Cu prilejul pandemiei globale pornite de la necazul din Wuhan am început să țin un jurnal în care notez diferite aspecte. Sunt dispus să vi-l fac, în parte, cunoscut. Iată câteva note din dânsul.
- Strategia noastră trebuie să respecte specificul național. Pe cale de consecință, trebuie ținut cât mai mult pe aici virusul, pe la uși, pe la ghișee, să se obișnuiască un pic cu sistemul, apoi să vedeți cum se dă el pe brazdă și începe să se facă și el că face, ca toată lumea.
- Înainte de autoizolarea sapienșilor carpato-danubiano-pontici, aveam un singur bou pe scară care făcea riffuri cu bormașina șapte ore pe zi. Acum avem trei.
- Nimic din ce e românesc nu va pieri. Vor supraviețui toate: miserupismul, curluntrismul, pupincurismul, jigodismul, fariseismul, pafarismul, misecuvenismul, sfertodoctismul și, nu în ultimul rând, nepotismul și securismul.
- S-au făcut atâtea filme cu apocalipsa și nici unul nu a prevăzut că de fapt ni se va trage de la criza mondială de curpapier.
- De abia făurise președintele România Normală, că iată-ne nevoiți să pășim în starea de urgență. Dacă mai era Băsescu la cârmă pășeam oare în altă stare? În care?
- Ce ar fi mers acum, la ceas de carantină, un „Bună dimineața, s-a trezit dulceața?“, ciupit puțin la mandolină către țară…
- Cele mai mare șanse le avem totuși dacă virusul, ca oamenii, intrat pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, deodată se românește și începe să meargă și așa.
- Sentimentul românesc al urgenței e aparte pentru că urgența românească, domnilor, nu e ca alte urgențe.
- Intrarea în starea de urgență e mai ales o palmă morală pentru toți cei care au susținut că România nu e în stare de nimic.
- Cine ar fi crezut? Dar iată că nu suntem în stare să intrăm în starea de urgență chiar așa de la prima oră. Întâi cafeluța, dosarul cu șică, apostila. Păi…
- O să fie bine. Nu pentru noi, nu acum, dar o să fie, vorba aia.
- Dacă nu cheltuia banii pe câini pe la proteste, poate făcea și Soros ceva. Ne-am lămurit și cu ăsta.
- Nici acum nu mi-am revenit din criza economică de acum zece ani, că vine alta mai mare. Gest urât.
- Sfat pentru a rezista întregi la minte și la inimă în autoizolare: citiți alternativ o pagină din Cioran și una din Caragiale.
- Era pe undeva normal ca România să ajungă să fie guvernată prin videochat.
- Dar ce frumos o să fie când o să se isprăvească molima și de pe balcoane, atenți să nu cadă tencuiala, supraviețuitorii vor da găuri de bormașină în aer, salutând faptul că Dumnezeu a fost din nou român.
- Poate nu e cel mai potrivit moment să mai folosim expresia „în febra cumpărăturilor“.
- E timpul poate să apară, în sfârșit, curpapierul cu cristale swarovski, măcar pentru celebritățile timpului nostru, Abi Talent, Dani Mocanu, Lil Esca și compania.
- Să rămânem bravi! Cândva, după ce boala lui Nelu Lupu va trece, Carrefourul, Mega Image-ul și Kauflandul vor fi pomenite ca Oituz, Mărăști, Mărășești. Aici s-au dat lupte eroice pentru curpapier și spirtul Mona, iar carpato-danubiano-ponticii s-au jertfit ca nimeni alții în încleștarea pentru conserve.
- Nici nu vreau să știu ce vor zice vecinii lui Trăistariu când l-or vedea în balcon în chiloți cu push-up cântând Tornero.
- Aș ieși și eu pe balcon să cânt cu autoizolații, dar trebuie atenție mare, cade tencuiala.
- Parcă văd că ni se românește și starea de urgență: își ia pauză de masă de trei ore, la 16 trecute fix rupe ușa…
- Am făcut și noi stare de urgență cum am putut, am făcut și noi apocalipsă cum am putut.
- Simt că imediat se face punte și între starea de urgență și vacanța de Paște, acuș’ vine și întâimaiu’, încă două weekenduri prelungite și deja suntem pe plajă la Vama Veche, în ureche.
- Nu știu de ce, dar mi-e că dacă încape pe mâna colegilor lui Nelu Lupu lupta cu covidu’ o să se lase și cu certificate de luptător cu merite deosebite în lupta cu covidu’. Am, așa, siguranță și încredere.
- Deși e o prostie să tragem concluzii, să tragem: e clar că ăștia suntem, nu ne mai facem bine, sunt interese prea mari la mijloc.
- Măcar vom ști cine ar câștiga dacă se încleștează țuica de prune cu ciuma din Wuhan.
- Măcar știm și ce vor da supraviețuitorii la Bac la istorie, la anu’: „Românii de la formarea statelor medievale până la boala lu’ Nelu Lupu“.
- De unde și vorba populară din 2043: „a dat în dreapta și stânga, ca Nelu Lupu covidu’“.