Autobiografia lui Woody Allen, Apropos of Nothing, va fi publicată în Franța de editura Stock, în luna mai, dar a apărut deja în Statele Unite la editura Arcade Publishing. Asta după ce în SUA, precedentul editor, Grand Central Publishing/ Hachette, a renunțat să mai publice cartea după ce a fost admonestat public de către Ronan Farrow, fiica adoptivă a lui Allen, care îl acuză pe acesta că ar fi abuzat-o sexual. Arcade Publishing este însă o editură „specializată“ în cărțile unor autori „inacceptabili“ pentru americani, precum Jean Genet, William Burroughs, Jack Kerouac sau marchizul de Sade, ale căror opere au fost editate alături de cele ale lui Beckett, Ionesco sau Ismail Kadaré. Conducerea editurii n-a vrut să ia în seamă presiunile și a mers mai departe cu publicarea cărții celebrului regizor, care discută, în paginile ei, și teribilele acuzații ce i-au fost aduse.
Problemele lui Allen au început din 1992, când, după divorțul de actrița Mia Farrow, a fost acuzat de aceasta și de fiica lor adoptivă, Ronan, în vârstă de 7 ani, de agresiune sexuală. În fața unui tribunal, nu este găsită nici o dovadă împotriva lui Allen, care a dezmințit întotdeauna acuzațiile. Parte din familie este alături de el, parte contra. După decenii, pe fondul isteriei #MeToo (declanșată de articolul lui Ronan Farrow despre Harvey Weinstein), Allen resimte efectele devastatoare ale acuzațiilor nedovedite. Regizorul își vede anulate unele proiecte și se pomenește pus la zid de mulți dintre foștii colaboratori care preferă să i se alăture lui Farrow. Alte vedete, precum Scarlett Johansson, Javier Bardem sau Alec Baldwin, îi iau apărarea.
Refuzul unor edituri de a publica memoriile regizorului este văzut de multă lume drept o uriașă nedreptate. „Ilustrează un îngrozitor recul al libertății, în fața căruia trebuie să reacționăm înainte de a fi prea târziu. (…) Pe această pantă, vom ajunge curând, în cadrul proceselor, să interzicem acuzaților să se apere sub pretextul că victimele s-ar putea simți jignite?“, scrie redactorul-șef al revistei „Valeurs actuelles“.
„În această epocă ciudată, în care adevărul este deseori declarat fake news, editorii noștri preferă să lase un artist respectat să se exprime, decât să cedeze în fața celor care vor să îl facă să tacă. Este inadmisibil ca un editor, sub presiune, să renunțe la a mai publica o carte pe care a decis deja să o publice“, a arătat într-un comunicat cofondatoarea editurii Arcade Publishing, Jeannette Seaver.