Balaurii cu saptezeci de capete aveau gusturi monstruoase, pervertite, se dadeau in vint dupa zine in luna a saptea!
Si asta o stiau si ele si profitau din plin. De aceea, in ultimul timp, majoritatea zinelor, conformindu-se „esteticii uritului”, foarte la moda, pluteau dizgratioase si lubrice… Atunci, intr-un amurg gros, cu norii invalatuciti greoi, a aparut si Degetica… Avea doar noua ani si cinci luni si se ratacise… Scapase de broscoiul cel riios, de carabusi fusese alungata fiindca nu le placusera ca are doar doua picioare, se debarasase si de sobolul uricios, il parasise chiar si pe Craiul florilor, neconvenindu-i rolul anost de nevasta credincioasa. Auzise de pitici, de balauri, de vrajitori etc. si se aruncase intr-o viata aventuroasa cu mare pofta, mustind de dorinte…
Norocul facu sa o intilneasca pe contesa de Segur, venita sa se tina la curent cu noua viata a zinelor despre care scrisese deja destule povesti cam malaiete. Contesa, ea insasi o rafinata a placerilor, cauta sa-si pipareze putin stilul, sa fie in ton cu gustul cititorilor. Se imprietenira, baura impreuna roua, isi amenajasera un cort din turta dulce, cu frigider, televizor, computer, masina de spalat (imperios necesara pentru improspatarea lenjeriei intime cu balsamuri speciale). Mai in virsta decit Degetica, De Segur o initie in tainele necuviincioase ale dragostei.
Si-acum haladuiau amindoua in dorul lelii printre copacii inalti, scorburosi… Zmeii le-au mirosit prezenta primii!
***
Nu pot uita sedintele de la raion, lunare, de pe cind eram medic la Dolhasca. Erau o capodopera de situatii adunate parca anume sa-mi creeze o stare de disconfort maxim. Trebuia sa ma scol pe la cinci dimineata, sa iau trenul Dolhasca-Falticeni. Daca ma culcam pe bancile din compartiment, conductorul imi facea, sever, observatie… La Falticeni urcam pe jos dealul acela ce ducea de la gara in oras. Sotia gasise un loc unde sa stam pina la inceperea sedintei: la o sora medicala, Aristita…
Uneori chiar ne dezbracam si mai trageam un pui de somn, buimaci. Aristita ne lasa cheia. Dinsa dormea impreuna cu o sora mai mica, o fetiscana plesnind de sini si coapse, inca eleva. Eleva era cam chiulangioaica, raminea in pat si dupa ce noi ne duceam la sedinta. Sala de sedinte era neincalzita. Iarna stam in paltoane. Colac peste pupaza: aparuse un inspector nou, de prin Suceava, care, constatind el ca aveam un nivel teoretic cam scazut, incepuse sa ne asculte!!! Pur si simplu. Ba pe cei care nu stiau ii da afara! M-a pus naiba sa ma scandalizez, sa ma ridic in picioare si sa-l iau la rost: cum isi permitea sa dea un coleg, medic ca si el, afara? Tipul a raspuns ingimfat: cind se ducea el la ministru, nici nu cricnea.
Bine, i-am raspuns, dar dumneavoastra nu sinteti ministru! A inghitit replica, au urmat inspectii! Terorizante!!! Si era psihiatru ca specialitate! Un zdrahon pe care n-o sa-l uit niciodata, il chema Pop!!! Mai tirziu Aristita a fost detasata disciplinar la Dolhasca. Venea calare pe o motocicleta grea, mare… Dormea la noi. Uneori o aducea si pe sora-sa, bomba titoasa… de altfel foarte tacuta… Parca s-ar fi jenat de propriu-i „relief”… Aveam doua paturi largi, incapatoare. Intr-unul eu si nevasta-mea, in celalalt surorile. Noaptea ma trezeam sa mai pun lemne in godin (la inceput nu am avut soba enorma de teracota)… Godinul, incins, devenea fosforescent… Le desluseam ca pe niste mormane acoperite de cuvertura mitoasa… Suflau rar, adinc, atitator. Aristita se aseza intotdeauna la margine, ca si cum ar fi pazit-o pe aia mai mica. Seara beam vin acru, de Probota, fiert si indulcit, si urmaream orice, in nestire, la televizor.
O vreme doar un conductor de locomotiva (mai tirziu a fost sofer pe salvarea spitalului) si cu mine aveam televizoare in comuna! Dimineata boalfa aia raminea singura. Tot dormind o gasea si femeia care facea curat, Babuta… Era de spaima cit somn baga intr-insa, ca si mincare, halea ca apucata… Aristita o certa, o speria ca o sa se ingrase. Pocnea!