La nici jumătate de an după ce a avut rolul principal în Cărturan, de Liviu Săndulescu, Teo Corban revine în cinematografe cu Urma, primul lungmetraj al actorului Dorian Boguță, cu care a mai colaborat la scurtmetrajul De azi înainte (2011).
„Suplimentul de cultură“ a stat de vorbă cu acest mare actor și a aflat că lui Teo Corban, dacă cinematografia română ar avea resurse financiare mai mari, i-ar plăcea să joace și în filme de acțiune sau în ecranizări de epocă.
Deocamdată îl regăsim în postura unui polițist din zilele noastre care, încercând să deslușească misterul dispariției unui pianist de succes (interpretat de Marin Grigore), își dă seama că toți apropiații au legătura cu dispariția lui: sora (Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu), cumnatul (Lucian Ifrim), iubita (Mădălina Ghenea, la primul rol într-un film românesc), prietenul din copilărie (Dragoș Bucur).
Urma este o coproducție românească între Hai Hui Entertainment, Mandragora și ActorieDeFilm și intră în cinematografele din România în 6 martie 2020.
Sunteți unul dintre cei mai curtați actori români de azi. Ce preferințe/ criterii aveți când răspundeți afirmativ unei invitații?
În primul rând îmi doresc de la un scenariu să-mi aducă provocări noi, ipostaze inedite pentru personajul care mi se propune. Evident contează și cine face regia, cine va fi producător și, nu în ultimul rând, să se potrivească cu abilitățile mele. De pildă, am fost nevoit să refuz un rol pentru că personajul trebuia să înoate performant, or eu, din păcate, nu excelez la acest capitol.
De la care maeștri, profesori ați deprins această naturalețe pe care o aveți în fața camerei și care vă permite să fiți atât de autentic în aproape orice personaj ori situație?
Naturalețea sau firescul unui actor pe platou sunt abilități care se formează, se dezvoltă în școală, se fură de la maeștri sau se perfecționează sub bagheta regizorilor. Cred că de la fiecare profesor, regizor sau coleg cu care am interacționat în școală și apoi în cadrul proiectelor în care am fost distribuit am învățat câte ceva, așadar într-o măsură mai mare sau mai mică au contribuit cu toții la felul în care sunt azi pe un platou de filmare. Aș putea spune că Petre Gheorghiu a fost primul care m-a deprins în tainele firescului, apoi a fost Corneliu Porumboiu, regizorul care m-a descoperit pentru film.
În cinci luni, două filme de debut, cu dumneavoastră în rol principal, ies pe ecrane – Cărturan și Urma. Există ceva diferit în munca dumneavoastră atunci când lucrați cu un debutant? Cum se negociază raporturile de putere, dacă există? Sunteți mai îngăduitor, mai patern?
Colaborarea cu un regizor debutant, în linii mari, e mai aventuroasă. Căutările sunt mai neașteptate, tatonările sunt mai frământate, am de multe ori senzația că sunt un trapezist care evoluează fără plasă de protecție. Și mai cred că depun un efort suplimentar pentru realizarea filmului. În rest lucrurile sunt firești, normale. Sunt actor și mă supun direcției și indicațiilor regizorului, pentru că el este cel care deține cheia întregului. Dar la Dorian Boguță lucrurile au decurs mult mai simplu, începând chiar cu colaborarea noastră la foarte frumosul proiect De azi înainte.
Cum e Dorian Boguță pe platou?
Dorian Boguță face parte din categoria regizorilor-actori, deci am simțit permanent o comunicare super-facilă cu el. Are o școală foarte bună, făcută la Tbilisi, și un simț (și actoricesc) al detaliului foarte dezvoltat. Deci am avut încredere în el. Cum s-ar zice despre chirurgi: „are mână ușoară“.
Cum v-ați pregătit pentru personajul polițistului? Ați mai fost polițist în scurtmetrajul Betoniera, al lui Liviu Săndulescu.
