Început bun pentru discografia clasică a lui 2020, cu multe albume în siajul aniversării beethoveniene, cu reeditări impresionante, câteva surprinzătoare new entry la capitolul tineri interpreți și înregistrări memorabile datorate unor muzicieni români.
Și chiar dacă România a devenit o țară fără industrie a discului, în care proliferează ediții fantomă fără taxă de timbru și fără număr ale colecțiilor de manele best of, încă mai există un public fidel al discului de clasică. Obligat, ce-i drept, tot mai mult, să se orienteze către digital, la fel ca iubitorii altor genuri, din rațiuni practice și de calitate foarte bună a materialului muzical care poate fi descărcat online, care pune la încercare purismul îndrăgostiților suporturile clasice. Cât de departe suntem de normalitatea unei veritabile piețe muzicale confirmă știrea despre Grammy-ul recent câștigat de Cristian Măcelaru în 26 ianuarie, cu un disc despre care n-a scris/ vorbit mai nimeni în română până în seara decernării.
Cinci discuri pentru ianuarie, dintre care două cu interpreți români și al treilea cu un opus enescian, cu mențiunea că nu e vorba de un top – topurile în artă sunt de cele mai multe ori o suavă prostie –, ci doar de o selecție pentru ianuarie 2020, într-o ordine doar cronologică. Și, bineînțeles, subiectivă!
Konstantin Scherbakov, Beethoven: Integrala Sonatelor pentru pian, volumul I
O integrală beethoveniană de păstrat. Vor mai fi integrale în acest an Beethoven, dar colecția sonatelor înregistrate de pianistul rus la casa de discuri a celebrului producător american de piane Steinway e una de păstrat. Dincolo de cele 40 de CD-uri ale unei cariere impresionante – cu recentul Liszt-Liapunov și „Studiile de execuție transcendentală“ –, Scherbakov e un estet al pianisticii moderne. Discul conține primele trei sonate, în cronologia compunerii lor, cu acel opus 2 dedicat lui Joseph Haydn. Interpretarea e remarcabilă: dinamică cu paletă coloristică completă, cu sunet cald în chiar nuanțele forte, cu emoție a tușeului pe desfășurările interiorizate și virtuozitate în allegro. De ascultat și păstrat, Steinway and Sons se vor mișca rapid cu următoarele volume, sunt pe piață doar din 2010 și competiția îi obligă să o facă. Iar aceasta e o colecție de păstrat în aglomerația aniversară Beethoven 250; bună și deloc scumpă.
Valentina Naforniță, Münchner Rundfunkorchester & Keri-Lynn Wilson – Romance
Solo debut vocal. Debutul sopranei Valentina Naforniță e unul încântător, pe lângă trei sentimentale melodii Eugen Doga în română, CD-ul înregistrat la Münchner în doar cinci zile din iunie 2019 conține repertoriul care a consacrat-o pe moldoveanca născută în 1987: Mozart. Și Ceaikovski, cu care a convins publicul francez la Garnier în Iolanta, în mai anul trecut. Vocalitate frumoasă în Zerlina (Vedrai, carino), Susanna (Deh vieni), Ilia (Zefiretti lusinghieri), dar fără destulă liniște în Zaïde (Ruhe sanft), de aici poate ușoara instabilitatea din acut. Cântecul lunii din Rusalka lui Dvořák are adumbriri senzuale, iar Ceaikovski e carnal, cu profunzimi languroase și voluptatea vocală tipic rusească. Preferam un interludiu mai consistent în locul preludiului la Iolanta, ca și un acompaniament mai prezent în Ceaikovski: Münchner Rundfunkorchester e prea detașată sub bagheta dirijoarei canadiene Kerry-Linn Wilson în partiturile rusești. Melodiile lui Eugen Doga sunt nostalgii romantice de estradă, da, basarabenii sunt niște visători în artă, iar Valentinei Naforniță i se spunea în copilărie „ciocârlia“. Personal speram un program mai diversificat (de ce nu și Adina, Norina sau Valencienne?). Aștept urmarea cu interes, dacă nu o Boemă, măcar o Traviată!
