Final de Classix la Iași, un festival cameral ale cărui ecouri muzicale vor rezona pentru mult timp în memoria afectivă a melomanilor. O reușită în primul rând muzicală, cu o atmosferă caldă și un vizual prietenos, atât la nivelul promovării, cât mai ales prin iluminarea inteligentă a sălilor de concert, de la Catedrala Catolică la spațiile Palatului Culturii și Naționalul ieșean, cu un public avizat și generos. Classix a fost un eveniment elegant și de succes, care obligă la continuitate echipa ce a făcut posibilă un astfel de experiment la Iași. Seri cu muzici de neuitat, dar și ceva dezamăgiri, aplauze încântate, ecouri elogioase în toată presă și un mare prag de așteptări pentru ediția/ edițiile viitoare. O cronică pe scurt, despre recitalurile primei ediții Classix.
16 februarie: Uman și Divin, Catedrala catolică Sfânta Fecioară Maria Regină
Superb recitalul uvertură cu Dragoș Andrei Cantea, pianist și director artistic al Classix 2020, într-un program Pärt-Janacek-Bach-Beethoven, prefațat de surpriza neanunțată a unui emoționant Carillon nocturne enescian. Premiera istorică a unui recital într-o catedrală din Iași va rămâne în memoria celor o mie de oameni prezenți, absorbiți de dinamica pasionantelor desfășurări sonore. Volumul arhitectural și acustic intimidant e îmblânzit – o altă premieră pentru Iași – de proiecțiile vizuale pe cupola catedralei și, în special, de pianistica lui Dragoș Andrei Cantea, introspectivă încă din Für Alina de Arvo Pärt, cu testul implicării emoționale din În cețuri de Leoš Janáček absolvit fără emoții. Tușeul său e luminos, cu frază delicată, fără exagerări rapsodice și o demnitate fără compromis a narativului de jurnal intim. În Chaccona de Bach emoția atinge cote paroxistice, tempoul așezat și trăirea frenetică a fiecărei fraze trimit la orga bachiană, la Dumnezeu și deșertăciunile lumii noastre. Ultima sonată beethoveniană, Nr. 32 în do minor op. 111, descătușează ultimele rezerve, cele fizice, cu o tehnică impresionantă, și cele ale unei concentrări serene, de superbă profunzime. Ce pianist e Dragoș Andrei, tânărul de doar 27 de ani! Classix își începea aventura cum nu se putea mai bine.
17 februarie: Concertul romantic, Sala „Henri Coandă“, Palatul Culturii
Incadescent, ca efluviile eterne ale iubirii, programul romantic susținut de tinerii interpreți Sandra Lied-Haga, violoncel (Norvegia), și Victor Lim, pian (Marea Britanie), a continuat la cota înaltă a recitalului de deschidere. Memorabilă interpretarea sonatei de Rahmaninov, lucrare de greutate a repertoriului violoncelistic, în care Sandra Lied-Haga a demonstrat o virtuozitate emoțională de impresionantă bogăție coloristică, cu o parte a III-a andante pe care auditoriul nu o va uita prea repede. Tehnica celistei e superbă, cu sunet amplu, puternic și bine vocalizat, Victor Lim e un acompaniator rafinat, atent și generos, cu volume bine dozate, cu o susținere impresionantă a frazei și a violoncelului solist. Dialogul celor doi e încântător din încă din prima parte: Fantasiestucke op. 73 de Schumann și Sonata în La Major op. 13 de Fauré, lucrări interpretate cu prospețime radioasă, de o tinerețe exuberantă. Mi-ar plăcea mult să o revăd la Iași ediția viitoare pe Sandra, o interpretă despre care vom mai auzi, cu siguranță.
