Mult mai tirziu am descoperit ca cel mai interesant lucru pe care il poti face intr-o camera (virtuala) incuiata este sa incerci sa iesi, folosind tot ce-ti cade in mina, mai un cui desprins din perete, mai o surubelnita gasita sub pat, ca intr-un episod din MacGyver. De atunci, cu mouse-ul in dreapta, am inceput sa ma inchid singura in astfel de odai, de fiecare data cind aveam chef sa-mi bat amuzata capsorul brunet. Escape the room. Telul suprem.
Cind ai insa de a face cu 99 de incaperi, lucrurile ies din tiparul obisnuit. In primul rind, pentru ca sint 99, ceea ce te inspaiminta si descurajeaza inca de la inceput. Apoi pentru ca nu mai exista cuie sau surubelnite, coduri de acces descoperite pe bucatele de hirtie aruncate neglijent la cos sau cartele ascunse in ghiveciul ficusului. Eziti, cu teama, sa apesi un intrerupator, cu toate ca stii ca asta trebuie sa faci pentru a trece mai departe. Te infioara sunetele, pasii, soaptele. Iti vine sa arunci priviri peste umar, desi perspectiva e strict bidimensionala. Astepti. Pauni fluorescenti, animale fantastice, creiere, chipuri. 99 de incaperi in care te poarta visul. Auzi flasnetarul si ti se face pofta de vata de zahar in timp ce mina de pe manivela coboara incet un cadavru spinzurat. Rochita alba si pantofi negri mici, de balerina. Poti merge mai departe. Room 45. Flori carnivore, vaci albastre, ingeri cazuti, pesti pusi la afumat. Peretii respira, pulseaza, privesc. Nicaieri alt univers mai grotesc si mai seducator deopotriva.
99 de incaperi imaginate
99rooms (http://www.99rooms.com/) este, asa cum spun creatorii sai, „un proiect artistic unic, in care pictura murala, fotografia, animatia si sunetul se imbina intr-un mod complet necunoscut pina acum”. Creat de Rostlaub, un grup de artisti germani – Richard Schumann (Art Direction), Johannes Bunemann (Sounddesign) si Stephan Schulz (Flash/Programming) – concentrati in jurul lui Kim Koster (aka MIKone), proiectul are deja milioane de fani din intreaga lume.
Veritabil exemplu de sincretism al artelor, mixind laolalta fotografia si infografia, pictura si desenele graffiti, animatia si instalatia, muzica si jocurile video, 99rooms nu seamana, intr-adevar, cu nimic. Ideea proiectului a aparut in 1994, ca o alternativa originala si revolutionara la ceea ce insemna pe atunci arta urbana: aceleasi stenciluri marunte imprastiate pe stilpi si pe ziduri. Kim Koster a decis sa valorifice potentialul halelor industriale dezafectate din Berlinul de Est si le-a transformat in suport pentru desenele sale. Dupa zece ani, in iunie 2004, proiectul era in sfirsit lansat pe web.
Ce s-a intimplat intr-o decada? „Mai intii, i-am aratat lui Kim locatia pe care o descoperisem intr-o zi, filmind in Berlin. S-a apucat imediat de desenat si de facut fotografii. Apoi, impreuna cu Richard, a decis sa le posteze pe Internet, dar i-a venit ideea sa le animeze in flash. Evident, aveau nevoie si de sunet. Asa incit, dupa ce au pus la punct animatia si designul si dupa ce au editat fotografiile, m-am apucat de inregistrari. Am folosit sunete produse de pietre, metal, sticla sau usi. De multe ori, am pastrat sentimentul pe care l-am avut intrind intr-una dintre incaperi si am creat un corespondent sonor care sa i se potriveasca. Am vrut sa fie inspaimintator pe de o parte, dar si cumva ironic, amuzant. Astfel, a devenit o calatorie de-a lungul mai multor emotii”, povestea Johannes Bunemann pentru „DigiMag”.
Efort comun, ingenioasa realizare, imbinare perfecta. Cum de le-a iesit? „Am avut un sentiment nemaiintilnit cind am vazut ca imaginile mele, ceea ce fac eu ii inspira si pe ceilalti”, sustine Koster. Tot el crede ca 99rooms nu are ce cauta in muzee. „Am creat proiectul pentru web. Imi place ideea de arta libera, independenta. Am proiectat 99rooms si dinaintea unei multimi, dar perceptia a fost cu totul alta decit a celui care sta seara singur dinaintea monitorului.” Si aude tipete inabusite, biziitul unui bondar rosu si apa curgind prin tevi ruginite, in timp ce priveste o sopirla desenata inghitind un paianjen desenat.