Încă din primele zile de carantină generalizată, am fost copleșită de sfaturi: ce să învăț acum că este timp, ce să citesc, ce să gătesc, ce filme să văd, ce proiecte să fac prin casă, de câte ori să scriu în jurnal, câte minute să meditez. Totul e vândut ca o oportunitate „unică“ de dezvoltare, creștere, autocunoaștere.
Primul lucru care m-a pus pe gânduri a fost drojdia. Mulți cunoscuți se plângeau că nu mai găsesc pe nicăieri drojdie sau, dimpotrivă, se mândreau că au găsit ultima bucată și o pozaseră ca pe un lingou de aur. Oare toată lumea face deodată pâine la cuptor? Sau, și mai rău de atât: oare toată lumea ȘTIE să coacă pâine? Mi-am notat pe o listă imaginară a defectelor faptul că trebuia să știu să fac pâine și mi-am acordat câteva buline negre.
Au apărut apoi izvoare nesecate de cursuri online. Cursuri de la Stanford, Udemy, Johns Hopkins University, cursuri gratuite, cursuri cu plată, cursuri cu reducere, cursuri cu diplomă, toate online, toate promițătoare a unui viitor dacă nu mai bun, măcar mai deștept. Am asistat neputincioasă la discuții printre amici: oare e mai bine de învățat ceva din domeniul tău sau să dobândești abilități complet colaterale, cum ar fi programare? Am decis că sigur trebuie ambele. Încă nu am deschis nici un curs.
Un alt domeniu în care toată lumea pare că excelează în carantină ar fi mișcarea. În sfârșit, bicicleta eliptică poate fi ștearsă de praf! Este momentul perfect să începem să practicăm yoga! Antrenorii de fitness s-au reorientat și se filmează făcând exerciții de sufragerie, un tratament obligatoriu pentru cei care suferă de boala canapelei. Atunci când îmi apar în câmpul vizual, am ajuns să le tratez ca pe o scenă violentă dintr-un film: îmi lărgesc ochii spre o cu totul altă zonă a ecranului, până când nu mai văd deloc filmulețul și mă pot preface că nu a existat niciodată.
Lovitura cea mai grea am primit-o din partea cărților. Teancuri de cărți, liste cu recomandări de lectură, multe recenzii, site-uri cu cărți electronice gratuite — toate apărute parcă special să nu mai permită nici o scuză, nici o întârziere, celor care s-au trezit cu oportunitatea zilelor petrecute în casă. Mi-am ales și eu cinci cărți, de rușine, dar am continuat să citesc știri.
„Shakespeare a scris Regele Lear în timpul unei carantine! Newton a descoperit legile mecanicii în izolare! TU ce proiect vei face?“
Problema cu toate aceste recomandări de auto-îmbunătățire este că pun presiune și mai mare pe un moment deja dificil. Schimbările prin care trecem sunt atât de mari, încât e nevoie de o cantitate imensă de energie pentru a nu intra în panică. Să vrei, în plus, să ieși din criză mult mai citit, mai bine hrănit și mai în formă este o ambiție împovărătoare.
Am citit că Marie Kondo, maestra trăitului în ordine, își începe carantina în fiecare zi culegând lămâi din grădină pentru un ceai și ascultându-și respirația. Lămâi și grădină nu am, respirație da și am decis că asta va trebui, deocamdată, să fie suficient.