18 februarie: Armonii nordice, Casa Balș
Dezamăgitor, mai ales că era unul dintre cele mai așteptate recitaluri din Classix, prin prisma numelui Trondheime Solisten, prestigios ansamblu cameral distins chiar la finalul lui 2019 cu un mult râvnit Grammy. Cei patru instrumentiști membri ai excelentei formații norvegiene nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, deziluzia fiind cu atât mai mare cu cât repertoriul exclusiv norvegian ar fi trebuit să le fie foarte la îndemână. Nu s-au acordat nici una dintre cele trei condiții esențiale care fac să funcționeze un cvartet: dozajul cameral, stăpânirea repertoriului și repetiții suficiente. Se întâmplă și la case mai mari, lecția care trebuie învățată de organizatori e cea cu pomul lăudat care trebuie întotdeauna previzionat. Dacă lucrurile n-au stat deloc bine în Grieg-ul introductiv, interpreții și-au mai revenit pe cvartetul contemporanului Alfred Janson, pentru ca ultima lucrare, Cvartetul în la minor al romanticului Johan Svendsen, un opus facil de tinerețe, să sune chiar acceptabil. Plus bisul, o prelucrare pe teme folclorice scandinave, ce a spălat mai toate neajunsurile pentru auditoriul care a aplaudat cu largă generozitatea prestația norvegienilor din Trondheim.
19 februarie: Clasic sau fantastic? Foaierul Palatul Culturii
Încântător recitalul cvartetului feminin Selini, cu atât mai revigorant după seara precedentă, într-un program Beethoven-Ulmann-Mendelssohn, cu o interpretare de forță, rafinament și precizie a dozajului. Impresionantă energia celor patru fete – Nadia și Liuba Kalmîkova (Norvegia-Rusia), Loredana Apetrei (România) și Loukia Loulaki (Grecia). Un emoționant Beethoven Serioso, un tulburător Cvartet nr. 3 de Viktor Ulmann, compozitor mort la Auschwitz în 1943, și un ravisant Mendelssohn, Cvartetul nr. 6 în fa minor, op. 80. Atmosfera de poveste din foaierul Palatului Culturii a fost emoționantă, n-am mai auzit de mult o asemenea prestație live în România, de la recitalul cvartetului Belcea în Festivalul „George Enescu“. În acea seară audiența Classix a respirat la Iași atmosfera rarefiată a marilor interpretări. Jos pălăria, Selini Quartet!
20 februarie: Visul american, Aula BCU
Electrizant recitalul la două piane cu muzici Gershwin-Bernstein, al doilea moment cu Dragoș Andrei Cantea în scenă, alături de tânără Valeria Lapșin, o altă minunată pianistă, formată la Iași la clasa profesoarei Ioana Stănescu, care studiază astăzi la Freiburg. Sonorități seducătoare, ritmuri motorii, o foarte bună coordonare în frazarea tematică și o culoare fascinantă – da, două piane pot colora superb spectrul timbral când e vorba de jazz și musical, ceea ce Valeria și Dragoș au reușit de minune în aula Bibliotecii Centrale Universitare, în ciuda faptului că unul dintre piane a sunat ușor strident – ce aventură să ai un acordor la Iași! Aplauze euforice pe final, la bisul cu celebrul Summertime, un alt recital de poveste pe care îl vom ține minte multă vreme.
21 februarie: Concertul evreiesc, Aula BCU
A fost singurul recital de la care am lipsit, notez doar reacțiile mai mult decât încântate ale muzicienilor prezenți în sală și două prime audiții românești, în două partituri de compozitori israelieni contemporani, interpretate de doi ieșeni: foarte talentatul pianist Daniel Dascălu și excelentul clarinetist Daniel Paicu. De notat și partiturile de Prokofiev-Șostakovici, doi mari ruși, din păcate rar cântați în România.
22 februarie: Clasicul transfigurat, Teatrul Național
Ezitant, din nou probleme de coerență a ansamblului care nu s-a sudat îndeajuns, mai ales în sextetul Noapte transfigurată de Arnold Schoenberg, prima parte a recitalului final. Iar dacă octetul rezultat din îmbinarea cvartetului soliștilor din Trondheim (cu o altă vioara I) și cvartetul Selini a sunat mult mai bine în Octetul op. 20 de Mendelssohn, rămâne și pentru acest concert de gală o doză consistentă de insatisfacție.
Acesta a fost Classix Festival, ediția I, o cronică muzicală de festival, pe repede înainte. Felicitări organizatorilor, așteptăm ediția 2021!
FOTO: © Andrei Popa ”The Pope”