In anii ’90 s-au impus dezvoltarea extinsa si accesibilitatea tehnologiilor si mijloacelor de comunicare ieftine si digitale. Odata cu conectarea la Internet a computerului personal, devenita posibila la inceputul anilor ’90, a luat nastere o puternica si independenta retea media. S-au instaurat noi feluri de practici „tactice”. Numitorul comun al acestora este faptul ca nu pun la dispozitia utilizatorilor doar capacitatea pentru lectura (pasiva), ci, mai presus de toate, si pe cea pentru scriere (activa). Introducerea asa-numitelor „do-it-yourself-media” (precum casutele postale, mailing listurile, grupurile de stiri, site-urile) a oferit posibilitatea crearii unor sfere publice alternative si construirii unor comunitati (trans)locale. Ceea ce este important, dupa cum scrie Hakim Bey in cartea sa The Temporary Autonomous Zone, pentru care exista un adevarat cult, este „caracterul deschis si orizontal al structurii”.
In cazul „zonei temporar autonome”, pe care Bey o compara cu o pinza de paianjen, este vorba de o „revolta care nu duce la confruntarea directa cu statul, precum operatiunea unei gherile care elibereaza un teritoriu (pamint, timp, imaginatie) si apoi se dizolva, urmind sa se re-formeze undeva/cindva, inainte ca statul sa o poata anihila”. Alaturi de limitarea sa temporala, caracterul invizibil constituie cea mai mare putere a sa, continua Bey. Conceptul sau se intilneste aici cu renumita definitie a tacticilor a lui Michel de Certeau, pe care acesta a formulat-o in Arts de faire in felul urmator: tactica este o „miscare «in interiorul cimpului vizual al inamicului», care se petrece intr-un spatiu controlat de acesta. Intrucit nu dispune de un loc propriu, ea trebuie sa fie invizibila, pentru ca, spre deosebire de strategie, ea nu are posibilitatea unei retrageri la baza sau in tabara proprie. Tactica este arta celui slab sau, asa cum a definit-o Aristotel, «a face pozitia celui mai slab pe cit de puternica posibil»”.
Hacktivismul
In net-activismul anilor ’90 se regasesc aliante tactice temporare. Net-activismul cuprinde strategii diferite: de la instaurarea unor canale alternative de informare si de comunicare, pina la practicata „nesupunere civica electronica” (Electronic Civil Disobedience). Spre exemplu, in a doua jumatate a anilor ’90, activistii pentru protejarea mediului inconjurator si cei pentru respectarea drepturilor omului, la fel ca si criticii globalizarii creeaza retele pentru a sfida asa-numitul „Empire”, organizindu-si protestele prin intermediul Internetului.
Alaturi de constructia de astfel de sisteme autonome de comunicare, strategia „nesupunerii civile electronice” se numara printre cele mai importante practici ale net-activismului. Acest concept, introdus de grupul american de artisti Critical Art Ensemble (CAE) in 1996, preia principiul nesupunerii civile si il transpune in spatiul electronic al datelor: „Strategiile ECD (Electronic Civil Disobedience) nu ar trebui sa fie un mister pentru activisti. Sint aceleasi din traditionala CD (Civil Disobedience). ECD este o activitate non-violenta prin insasi natura ei, din moment ce fortele aflate in opozitie unele fata de altele nu se confrunta niciodata in mod fizic. Ca si in cazul CD, tacticile primare sint patrunderea ilegala si blocajul. Iesiri, intrari, canale de transmitere si alte spatii-cheie trebuie sa fie ocupate de fortele contestatare pentru a exercita presiuni asupra institutiilor legitimate care intreprind actiuni amorale sau criminale. Blocarea canalelor de transmitere a informatiilor este analoga blocarii spatiilor fizice; cu toate acestea, blocajul electronic poate provoca greutati financiare pe care blocajul fizic nu le poate cauza si poate fi folosit dincolo de nivelul local. ECD este CD reinsufletit. Ceea ce era cindva nesupunere civica, este astazi nesupunere civica electronica”.
In timp ce nesupunerea civica se indreapta impotriva centrelor de putere si a institutiilor localizabile (de pilda, sedii guvernamentale, ministere, birouri ale intreprinzatorilor), teza Critical Art Ensemble de la mijlocul anilor ’90 afirma ca aceasta strategie non-violenta nu mai este suficienta astazi. Intreprinderile au devenit corporatii transnationale care actioneaza la nivel global si care se relocalizeaza tot mai mult dinspre locuri concrete inspre cyberspatiu. Aceste corporatii pot evita provocarile nesupunerii civile, intrucit existenta lor este tot mai mult deplasata intr-un nomad circuit electronic de date.
Pentru a fi in continuare eficienta, nesupunerea civica nu trebuie sa se mai dedice doar blocadei locurilor fizice, ci tot mai mult obstacolarii fluxului insusi de informatii. Iata ceea ce propune Critical Art Ensemble: „Blocarea accesului la informatie este cel mai bun mijloc de a scurtcircuita orice institutie, fie ea militara, corporationala sau guvernamentala. Atunci cind o astfel de actiune este indeplinita, toate segmentele institutiei au de suferit”.
Unii net-activisti denumesc aceasta forma a protestului electronic in retea „hacktivism”. Originea acestui termen, care se compune din termenii „hack” si „activism”, se poate regasi in actiunile Electronic Disturbance Theater (EDT), care in 1998 a organizat o serie de actiuni de protest impotriva site-urilor guvernului mexican, bucurindu-se de o sustinere globala. Acest tip de „hacktivism” tinteste in cele mai multe cazuri catre o intrerupere a capacitatii de comunicare a „oponentului”, aflindu-se astfel in contradictie vadita cu primatul „hackerului”, acela al „fluxului neintrerupt de date, cit mai optimal cu putinta”.
Razboi pe Internet
Unul dintre cele mai spectaculoase succese ale comunitatii net poate fi trecut in seama cunoscutului caz etoy vs Etoys (1999-2000). Aceasta versiune contemporana a povestii lui David impotriva lui Goliat este un exemplu despre cum o „zona temporar autonoma”, in acest caz Toywar, constituita in mod spontan de catre indivizi actionind dispersat, a indeplinit un „act de hacking al realitatii” si apoi a disparut. Structurile tehnice sint totusi modificabile in orice moment. In ultimii ani este din ce in ce mai chestionabil daca fluxul liber de informatii nu poate fi cu adevarat canalizat, controlat si respectiv „inghetat”. Spatiul deschis al Internetului nu mai este asa de liber ca acum citiva ani. De la instaurarea netboomului la inceputul anilor ’90, arhitectura Internetului este tot mai amenintata de catre interese particulare. Cu precadere industria entertainmentului munceste din greu la inchiderea spatiului deschis Internet (cuvint-cheie: sisteme de Digital Rights Management, DRM).
Avem de-a face cu forme diferite ale inchiderii sferelor publice electronice, impotriva carora net-activistii dezvolta diferite forme ale rezistentei. Alaturi de un activism media iluminist de tip mai degraba „clasic”, in ultimii ani s-au format o multitudine de practici net hibride, intre arta si activism. Pot fi observate urmatoarele proceduri subversiv-artistice, care capata o noua actualizare in retea: camuflaj, supraidentificare, contrafacere si falsificare, afirmare subversiva, colaj/montaj, precum si diversiune si reinterpretare (detournement).
Razboiul impotriva structurilor de putere de pe Internet a reinceput.
Traducere din limba germana
de Cristian Cercel