Da, am mai jucat polițiști, dar în Urma m-a atras faptul că personajul meu era implicat într-o anchetă bizară, atipică. E un scenariu pe muchie de cuțit, și elementele poveștii se derulează permanent pe două paliere – prezent și trecut. A fost esențial să înțeleg motivația personajului, de aceea am lucrat mult cu Dorian Boguță pe scenariu, mai ales că acesta s-a modificat mult – inițial, cred că avea aproape 160 de pagini, dar în producție a intrat undeva la aproape 100. Discuțiile cu el au fost baza construirii comisarului Mihnea Nicoară și fundamentală a fost partea de cercetare legată de cum se desfășoară o astfel de anchetă. Alături de Dorian am stat de vorbă cu mulți polițiști reali, am învățat ce fac ei în situații de acest gen, cum aruncă momelile pentru a prinde pe cineva cu minciuna, care sunt tehnicile de interogare și așa mai departe.
Care scenă din film v-a plăcut cel mai mult?
Eu încă nu am văzut filmul, deci nu mă pot pronunța raportându-mă la toate scenele din el. Sunt și eu curios. Privind în urmă la perioada filmărilor, pentru mine cred că a fost foarte încărcată de emoție prima secvență pe care am jucat-o alături de Irina Rădulescu. A fost prima dată când am fost alături de ea din această postură pe un platou de filmare, iar ea fiind fiica maestrului meu… m-a emoționat foarte tare. Ea, la rândul ei, era foarte emoționată să joace alături de un „student“, de un om format de tatăl ei. A fost un moment foarte special pentru mine.
Personajul dumneavoastră e un fel de narator, e cel care intră în ghemul încâlcit al poveștii și o ordonează în fața noastră. Vă place genul acesta de personaj?
Mihnea Nicoară, comisarul pe care îl interpretez, e un fel de raisonneur, dar cel mai mult îmi place că nu stăpânește situația, iar cu cât se adâncește în ițele anchetei devine tot mai confuz. Până și spectatorii înțeleg mai mult decât el, pentru că ei au acces și la informațiile venite din secvențele „din trecut“, acolo unde Nicoară nu are acces. În general, îmi plac aceste personaje – cele care au profunzime, care au mai multe straturi emoționale, care trec prin frământări și transformări. Nu îmi place să joc personaje liniare.
Ce gen de filme vă mai face cu ochiul?
Dacă ar fi bani și, deci, o industrie de film, mi-ar plăcea să joc în filme de acțiune sau în ecranizări de epocă.
Întrebat ce sfat ar da unor actori aflați la început de drum, Marcello Mastroianni ar fi spus: „Nu vă luați prea mult în serios“. Dumneavoastră ce sfat ați da?
Cred că și la început de drum, și după aceea actorul trebuie să se ia foarte în serios. Dar, după ce s-a terminat filmul, atunci zic și eu ca Mastroianni: să nu ne luam în serios, adică să nu ne credem statui după ce s-a terminat un proiect.
Un comentariu
Mi-a placut interviul cu Teo Corban si mai ales cand se vorbeste de bine cu orice rol pe care-l abordeaza ! Traiesc si eu din umbra aceleasi emotii cu fiecare rol nou pe care-l joaca, fiindca e varul meu si urmaresc in final impresiile, comentariile, care ma afecteaza atunci cand sunt critice ! Fiindca aproape toate vacantele de vara le petrecea la noi la tara, avem atatea amintiri din copilarie si tinerete, cand jucam diverse jocuri specifice varstei in diferite etape ale vietii ! Ma bucur ca el a avut ambitia, vointa si si-a creat posibilitatea sa se joace toata viata dar la un nivel profesionist ! Ii doresc multa sanatate,putere de munca, succese si impliniri personale si profesionale si bineinteles noi roluri , noi proiecte , noi provocari ! Varul Gigi !