Si, poate, au mai existat si alte fantezii legate de felul in care se poate scrie o carte. Tentatia mea a fost insa alta: aceea de a scrie o carte pe dantela. Fireste, lesne de ghicit, o astfel de carte este imposibil de scris, pentru ca nu prea ai cum sa scrii cuvintele pe dantela, aceasta avind gauri mestesugaresti nespus de multe, ochiuri, cum sint numite acele rotocoale de ata impletita. Asa incit imi ingadui sa spun ca o carte pe dantela este, probabil, cartea cea mai limpede imposibila si, de aceea, cartea cea mai rivnita in aceasta lume unde aproape totul este posibil.
Marea tema a literaturii actuale cred ca este simulacrul. Se pare ca autorii s-au saturat de inventarierea unei lumi materiale, aici si acum, dar s-au saturat si de o alta lume, dincolo, altundeva, o lume, sa zicem, strict spirituala, mentala etc. Drept care autorii au incercat sa impace capra si varza prin intermediul simulacrului. Oho, sa nu ne imaginam ca simulacrul este ceva usor de izbutit si de crosetat – nicidecum! Dar simulacrul are ceva ce il face dezirabil ca tema: poti sa te joci cu el oricit, poti sa-l invirti, sa-l rasucesti si apoi sa-l distrugi, nu conteaza. Simulacrul ingaduie orice, tocmai intrucit este simulacru. El este o aparenta (sau un manunchi de aparente precum un manunchi de chei ale unor pivnite cu vinuri noi, neinvechite) cu pseudopode de esenta, iata ce face dezirabil simulacrul!
Nu stiu daca viitorul literaturii ne va aduce un triumf al simulacrului, sau decaderea sa este, totusi, inerenta! Nu pot sa prezic nimic in acest sens. Deocamdata doar constat regatul indubitabil al simulacrului in literatura.