De când scriu despre muzici, nu mi-am imaginat până deunăzi că voi încropi câteva fraze legate (provocate, inspirate sau cum să le spun?) de Shamall.
Imposibilitatea ține de natura subiectului: nu poți să descrii, fără teama de a cădea în ridicol, o briză, o adiere, un viscol, un vânt, o vijelie, o furtună sau vreun uragan tropical! În cazul de față, ce să spun despre vântul fierbinte al deșertului, dacă n-am avut ocazia să-l simt, să mă sufoc sub aspra lui apăsare? Evident, nu despre fenomenul meteorologic voiam să spulber câteva metafore, ci despre muzica albumelor apărute, de prin 1986 încoace, sub semnătura ce adaugă litera „l“ numelui grafiat cu caractere latine, pentru a-l singulariza și pentru a exclude celelalte, multiple, înțelesuri ale cuvântului împrumutat din limba arabă. Creierul, executantul și proprietarul proiectului Shamall este Norbert Krueler (sau Krüler, cum se ortografiază în nativa-i germană).
La peste 30 de ani de la debutul eclatant (1986, Feeling Like a Stranger, maxi-single care dădea bătăi de cap casei de discuri pentru că nu știa în ce gen să încadreze apariția ca să scoată mult mai mult decât banii investiți), se poate remarca de la prima ochire asupra discografiei că fiecare titlu are durata sensibil mai lungă decât a obișnuitelor editări pe LP, CD sau casetă. Predomină CD-urile duble, iar asta nu neapărat pentru că mediul respectiv de distribuție permite, ci pentru că muzica în sine pare fără sfârșit.
Predilecția lui Norbert Krueler pentru lucrări ample vine de la stilul muzical krautrock, cel de-o stranie frumusețe, ascultat cu patima tinereții și, presupun, cu orgoliul de a fi părtaș la evenimente. Pe atunci, la jumătatea anilor 1970, Krueler cânta alături de grupări germane notorii – gen Eloy, Kraan, Birth Control, Guru Guru – și utiliza echipamente neobișnuite pentru a-și obține sunetul personal. Tot atunci a schițat primele compoziții, transpuse pe disc mult mai târziu. Nevoit să câștige bani ca să-și îmbunătățească „studioul“, a părăsit cariera de muzician de scenă pentru a lucra ca DJ la clubul Aladin, în Bremen. Numai că acolo avea să-și schimbe intențiile, observând amploarea manifestărilor publicului, excitat de instalația de sunet uriașă, de luminile laser și celelalte „ingrediente“ specifice disco-cluburilor. Talentul, dorința de experiment și posibilitățile tehnice i-au dat avântul necesar să contribuie la consolidarea curentului ce promova remixarea pieselor cunoscute, experimentul electronic, ritmurile generate sintetic, riffurile chitaristice asemănătoare valurilor de apă sau de nisip, totul potențat de ambianța sclipitoare și distorsiunile spațio-temporale produse de substanțele psihotrope.
Munca lui Krueler a dat roade, faima de tip inovator în muzică s-a consolidat, casele de producție l-au contactat. Iar el a întrezărit, în fine, materializarea dorinței din frageda-i tinerețe, când învățase cum se cântă la chitară într-o tabără de cercetași, iar viața lui se ordonase întru atingerea perfecțiunii prin muzică. Lucru bun de imitat pentru cine țintește la fel.
Electronic progresiv psihedelic – iată eticheta ce mă atrage instant, oriunde o văd lipită. Așa am dat peste recenta realizare Shamall, Schizophrenia (2019, 2L Productions). Piesa-titlu, de vreo 19 minute, mi-a trezit amintiri pe care le credeam uitate și m-a transpus într-o lume fără lumină: „I know exactly what is wrong/ but I’m not strong enough/ I still don’t do nothing/ I’m not turning around/ pretending it’s not my affair“. Temele sociale, legate de involuția/ disoluția lucrurilor pe planetă, sunt constante ale muzicii Shamall. Asta îl face mai puțin prizat de oficialități, indiferent că sunt lideri politici sau șefi de companii multinaționale. Nu-i risipește însă aura, ce tinde să devină legendă, de inovator al muzicii, măcar că beneficiază de concurență remarcabilă. Nu poți opri vântul deșertului, așa cum nu poți să-l descrii!