum se cuvine.
Ei te-au cautat vreodata? Stiau ce s-a intimplat cu tine dupa acel martie 1966?
Nu m-au cautat. Nici nu era nevoie. Mi-au facut un bine. Cind faci bine unui om nu ai regrete. Punind lucrurile cap la cap, imi dau seama ca decizia de a fi dat altei familii i-a apartinut femeii, lui Floarea. Ea trebuie premiata pentru decizia de cutit, de topor, de mitraliera. Bravo ei! Apoi, dupa plecarea mea din viata lor, ei si-au intemeiat familii bune, cu care vor merge pina la moarte. Ceea ce e minunat. Dupa disparitia lor din viata mea, si eu am prins o familie pe care o voi recunoaste pina la moarte. Sint obisnuit sa nu-mi asum nimic, uite ca dupa socul asta imi dau seama ca sint al familiilor Istodor si Berceanu si ca ele imi sint.
Ai, citi? Sapte frati?
Constantin Ungureanu are sapte frati. Fiecare frate are cel putin doi copii. Floarea are patru frati. Fiecare iepure. Asa ca am zeci de veri si de doua ori mai multi nepoti. Familiile astea nu le voi cunoaste niciodata mai departe de matusi si ici-colo cite un var. N-am viata si nici interes pentru asta. Ceea ce am descoperit insa este o sora. Din acelasi tata si aceeasi mama. O tipa s-o pui pe rana. O sora cum niciodata nu gasesti. „Te-am asteptat toata viata! Sa nu dispari! De acum, unde voi fi eu, vei sta si tu!” Pentru ea a meritat reintoarcerea in Moldova.
In actul de adoptie scria ca infierea se face „in interesul minorului”… Te-ai gindit
cum ar fi aratat existenta ta daca ai fi ramas in Bicaz?
Lumea mea ar fi fost una de baraca. Ca a surorii mele. Neagra, murdara, parasita, confuza, impulsiva, instinctuala, ma rog, aceeasi existenta pe care am dus-o in imaginatia mea, si nu in realitate.
De iertat mi-ai spus cindva ca nu ai pentru ce sa ii ierti. Dar de inteles, i-ai inteles?
Biologia are si ea un cuvint de spus in ceea ce sint. Dar Istodorii nu au nevoie de prezentare. Ei sint starurile vietii mele, Mariana si Emanuel. Ce sa fac? Sa ma razbun pe comunism? Pot striga JOS Comunismul, imi bag picioarele in Cartea vietii mele si-i dau foc, daca ea e un elogiu al comunismului, dar, in rest, pina m-am dezmeticit eu la 40 de ani sa traiesc, mi s-a cam dus viata. Ce mai am de facut? Sa ma imbat cu taica-meu Istodor, sa fac gazetarie, sa ma imbat cu fi-miu cind o fi mare si sa iubesc, chestii groaznic de trecatoare. Sa-i inteleg pe ei? La ce mi-ar folosi? I-am inteles si gata, inca o chestie birocratica trecuta in revista.
Te vei intoarce? S-au trezit legaturile de singe sau iti vei vedea mai departe de viata ta dind, poate, numai telefoane de Sarbatori?
Cu sor-mea din Copsa voi umbla din ruda in ruda si vom asculta povestile. Vara asta poate, poate vara viitoare. In rest, adio si un praz verde, nu? Doar sint oltean conform certificatului. Viata merita traita. Pardon, hai dracului sa mai traiesc si viata mea, ca prea am trait-o pe a altora!