Despre Cervantes am presimtit ca i-au placut smochinele umplute cu arahide si bulele de cartofi cu ciocolata. Lui Garcia Marquez, indiferent ca i-ar placea sau nu, i-as recomanda sa consume pepene galben garnisit cu kiwi si renglote umplute cu cascaval. Pentru Boris Vian as fi pregatit chiar eu un fel aparte: dovleac copt, cu felii de banane pirjolite. Lui Dostoievski i-as fi gatit ciuperci vinatoresti foarte-foarte speciale, stropite cu vin alb. Lui Thomas Pynchon i-as recomanda gulii scobite cu sote de morcovi si mult oregano. Lui Kundera i-as recomanda salatele mediteraneene sau mexicane. Pentru Saramago nu as avea la dispozitie decit muschi de porc impanat cu mere calite si, poate, uneori, stridii inecate in sampanie Veuve Clicqot (intrucit, desi aflat la virsta foarte senectutii, Saramago pretinde ca nu si-a pierdut virilitatea concreta). Lui Gogol, ei bine, probabil ca Gogol este singurul caruia nu as sti ce sa-i ofer drept hrana.
Kafka cred ca se hranea doar cu griu incoltit (sau cu asa ceva s-ar hrani, daca ar trai in zilele noastre), fiind el un soi de Ioan Botezatorul al anxietatilor epocii moderne. Pentru Salinger as fi recomandat consum deloc abuziv de carne cu sos tartar, plus o cura de mure. Lui Llosa i-as gati cubulete de pui cu sos de Sichiuan si busuioc, linga o conopida fripta, tamiiata cu smintina din belsug. Cu Rushdie as rontai caise uscate si brinzeturi frantuzesti inmuiate in vin de Mateus (ei, da, vinul favorit al lui Carlos Castaneda, si al meu, cind sint la Venetia).
Pentru Sabato as avea doar o supa crema si niscaiva galuste umplute nu cu prune, ci cu zmeura (gomboti cu zmeura, adica). Si ar mai tot fi. Ce as dori eu? Multe. Dar ce-as dori acum ar fi visinele conservate intr-o maniera unica si de neimpartasit din cehoviana Livada cu visini. Si mi-ar mai placea sa fiu hranita cu toate felurile de mincare din O mie si una de nopti. Cam un an de zile.