Christian Ferras & Pierre Barbizet – Debussy & Enescu Violin Sonatas, Ravel – Tzigane
Reeditare. Una de excepție cu o interpretare genială a Sonatei nr. 3 în la minor Op. 25 „în caracter popular românesc“ de George Enescu, o superbă remasterizare a unui vinil His Master’s Voice din 1962. Deși au apărut și câteva vechi capodopere cu muzica lui Beethoven în această lună – discul e o afacere care va face mereu apel la arhive –, pentru mine e important acest cameral în care îl putem asculta în condiții sonore foarte bune pe marele Christian Ferras, unul dintre violoniștii de top ai anilor ’60, elev iubit al compozitorului român. Partenerul lui Ferras e Pierre Barbizet, un pianist mare și renumit acompaniator cameral în epocă, cu care în 1958 a înregistrat și integrala sonatelor de Beethoven. Interpretarea capodoperei enesciene e una de antologie, cu sunet aspru, lăutăresc, cu un vibrato intruziv și o liniște metafizică în andantele median. Celelalte lucrări de pe disc, Sonata de Debussy și Tzigane de Ravel, sunt delicioase, cu un minunat tempo rubato, sentimentale portamenti, o abordare romantică caracterizată azi drept old fashioned. Discul, unul de colecție, e disponibil atât în Hi-Res, cât și pe vinil.
Tharice Virtuosi – Live at Zentrum Paul Klee
Un live de poveste. Tharice Virtuosi e într-o traducere la îndemână un fabulos interantional all star team alcătuit din soliști de excepție care fac muzică cu o plăcere nebună, cum e cazul și în această înregistrare a unui concert din mai 2019 la Zentrum Paul Klee din Berna, Elveția. Trei dintre ei sunt români: Liviu Prunaru, Bogdan Zvorișteanu și Vlad Stănculeasa, trei mari interpreți contemporani și violoniști de primă clasă care funcționează ca soliști concert-maiștri la Concertgebouw, Suisse Romande și Barcelona. Înregistrarea e un deliciu auditiv, cu un program care combină miniaturi și aranjamente proprii ale unor partituri celebre în repertoriul pentru instrumente cu coarde: Sarasate, Paganini, Frank Bridge, David Popper, Bazzini și Ysaye, cu un încântător aranjament Dobrinescu al Bagatelei de Scărlătescu și un Arioso incandescent interpretat de chiar liderul formației, Liviu Prunaru. Lucrarea centrală și de rezistență a albumului e Octetul op. 20 de Mendelssohn, într-o versiune memorabilă. Aplauzele incandescente, păstrate între plaje de inginerul de sunet, sunt emoționante. Un disc de colecție!
Sélim Mazari – Beethoven Variations
Solo debut instrumental. Pentru mine e un disc revelație, mai ales impresionanta versiune a redutabilelor variațiuni „eroice“ beethoveniene. Sélim e foarte tânăr, s-a născut în 1992 în suburbiile pariziene, dar a avut șansa de a fi printre ultimii studenți ai marii interprete Brigitte Engerer, de a cărei carură pare încă a fi impregnat și la care a ajuns printr-o elevă a marii pianiste și pedagoge franceze căruia a avut șansa să-i fie vecin. Sunet maiestuos, bine proporționat, cu o virtuozitate fără cusur și viziune extrem de matură a arhitecturii variaționale beethoveniene. Uimitoare interpretarea Variațiunilor și Fugii op. 35 în mi major, cu maturitate incredibilă, prin viziune și tușeul devastator de profund, cu sunet perfect și o ușurință de vechi maestru. Sélim Mazari e un talent de urmărit, m-am emoționat să aflu că, deși e un solist new generation, are deja în repertoriu Suita a II a op. 10 de George Enescu.
Audiție plăcută și un an bun cu muzici frumoase, pe măsura începutului!