N-are nici un rost sa interactionezi cu ei din puerila placere de a avea in buzunar portofelul ticsit sau de a-ti arata, printr-o verigheta, iubirea conjugala. Nu chiar tinuta adamica trebuie s-o ai, dar una, asa, mizind pe simplitate, austeritate, saracie estivala. O pereche de slapi, una de pantaloni scurti si un tricou de unu, maximum doi dolari americani. In fond, ce-ti trebuie mai mult? La Rio, in februarie 2000 cind am fost noi, erau intre 40 si 45 de grade Celsius.
Am fost intelepti si am ascultat sfatul prietenesc al doamnei consul. Singurul accesoriu pe care m-am incapatinat sa-l port a fost ceasul de la mina, primit de la Valeriu Cristea. Iar in buzunar n-aveam de regula mai mult de douazeci de dolari. Vreti sa mi-i furati?
N-aveti decit. Doar n-o sa flaminzesc eu toata ziua din atita lucru.
Si a fost bine. N-am avut nici o patanie, pina in acea zi cu ghinion, in care mai toate ne-au mers pe dos. Mai intii am coborit, din greseala, la alta statie si am ajuns pe Copacabana intr-un alt sector. Stors de caldura, abia asteptam sa ma strecor printre valurile inalte cit casa, numai ca am simtit in aer o vibratie curioasa. Un fel de semnal subliminal al primejdiei. Cind un negru musculos s-a apropiat de mine si mi-a oferit o Coca-Cola, n-am inteles nimic. Caldura mare! Cind, apoi, am vazut in apa un negru si un alb, ca in reclamele Benetton, dar uniti intr-un sarut pasional, mi-am dat seama in ce bucluc intrasem. Nimerisem, pe imensa plaja, in sectorul homosexualilor. Norocul meu a fost ca o aveam pe Alina alaturi – care, chiar si cu un zimbet ironic, mi-a fost alaturi la greu. Intr-un minut ne-am reechipat (perechea de slapi, pantalonii scurti, tricoul de unu-doi dolari) si-am sters-o spre un sector ciiit mai indepartat.
Pe la orele dupa-amiezii tirzii, incepusem sa credem ca, dincolo de amuzanta intimplare, va fi o zi minunata, asa cum fusesera toate celelalte. Baietii jucau fotbal pe plaja, ca de obicei, fetele erau absolut minunate indiferent ce faceau, copiii mici cu slipi pe ei (fiindca brazilienii, in pofida prejudecatilor noastre, sint extrem de pudici) se jucau in nisip ca toti brotacii din lume. Totul era cum trebuie sa fie in Paradis. Asa ca, atunci cind consoarta care ma salvase m-a rugat sa stam sa vedem apusul soarelui, n-am putut s-o refuz. Incalcam astfel un al doilea avertisment al doamnei consul, care suna: „plecati de pe Copacabana la apusul soarelui!”. Dar avertismentul avea o doza de imprecizie. Sa plecam inainte sa apuna, in timp ce apune, sau imediat dupa ce apune? Era treaba de citeva minute. Ne-am strins frumos lucrusoarele si, cu un ochi la pescarii aflati la citeva zeci de metri de noi, asteptam caderea magnifica a soarelui in Ocean.
Exact atunci, cu putin inainte de apus, a aparut un baiat care s-a apropiat de noi si mi-a cerut, sfios, o tigara.