Acesti scriitori, cu o bogata experienta de scenaristi, inventeaza universuri fictionale hibride, real-miraculoase sau real-fantastice, in care admit deopotriva atit legile lumii naturale, cit si legile lumii supranaturale, legi care se unesc si se confunda intr-un mod irevocabil. In convorbirile sale cu Plinio Apuleyo Mendoza, intrebat care este punctul de plecare al cartilor sale, Gabriel Garcia Marquez raspunde: „O imagine vizuala. La alti scriitori, cred, o carte se naste de la o idee, dintr-un concept. Eu plec de la o imagine”. Imaginea, sau „metafora cinematografica”, ce a stat la baza romanului Un veac de singuratate este aceea in care „un batrin duce un copil sa vada gheata expusa ca o curiozitate de circ”.
In literatura romana exista, in schimb, unele romane pe care am indrazni sa le numim „de dictatura”, caci ele descriu Epoca de Aur, spunind, in acelasi timp, cite o poveste, a vreunui om trecut prin mizeriile dictaturii. Un astfel de roman este si Inventarul iernilor, de Petru Maier Bianu, aparut la inceputul acestui an, in cea de-a doua editie, la Cartea Romaneasca. Romanul lui Petru Maier Bianu declara comunismul inchis, facind „un teribil inventar” al iernilor staliniste, socialiste si comuniste, de la Gheorghe Gheorghiu-Dej la Nicolae Ceausescu. Inventarul iernilor este un roman autobiografic, care imbina tehnica cinematografica si tehnica contrapunctului cu realismul magic. In romanul lui Petru Maier Bianu exista o nemasurata dorinta de a vizualiza personajele si scenele, si chiar o obsesie de a indica punctele de vedere si cadrele, iar miscarile personajelor sint uneori parca urmarite de o camera de luat vederi, creind impresia unui „roman cinematografic”.
Laitmotivul romanului este cel al biografiei
Prima parte a Inventarului iernii este cea a lui „El”, iar celelalte doua ii apartin lui „Tu”, Bianu trecindu-si personajul prin toate anotimpurile comuniste, incepind cu anii copilariei, continuind cu adolescenta si primele iubiri, apoi cu tineretea, ca in final sa plonjeze in iarna comunista: „L-au gasit la marginea drumului, primavara, sau ce mai putea fi dupa ce trecuse o iarna peste el a…th”. Lumea „de aur” este vazuta mai intii prin ochii copilului, apoi prin cei ai adolescentului si, in cele din urma, prin ochii naratorului matur, supravietuitor al iernii. Memoria joaca rolul principal in aceasta carte, care se vrea a fi o cautare si o recuperare a biografiei pierdute. In acest sens, laitmotivul romanului este cel al biografiei: „Pierdut biografie, o declar nula a…th. Si vintul ridica usor peste asfalt ziarul ca pe o naluca. Era la mijlocul lunii iulie 1992. Cite o frunza se mai desprindea cu sunet metalic, din vreun plop, asezindu-se moarta pe caldarim. Arsa de vara. Moartea unei frunze, o moarte anonima. Intr-un ultim grad de confidentialitate”. Atit lumea lui „El”, cit si lumea lui „Tu” stau sub semnul ninsorii, al nametilor cit casa, al padurilor inghetate, al iernii „cu viscole de zapezi, cu viscole de ploi, cu viscole de arsita, cu viscole de flori, cu viscole de fin, cu viscole de oameni ce te vor troieni”. Toate anotimpurile sint ierni, la fel ca si anii, iar viata „finita” pare a fi „un uragan nesfirsit”. Motivul oglinzii, care apare in inceputul primei parti a romanului, reprezinta cheia intelegerii acestei dualitati dintre „El” si „Tu”, fiind strins legat de mecanismele eului, dar si de cele ale memoriei. Oglinda este cea care introduce cititorul in trecut, in „cea mai indepartata iarna”, cea a anului 1950: „Dincolo de oglinda incepu sa ninga cu fulgi mari, o ninsoare deasa in care lunecau umbre de oameni, siluete de barbati si femei indepartindu-se in ceata gri […]”.
In antiteza cu dictatura este viata omului de rind, care nu inceteaza sa lupte pentru valorile sale si impotriva antiumanului. Romanul devine un instrument de denuntare a dictaturii si violentei, o forma de protest, iar inventarul este o metafora a cautarii timpului pierdut, prin exercitiile memoriei.
Petru Maier Bianu, Inventarul iernilor,
editia a II-a revazuta, colectia „Proza”,
Editura Cartea Romaneasca,
2008, 34.95 lei