Prima mea amintire legata de Manuel este din primul meu an de profesorat (ora saptaminala de dans contemporan de la anii terminali) la liceul de coregrafie, unde am facut un duet pentru el si o colega a lui de clasa. Sosetele Rosii. Cred ca au luat si premiu atunci. Astazi, diferenta de ani dintre noi nu mai exista. Toate semnele pe care le-a dat, toate gesturile pe care le-a facut Manuel de atunci incoace anuleaza aceasta distanta, si chiar si eu, care sint constienta de ea, il consider pe Manuel din aceeasi generatie. Niciodata nu am fost foarte aproape de Manuel, nu fac parte din cercul lui de „prieteni artistici”.
Mai multe intimplari – momente in care demersurile noastre artistice s-au intilnit – ne-au adus destul de aproape incit sa vad, mai bine zis sa intrezaresc un pic mai mult din tot ce a conceput el decit un simplu spectator al unei productii. Am insotit autoportretul si Outcome ca producator, pe vremea cind conduceam Centrul MAD, am fost in acelasi grup care „a spart norii” Platformei balcanice de la Sofia in 2001 (turneu in care ni s-au furat decorurile de la Outcome si Despre Tine, adica microbuzul cu toate decorurile, dupa care a trebuit sa i le refacem repede pentru ca pleca imediat in alt turneu international)…
De altfel, perioada MAD a fost una in care multi dintre noi am inceput, in mod diferit, cariere internationale, fiind in acelasi timp extrem de preocupati de problematica gesturilor publice „comune”, a responsabilitatilor acestora, a rolului lor civic.
Manuel face parte din reperele contemporane
Azi, fara sa vreau neaparat, sint din nou cu el intr-o relatie de producator-programator-artist. Iarasi am ocazia sa fiu aproape, sa-l ascult, sa fiu martora nelinistilor lui, sa-i observ ritmul de repetitii, sa vad cum isi pregateste… terenul. Dar aceasta relatie nu se reduce de asta data doar la atit: m-a ajutat mult in programarea unor spectacole de referinta invitate la CNDB: el a fost un fel de „departament de relatii internationale” in initierea invitatilor centrului: Xavier Le Roy, Jerome Bel, Vera, Isabelle Schad…
Legatura mea cu el este intermitenta; imaginea mea despre el in miscare… discontinua presupune un fel curiozitate pe care o am in legatura cu „la ce s-o fi gindind”.
Aceasta imagine este creata de ce spun alti dansatori sau coregrafi, de ce ajunge la mine transmis prin metabolismul celorlalti. E oare suficient? In orice caz, e destul de relevant, si cred ca imaginea e destul de corecta sau conforma cu realitatea. Intr-o oarecare masura imi pot da seama cum circula ideile, limitele, mimetismele. De multe ori e periculos, nu stiu daca Manuel da importanta, dar uneori s-au afirmat, cu bune intentii, enormitati care formulate prost, in vidul de repere, pot da nastere la monstri…
Dar Manuel face parte din reperele contemporane, si cred ca este asimilat deja generatiei noastre. Apreciez mult ca acorda timp cercetarii, timp pe care eu nu reusesc sa mi-l acord.
Filmul documentar despre practicile, conditiile dansului contemporan intre anii ’70 si ’80, bazat pe interviuri cu protagonisti ai acestei epoci, mi se pare important pentru propunerile de studiu pe care le lanseaza.
Ceea ce mai stiu despre Manuel este ca (poate ca aparitia lui intermitenta) face ca tot ce spune sa aiba un mai mare impact.