Lumea operei i-a pierdut zilele acestea pe Nello Santi și pe Mirella Freni, doi titani ai artei interpretative, fiecare dintre ei reprezentant al unei generații aparte, mai ales în repertoriul liric italian. Dacă noi, melomanii, am iubit-o cu toții pe pe Mirella Freni, „Papa Santi“ cum i-au spus cei care au cântat cu el, a fost un șef de orchestră emblematic mai ales pentru lumea interpreților. Am stat de vorbă cu doi români care au avut privilegiul rarisim de a cânta și lucra cu acest extraordinar dirijor, cu a cărui dispariție se încheie o epocă: soprana Elena Moșuc, o adevărată divă a scenelor lirice internaționale de azi, și dirijorul Christian Sandu, un maestru al baghetei care a dirijat recent orchestra Teatrului Colón din Bogotá, Columbia. Le-am adresat același set de întrebări.
- Când l-ați cunoscut și când ați lucrat pentru prima oară în carieră cu Maestrul Nello Santi? În ce partitură/ repertoriu?
- Atât în repertoriile Puccini, cât mai ales în Verdi, în care a fost recunoscut ca un specialist de clasă mondială, Nello Santi era apreciat pentru balansul voce-orchestră, fără a acorda prea multă libertate solistului. Cum ați descrie experiența pe care ați avut-o cunoscându-l și lucrând cu el?
- Ce a însemnat Nello Santi pentru dumneavoastră? Cum ați caracteriza, în câteva cuvinte personalitatea acestui mare șef pe care critica de specialitate l-a numit „ultimul mare dirijor italian cu un talent instinctiv înnăscut pentru operă“?
- O amintire personală dragă, de la repetiție sau din spectacol cu Nello Santi.
Elena Moșuc
Încă de când am fost angajată la Zürich, din toamna anului 1991. Onoarea de a cânta sub bagheta sa am avut-o în anul 2000, când Alexander Pereira m-a distribuit în rolul Gildei din Rigoletto de Verdi, alături de mari baritoni, în rolul titular. Ca un maestro din vechea gardă, a știut să ne transmită mai departe adevărata manieră italiană de a interpreta, secrete pe care le-am absorbit imediat! Am cântat mult Rigoletto, la Zürich, cu Leo Nucci cu care am împărțit multe alte scene, precum Arena di Verona, Scala din Milano, Tokyo, Hong Kong. Dar la Zürich acest trio Santi-Nucci-Moșuc a fost considerat de referință pentru Rigoletto, cu care, alături și de Piotr Beczała, am realizat un minunat DVD în 2006. În 2009 am avut fericirea să cânt în noua producție Lucia di Lammermoor, pusă în scenă la Zürich pentru mine. A fost o experiență minunată să lucrez iarăși cu Maestrul Santi și am avut din nou ocazia să învăț o mulțime de secrete. Doar simpla sa apariție declanșa standing ovations!
Ca toți marii interpreți, Maestrul Santi avea o viziune proprie. Tempourile sale erau renumite pentru rapiditate. Îmi amintesc ca Edita Gruberová a fost foarte nemulțumită pentru că, în cabaletta Semiramidei, Maestrul a avut un tempo imposibil. La fel în Rigoletto, duetul Gilda-Rigoletto din actul al doilea avea un tempo extrem de rapid, dar care te storcea; trebuia să fim foarte atenți, să fim preciși și să nu rămânem în urma orchestrei. Recunosc ca la început a fost greu, dar apoi ne-am obișnuit cu toții și a devenit normalitate. Pentru mine, ca artistă, important a fost faptul că, prin Maestrul Santi, muzica italiană mi-a intrat în sânge direct de la sursă!
Nello Santi a fost un adevărat maestru! Era autentic. Pe mine, pe noi toți ne-a impresionat mereu faptul că nu dirija niciodată cu partitură. Știa toate notele muzicale pe dinafară, soliști, cor și fiecare instrument din orchestră! Ceva incredibil! Avea un respect enorm pentru muzică, o iubea și era de un profesionalism exemplar. Era foarte, dar foarte critic și nu îl câștigai ușor. Eu fac parte din cazurile rare de soliști iubiți de el și îi sunt foarte recunoscătoare. Dar pentru aceasta a trebuit să muncesc enorm. M-a iubit și l-am iubit. Îi mulțumesc pentru tot ce am învățat de la el în cele două opere studiate, atât muzical, cât și dramatic. Explica de ce așa și nu altfel, de ce personajul se comportă într-un anumit fel și toate motivațiile muzicale, așa cum le-a preluat de la dascălii săi.
