Avanpremieră  -  Suplimentul de Cultura  -  

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Vizuina de Aur, de Cătălin Partenie, care va apărea în curând în colecția „Ego. Proză“ a Editurii Polirom.

– Fragment –

Odată mi-a zis că Sir Michael l-a rugat să nu bată în ziua aia că are musafiri.

— Asta-i înțelegerea. Când zice să nu bat, nu bat. Acum câțiva ani și-a făcut o provizie uriașă de Double Horses și-apoi medicul i-a zis că trebuie să se lase de fumat. El e sursa mea.

Atunci mi-a vorbit Paul de planul lui secret.

— Vara asta am cântat cu o trupă într-un restaurant, la o grădină. Vreo trei săptămâni. Și la un moment dat mi-au zis că ei se duc să-și dea examenul de atestat și m-au luat și pe mine; și-acum am atestat de artist liber-profesionist. E valabil cinci ani. Va trebui să-l reînnoiesc în ’93.

— Ești și student, și artist liber-profesionist?

— La examenul de atestat nu le-am zis că sunt student. Le-am zis c-am terminat liceul, c-am fă­cut armata și că vreau să fiu baterist. Am cântat o singura piesă. Măicuța mea. Și comisia a zis: „Ajunge, mulțumim“.

— Măicuța mea?

— „Aș vrea să mă mai cerți, aș vrea să mă mai ierți, și să m-auzi că-ți mulțumesc, măicuța mea.“ Temistocle Popa.

— Temistocle Popa?

— Da, de-astea trebuie să cânți la examenul de atestat. Mergi la sigur. Uite, zice și scoate din portofel un carnețel albastru pe care scria „Consiliul Culturii și Edu­cației Socialiste. Atestat de artist liber-profesionist“. Cu ăsta voi trăi ca un prinț.

— Prinț?

— Da. Cu acest atestat voi fi și prinț, și om al muncii.

— Om al muncii unde?

— Într-un restaurant.

— Prinț la restaurant?

— Da. Într-o formație.

— Într-o formație care cântă la restaurant? Vrei să spui în timpul verii. În vacanță, nu?

— Nu. Vreau să spun tot timpul.

— Da, da’ tu ești student la Filosofie și, după ce termini, o să fii profesor.

— Doar că n-o să termin. În anul trei avem un examen de logică, care e greu de tot. În fiecare an facem logică, deși nu prea înțeleg ce legătură are marxismul cu logica. În fine, ăla din anul trei e greu de tot. Și-o să-l pic. Se pică pe capete, oricum. Pe urmă învață toți ca nebunii și-l iau în toamnă. Doar că eu o să-l pic și-n toamnă.

— Și-o să repeți anul?

— Da, și-o să-l pic din nou. O să le spun niște tâmpenii și mai mari și or să-și zică că mai bine mă dau afară. Și pe urmă gata. Absolutely Free. Zappa are un disc care se cheamă așa. Ai auzit de Zappa?

— Și când o să fii liber ce-o să faci?

— Păi, nu ți-am zis? Mă lipesc de-o trupă într-un restaurant.

— Paul, da’ tu ești bun. Nu vrei să dai concerte? Să faci turnee?

— Nu se poate trăi din asta.

— Și ce-o să te faci dacă ăia din trupă o să fie niște tâmpiți?

— Cel mai important lucru în viață e să fii lăsat în pace. O să mă scol când vreau și ăsta o să fie Roll­sul meu. În plus, n-o să trebuiască să mă fac membru de Partid, să mă duc la ședințe și să asist la discuții interminabile despre societatea noastră multilateral dezvoltată.

— De ce n-o să trebuiască să te faci membru de Partid?

— Pentru că Partidul n-are nevoie de bateriști. Bateriștii nu sunt oameni de încredere, mai bine să n-ai de-a face cu ei.

— Paul, nu știu ce să zic. Ești nebun.

— Ăsta-i planul.

Și eu mă uitam la el cum se uita Mowgli în ochii lui Kaa.

