Ma simt silit mai intii sa spun ca n-am avut si sper sa nu am niciodata puseuri nationaliste. Dimpotriva, am fost acuzat mai degraba de atitudinea opusa. Mi s-a spus ca am criticat prea des nationalismul romanilor si am ignorat excesele sovine ale maghiarilor (fiindca la nivelul discursului public par a fi singurele etnii din Romania care conteaza).
Povestea cu autonomia Tinutului Secuiesc e una tipic romaneasca, chiar daca personajele ei sint de etnie maghiara. Am mai spus – si cred in continuare – ca toate etniile cu care am convietuit aici de sute de ani au reusit sa se romanizeze, astfel incit ne leaga mai multe si ne despart mai putine decit am crede. Pofta de autonomie a UCM si UDMR o confirma.
Din toate cite s-au vorbit si s-au scris in ultima vreme omul de rind nu cred ca pricepe mare lucru. Sa vedeti si de ce.
In februarie 2008, la Sfintu-Gheorghe, Consiliul National Secuiesc (CNS) a anuntat ca la referendumul neoficial privind autonomia Tinutului Secuiesc mai bine de 200.000 din cetateni au participat la vot si peste 99% din ei au raspuns cu „Da” pentru autonomie. CNS a mai declarat ca referendumul, chiar si neoficial, reprezinta un succes. Informatia a fost prezentata ca atare in mai toate ziarele si la mai toate posturile de televiziune din tara. Asadar, ungurii vor autonomie, nu?
Daca cineva ar sta sa judece lucrurile la rece, daca ar citi mai atent si ar cauta informatii suplimentare, ar vedea ca succesul nu a fost chiar un succes. Mai intii se pune o intrebare simpla: succes in ce sens? Daca ar fi avut 99% raspunsuri negative, era un esec? Adica CNS voia autonomia aia si daca locuitorii zonei s-ar fi opus, referendumul ar fi fost un esec, iar cetatenii nu meritau un CNS atit de generos si de bine-intentionat?
A doua nedumerire se leaga de perioada in care s-a desfasurat referendumul: decembrie 2006 – februarie 2008. Vreo paisprezece luni! Adica amintitul CNS s-a chinuit mai bine de un an sa stringa doua sute de mii de semnaturi din doua sute de localitati pe o tema care pe ei ii interesa, iar pe maghiari si secui nu prea – de vreme ce nu s-au inghesuit la semnat. Dupa aceea CNS prezinta actiunea ca pe un succes, iar presa dornica de scandal inghite galusca. Inteligenta umana e, presupun, nemarginita, dar nici prostia nu pierde pasul.
In fine, am aruncat si o privire la estimarile demografice asupra populatiei din zona. Conform recensamintului din 2002, in Tinutul Secuiesc traiesc peste 1.100.000 de oameni. Probabil ca vreo 900.000 au drept de vot. Din ei doar 200.000 au votat la referendum. Sau, altfel spus, 700.000 nu au votat. Fie nu i-a interesat, fie ar fi raspuns cu „Nu” si, din politete, nu i-au mai deranjat pe oamenii aia de la CNS. Astfel, procentul de 99% de cetateni favorabili autonomiei s-ar reduce, aritmetic, la 23%. Bun, hai sa zicem ca luam in calcul doar opinia cetatenilor de etnie maghiara – desi in mod normal ar trebui sa tinem cont de opinia tuturor locuitorilor din zona, fie ei maghiari, romani, tigani, nemti sau chinezi. Populatia maghiara numara, conform aceluiasi recensamint, aproape 670.000 de oameni (vreo 500.000 cu drept de vot), ceea ce ridica procentajul in discutie la mareata cifra de… aproape 40%. In paisprezece luni.
Numai ca sarmanul CNS nu putea sa anunte ca referendumul a fost un fis intins pe paisprezece luni si ca in favoarea autonomiei s-au declarat doar vreo 40% din cetatenii maghiari. Uau! 40%! Cel mult. Adica 60% dintre maghiari au o vaga durere in cot cind vine vorba de autonomie. Au ei alte probleme – aceleasi pe care le au si romanii. (Ca sa nu mai vorbim de cealalta varianta, cea corecta, cu 23% din populatie.)
Si-atunci ce-au facut? Au smecherit si ei cifrele asa, balcanic, au lungit referendumul cit au putut si au dovedit astfel ca sint niste cetateni bine integrati in lumea romaneasca. Fapt care poate fi considerat tot un succes, nu?