Am vazut multe filme cu scene din acestea, dar, cind ti se intimpla chiar tie, nu poti sa-ti crezi ochilor si urechilor.
Esti cumva in afara afacerii, a evenimentului care, totusi, te consuma. Nu intelegi ceea ce traiesti – decit dupa un timp, atunci cind te dezmeticesti. Nu mi-a fost deci deloc frica, n-am avut timp sa-mi fie frica. Baietii au scotocit prin rucsac si ne-au luat dolarii (realii) pe care-i aveam, in timp ce eu le spuneam: „Do you want my money? OK, take the money!…”. Stiu, stiu ca voi v-ati fi luptat cu toti cei zece pungasi deodata si i-ati fi biruit, intr-un final glorios. Numai ca si nevasta-mea, si eu avind niste cutite la git, chiar n-avea rost sa fac pe nebunul.
Cind insa unul dintre hoti, cu miscari aproape mingiietoare, mi-a scos ceasul de la mina, mi-a sarit tandara. Enervat si inconstient totodata, cu mina deodata libera i-am batut obrazul, spunind, intr-un esperanto expresiv: „Memory from my padre!”. In acel moment, seful care superviza totul, un tip la vreo patruzeci de ani cu scoala vietii imprimata pe chipul de mexican, a intervenit si l-a certat pe lacomul lui subaltern. Iar acesta, supus, mi-a dat ceasul inapoi!
Dupa care s-au volatilizat. Totul durase nu mai mult de trei minute, incluzind aparitia si disparitia grupului. Ne uitam nauciti unul la altul, eu si romantica mea sotie care isi dorise sa vada apusul de pe Copacabana, incercind sa pricepem ceea ce tocmai ni se intimplase. Nici de data aceasta n-am avut insa timp: au aparut instantaneu doi tineri care au inceput sa ne compatimeasca. Fusesera martori, dar, vedeti voi, oameni buni, nimeni nu se baga pentru nimeni aici, la Rio. Doar armata uneori mai intervine. – Ce-o sa faceti acum, mergeti la Politie?, ne intrebau. – Alta treaba n-am?, le-am raspuns, vreau sa ma car, mi-a ajuns pe ziua de azi. Dar nu mai aveam nici un dolaras pentru autobuz. – Nu vreti sa va ducem noi cu masina?, s-au oferit ei imediat. – Ba sigur ca da, si o sa va raminem indatorati.
In drum spre Consulat am stat mai mult de vorba cu ei. Erau amindoi foarte religiosi si ne bombardau cu precepte ale domnului Jesus, care a patimit pentru noi toti. Stiam asta, nu era nevoie sa mi-o explice acesti naivi complici cu banditii care tocmai ne jefuisera. Cind le-am spus de unde vin si cu ce ma ocup, s-au facut deodata palizi, cu tot tenul masliniu. – Si o sa scrieti despre ce vi s-a intimplat aici? Le-am raspuns: – N-o sa scriu, fiindca lucruri din acestea se intimpla peste tot in lume, inclusiv in tara mea. Bravii patrioti s-au inseninat indata si au inceput sa ciripeasca intre ei; iar eu mi-am tinut promisiunea timp de opt ani.
La despartire, in fata Consulatului, ei mi-au daruit o Biblie in portugheza, cu insemnari facute pe multe pagini; iar eu le-am dat, cu un gest de asemenea crestinesc, sapca de pe cap.
Deasupra orasului, Isus Cristos, figura divinumana care ma fascineaza de atita timp, statea cu bratele larg intinse pe crucea lui de piatra, privindu-ne si intelegindu-ne pe fiecare in parte.