
La nivel structural, Alexandra Badea concepe spatii fizice si virtuale interconectate, care le dau actorilor posibilitatea asumarii unor identitati multiplicabile, fragmentate si in acelasi timp unitare. Spectacolele regizoarei sint puneri in abis ale identitatilor jucate si dejucate intr-o retea performativa care se construieste de fiecare data sub ochii privitorilor-participanti.
Alexandra Badea stie sa-si tina spectatorii implicati si interesati de link-urile activate in montaje video-dramaturgice. Senzatia de proces live primeaza. Optiunea pentru scriituri deschise si mobile, pentru hipertexte se vede in toate creatiile regizoarei, la fel cum supravegherea identitatii si manipularea ei e o constanta care o preocupa in constructia personajelor. In Lebensraum, trei actori deveneau pilonii unui spectacol in care trecerea extrem de rapida de la un personaj la altul, adoptarea si adaptarea la inflexiuni vocale si virste total diferite erau centrul de greutate al intregului aliaj de joc. In Blaubart (Teatrul ACT), identitatile feminine unite prin stringenta mortii erau urmarite consecvent intr-o intersectie de voci corporealizate asemanatoare cu cea din Lebensraum. Femeia ca un cimp de lupta, creat la Paris, urmareste schizofrenia unei sirboaice violate, care se afla sub tratament psihoterapeutic. Partea video din spectacol, la fel ca in Blaubart – ca propunere de concept multimedia, accentueaza pierderea intr-un spatiu-hatis, care deconstruieste si inghite tot, care adinceste perspectiva scenica. Povesti de familie, facut tot la Paris, aduce in prim-plan teatralitatea conventiei asumarii de rol (copiii devin parinti si preiau toate cliseele autoritare) care propune o continua transformare de tipologii.
„A minca” e cea mai activa strategie de consumism intim si social
In 69, identitatea e structura de rezistenta si de permeabilitate din spectacol. Anuntul din ziar – cautarea barbatului dispus sa fie devorat – da start-ul suprapunerii unor medii si medieri informationale pe care Alexandra Badea le face sa-si corespunda perfect. Cei doi tineri care intra in jocul devorarii si care comunica la inceput pe mess sint serverele unei lumi umanofage, o lume ahtiata dupa consumarea oricarei bucati de „carne vie”, fie ca e vorba de o stire live sau de un om. „A minca” e cel mai contemporan extensibil verb cu putinta, cea mai activa strategie de consumism intim si social. Dupa ce se cunosc pe mess – atit cit poate fi vorba de o cunoastere prin interfata ecranului –, tinerii se intilnesc si recurg la un joc-soc adrenalinic, in care devoratoarea (Sabina transforma incordarea de la inceput in cinism si sfidare la sfirsit) are nevoie de luciditatea celui pe cale de a fi devorat. Tipul care urmeaza sa fie mincat trebuie sa numere fara sa greseasca. Cifra la care greseste ii da click pe moarte. Numerele mortii sint alternate cu episoadele vietii, cu amintiri care insiruie date biografice. Catalin Ursu isi tine moartea, cu o tensiune care creste pe masura ce numaratoarea urca, lipita de fiecare moment important din viata. Dozarea panicii, revoltei si detasarii are un crescendo pe care Ursu il tine sub control. La sfirsit, identitatea lui se schimba din nou, de asta data devenind din victima autoritate acuzatoare.
Proiectiile variaza de la aparitiile si locurile (marea) din jocul Second Life la detalii corporale hiperaccentuate (buze minjite de ruj). „Organismele” spatiale pe care scenografa Velica Panduru le-a conceput evolueaza intr-o dinamica de unitati de joc dispuse sub forma unei instalatii. Cabinele din foaierul teatrului, in care spectatorii intra ca sa voteze inainte sa inceapa spectacolul, au un corespondent arhitectural in cele doua structuri din schele, care seamana cu doua ecrane de computer supradimensionate de pe care actorii sar. La final, o celula-cub inchide dreptul la moarte. Insa doar pentru putin timp. Pentru ca publicul a votat: nevinovata. Femeia scapa.
69 este unul dintre putinele spectacole contemporane din Romania
Alexandra Badea se afla la a doua intilnire cu Igor Bauersima, dupa ce, in 2005, a conceput un performance multimedia dupa textul Norway. Today, montat si la Teatrul Odeon de Andreea Valean.
Bauersima e un dramaturg cu ochii pe presa, pe articole si stiri in care video-chatul apare ca forma de comunicare cu implicatii extreme, ca un fel de death border la care personajele sale recurg constient.
In 69 sint dezbatute autenticitatea si valabilitatea libertatii de a-ti asuma propria alegere la limita sfidarii mortii. Radicalismul deciziilor personale, colective, civice este resortul ideologic din 69. Toate principiile socio-morale si structura acuzatiilor solide devin inoperante in contextul in care controlul propriei vieti tine de legea discernamintului individual. O lege nescrisa in raport cu legile scrise, dar cu atit mai puternica cu cit activeaza codul verticalitatii de asumare si democratizarea alegerilor. Daca un barbat vrea sa fie mincat, cine ii poate anula aceasta optiune, cine ii poate contesta acest drept in masura in care el este cel al unui om in deplina posesie a facultatilor mintale?
69 e un spectacol construit rotund, cu detalii care intregesc miza scriiturii. Canibalismul devine o forma de reflectie asupra dorintei de a opta pentru moartea pe care o vrei, asupra nevoii de a ti se respecta dorinta atit timp cit esti constient de implicatiile ei. Textul lui Bauersima este un text socio-politic, o radiografie a extensiilor libertatii din planul personal in cel religios si moral. Bauersima propune o video-dramaturgie, un schelet dramatic cu carne cruda. „A minca” devine cel mai activ verb al societatii hiperconsumiste, devine un fel de locomotiva a relatiilor cotidiene.
69 este unul dintre putinele spectacole contemporane din Romania.
Teatrul National „Mihai Eminescu”, Timisoara.
69 de Igor Bauersima.
Traducere de Ciprian Marinescu si Antal Idiko.
Un spectacol de Alexandra Badea