— Auzi, da’ de ce nu vrei să-ți iei diploma și să te faci prinț pe urmă?

— Dacă termin facultatea, o să mă trimită trei ani la o școală la țară, profesor de istorie, geografie și desen.

— Adică o să termini Filosofia și n-o să predai filosofie?

— Filosofia nu se predă decât la liceu, într-a doișpea, doar că la liceu nu prea mai sunt posturi. Dar și dacă aș preda filosofie, tot n-ar fi nici o consolare.

— Și după ăia trei ani?

— Ăia trei ani sunt de ochii lumii. Dacă intri în sistem, nu mai scapi, acolo rămâi, la țară. Iobag cu diplomă de studii superioare.

— Atunci de ce nu pici logica de anul ăsta și gata? De ce vrei să aștepți până-n anul trei?

— Taică-meu. Maică-mea n-o să zică nimic, dar pe taică-meu trebuie să-l pregătesc. El e nebunul familiei. După ce mi-am luat tobele, mi-a zis: „Vrei să te faci baterist când regimul ăsta e în full swing?“. E un tip tare de treabă, dar crede că glumele lui sunt toate foarte bune.

— Da, da’ ți-a dat bani să-ți iei tobe, nu?

— Maică-mea mi-a dat. Ea mi-a zis, când eram într-a doișpea: „Paul, dacă intri la facultate, oricare ar fi ea, îți dau bani să-ți iei tobe“. Știa că asta îmi doresc. Avea niște bani numai ai ei.

— Auzi, da’ de ce-ai dat tocmai la Filosofie?

— Păi, unde era să mă duc dacă tot liceu’ mi-am făcut de cap? Pentru Conservator nu eram pregătit, așa că, după ce-am exclus matematica, fizica, chimia, literatura, istoria, actoria și artele plastice, n-a rămas decât filosofia. Examen scris. Două materii. Filosofie și economie politică. Două manuale mici, subțiri; în două luni le-nveți pe de rost.

— Da, da’ astea nu sunt…

— Iar la admitere cele două probe de examen trebuie ornate fiecare cu cel puțin două citate din cuvântările lui Nea Nicu. Așa mi-a spus profa de filosofie într-a doișpea.

— Și tu așa ai făcut?

— Când i-am spus maică-mii că nu pot să țin minte ce zice Nea Nicu, a râs.

— A râs de tine?

— A râs. Și pe urmă zice: „Fii atent, o să-ți recit două fraze de-ale lui Nea Nicu. Prima-i așa: «Nu este suficient să se scrie numai despre lucruri abstracte, deși și astea sunt necesare. E frumos să auzi o poezie bună de dragoste, dar nu este suficient». Și-acu’ a doua: «Viața a demonstrat cu putere că legea dialectică a luptei conflictelor interioare și exterioare trebuie să ne facă să luptăm cu abnegație pentru realiza­rea visurilor noastre»“. Și pe urmă zice: „De fapt, pe una am inventat-o eu. Adică una-i a lui, una-i a mea. Care crezi că-i a lui?“. Și eu zic: „Păi, aia cu lucrurile abstracte și cu poezia de dragoste, că n-are nici un sens“. Și mama zice: „Gre­șit, aia e a lui. Ailaltă e a mea“. Și eu zic: „Nu te cred“. Și ea zice: „Paul, ascultă-mă ce-ți spun. Ție îți place jazzul, o să te descurci. Nu trebuie să memorezi nu știu câte cuvântări de-ale lui. Trebuie doar să improvizezi ceva care să sune ca el. Ai înțeles? Nimeni n-o să-și dea seama. Oricum ține prea multe cuvântări, nimeni nu mai știe ce-a zis în ele“.

— Mama ta ți-a zis să minți la examen ?

— Mama a crescut într-un orfelinat.

CARTEA

București 1988. Paul este student la Filosofie, are un set de tobe și un plan secret: vrea să fie exmatriculat și să se angajeze ca baterist la un restaurant, într-o formație. Planul îi reușește, dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată și Paul își face un nou plan.