Intr-o actualitate prinsa de-o aripa, in goana calului, in productii tot mai repezite si mai tipizate, Michael Clayton face intr-adevar figura separata.
Mie mi se pare ca are un scenariu si o abordare regizorala mai speciale decit The Insider, cu care seamana intr-o oarecare masura. Folosind artificiul flashback-ului care inghite aproape intreg filmul, Tony Gilroy pune la punct un scenariu fara fisuri, de aceeasi eleganta si soliditate cum era scenariul lui The Queen, desi de cu totul alta factura. Printr-un subiect aparent banal – avocatul (Tom Wilkinson), care ani in sir a aparat o mare companie, se decide sa faca public adevarul ca produsele acelei companii afecteaza sanatatea oamenilor, iar un alt avocat (George Clooney) preia stafeta cind colegul e indepartat –, Gilroy construieste un film care trateaza de fapt, aproape subliminal, despre societatea bolnava in care ne tiriim nevrozele, tarele si traumele.
Sintem corupti nu doar pentru ca sintem lacomi, ci si pentru ca am ajuns sa uitam pentru ce traim. Nu mai metabolizam ce trebuie. Mecanismul ne-a inghitit. (Recitesc ce scriu si mi-e rusine. Tony Gilroy spune insa ce trebuie si cum trebuie, si nu enunta nimic. Tocmai asta e!)
Apel nepreluat are un scenariu destul de varza
Legiunea Straina mi se pare sub nivelul precedentului film al lui Mircea Daneliuc, Sistemul nervos. Nu are umor cind ar trebui sa aiba, nu are dramatism cind e nevoie de el. Actorii mi-au placut, in schimb, desi n-am inteles decit putine replici. Observ ca, desi am vazut filmul la avanpremiera de la sfirsitul lui ianuarie, l-am cam uitat. Asta se datoreaza nu doar lipsei de lecitina din viata mea, ci si faptului ca scenariul e fragmentat in exces si insuficient periat, lasindu-te nu cu un gust anume sau cu o senzatie care sa fie culoarea filmului, ci cu ciudata impresie ca e ca si cind n-ai vazut filmul. Nu o sa uit insa usor ultimele secvente, pe care nu le spun ca sa nu stric efectul pentru cei care nu au vazut inca filmul. Sentimentul e, cred, cel dorit de regizor – de oroare –, dar mi se pare nejustificat si teribilist in raport cu restul filmului. Faptul ca filmul iese la peste un an dupa ce a fost gata ii dauneaza partial, dar nu asta e cauza pentru care filmul nu se tine. Aderarea la UE nu mai e de actualitate, capsunarii mai sint, dar dincolo de asta nu regasesti vitalitatea, acuitatea si replica taioasa din filmele mai vechi ale cineastului.
Apel nepreluat/One Missed Call (regia Eric Valette) este un remake dupa Chakushin Ari de Takashi Miike, care era la rindul lui ecranizarea romanului lui Yasushi Akimoto. Daca Legiunea straina mi se sterge progresiv din cap, la filmul acesta am inchis de multe ori ochii pentru ca are ambitia sa te sperie cu cite o chestie la fiecare minut. Nu ma dau in vint dupa horror-urile fizice ca sa zic asa, dar de data asta nu mi s-a mai facut atit de frica incit sa ies din sala. Pe linga sperieturile gen pocnitori, filmul are un scenariu destul de varza, cu situatii netratate logic si cu replici prost scrise, iar actrita din rolul principal (Shannyn Sossamon) pare destul de obosita de la inceput si pina la sfirsit. Bine ca e Ed Burns suficient de securizant!