Îi plăcea enorm să spună anecdote, mai ales muzicale. Repetițiile erau un deliciu, în care munca era îmbinată cu aceste momente de destindere. Era delicios și ne simțeam foarte bine, dar când nu îi plăcea ceva pur și simplu dispărea din fosă, așa cum s-a întâmplat după o repetiție de Ballo in maschera, în regia complicată și modernă a lui Pountney. M-am înțeles foarte bine cu el și în cazul ariilor dificile, l-am simțit mereu alături, mi-a urmărit chiar și respirațiile și am construit întotdeauna ceva frumos împreună. Ridica tonul când se enerva – îmi amintesc o repetiție de Lucia în care l-a distrus pe interpretul lui Arturo –, dar în spectacole nu punea în dificultate pe nimeni. Îmi este deja dor de Maestrul Santi!
Christian Sandu
În februarie 2016, cu ocazia producției Norma de la Teatrul San Carlo din Napoli. A fost dragoste la prima vedere, prin anvergura și notorietatea copleșitoare a acestui artist imens care m-a primit și mi-a oferit acces în spațiul profesiei și familiei sale. Am continuat să-i fiu alături apoi la producțiile La Traviata la Teatro La Fenice din Venezia și Scala din Milano, Rigoletto la San Carlo din Napoli, Nabucco din nou la Scala și ultima sa producție Lucia di Lammermoor de la Opera din Zurich.
Nello Santi avea înainte de toate un respect imens și o venerație aproape religioasă față de compozitor. Îmi spunea deseori că dirijorul trebuie doar să scoată la lumină și să execute ceea ce deja compozitorul a creat. Nu era adeptul viziunilor personale, nici a licențelor interpretative. Iar crezul său era dublat de o atitudine smerită în privința muzicii și a cuvântului. De aici o mereu prezentă atenție asupra detaliilor care ulterior vor da formă întregului, după criteriile clare ale relației text-muzică din partitură. În acest sens și în spiritul stilului și tradiției italiene al cantoului sulla parola, pregătea cu răbdare unică fiecare rol. Avea realmente o atitudine părintească cu fiecare membru al distribuției, era iubit și apreciat de cântăreți și orchestră, rămânând în jargonul operiștilor ca „Papa Santi“. Era convins că pregătirile și repetițiile încep cu mult înainte de ansamblu, la cabină, cu fiecare cântăreț în parte. Deși era extrem de strict și exigent în repetiții, în spectacol era cu totul dedicat scenei, acompaniind ca nimeni altul cântăreții.
Întâlnirea cu Nello Santi a fost copleșitoare prin simplitatea și generozitatea unui gigant al operei care, de la prima întâlnire, se adresa tânărului dirijor clujean Christian Sandu cu apelativul Maestre. A fost o întâlnire inițiatică și nu cred să greșesc când spun că m-am născut a doua oară ca dirijor de operă. Asistarea maestrului Santi în repetiții, lungile plimbări înainte și după probe, cinele mult prelungite în noapte, frecventele noastre convorbiri telefonice, învățăturile și sfaturile primite cu ocazia spectacolelor mele mi-au revelat o istorie de peste o jumătate de secol de operă în care nume precum Bergonzi, Corelli, Giaiotti, Bastianini, Siepi, Caballe, Sutherland, Scotto și multe altele făceau deliciul rememorărilor. Încuraja tinerii să-și cunoască înaintașii și să îi respecte, să învețe de la ei și să preia lucrurile bune.
Cea mai frumoasă și puternică amintire, prin simbolistica conținută în ea, a fost reiterarea unui moment petrecut la Milano, când venerabilul Tullio Serafin i-a dăruit tânărului Nello Santi bagheta sa. Am beneficiat de același cadou, la Veneția, în aprilie 2016, când Maestrul mi-a dăruit bagheta cu care a dirijat premiera operei La Traviata, la care a adăugat o dedicație personală, ce pentru mine reprezintă o adevărată mărturisire de credință a dirijorului de operă.