Unde e linistea de antart? Unde sint parcarile, plimbarile mele linistite cu ciinele pe timp de weekend? Oare s-au dus? Chiar trebuie sa fiu trezit simbata la ora 9 a.m. de cintecul batozei ce da nastere unui parculet pentru copii, intr-un spatiu de 2 pe 2, unde noaptea s-au instalat deja cocalarii la baute?
Stii ce ma deranjeaza cel mai tare? Faptul ca eu, ca element apartinator de target electoral, sint luat drept timpit. Adika faptul ca astia sparg betoane pe fast forward ma va face pe mine sa votez un gagiu care n-a miscat un deget timp de patru ani? Atit de idiot sint eu in mintea lor?
Sa lasam asta, dar retine, rogu-te, ca lucrez ascultind simfonia proletcultista a minoritarului minuitor de pikamer, pe spatele caruia scrie cu litere de foc: PRIMARIA SECTORULUI 4…
E, nu-i bai, mai ales ca vreau sa vorbesc despre Makanin. Mihai, imi dai voie sa vorbesc despre Makanin, in calitate de victima a anului electoral? Uite, nu spui unde a aparut.
Ramasesem inca de la Underground cu imaginea omului-pres, antierou (apropo, mai poti vorbi despre antierou in proza ultimei sute de ani?), marca a scriitorului rus. Personajul care se strecoara intre doua sticle de vodca, trimite prin fiecare rind la cite un mare clasic rus, mai are din cind in cind o iubire la fel de dostoievskiana, apoi lasa totul balta, odata cu stapinul sau creatorul… Ei, spre placerea mea, Makanin o coteste de data asta si schiteaza un adevarat erou (comparat, facil zic eu, cu Humbert Humbert) al zilelor noastre, un batrin viguros, un satirman/satirmen atras irezistibil de trupul nimfelor (nu nimfete, nota bene) pe timp de luna plina. Totul se petrece dupa celebrul puci al lui Eltin din 1993 si, de fapt, nu se petrece nimic. Doar ca un batrin dintr-un sat de vilegiaturisti de pe linga Moscova (Vasile, de ce a mutat Petru cel mare sandramaua de la Moscova in tinutul mlastinos al Sanktului? Parca il agasau inghesuiala, proximitatea familiilor boieresti, amenintarea continua a strelitilor, nu-i asa?) nu se poate impotrivi impulsului de a patrunde (omul e un versat speraclist) in camera nimfelor adormite, pe care le ia… prin surprindere. Majoritatea se dau impuscate in aripa (asta insemnind ca fac dragoste in semitrezie, prefacindu-se ca ar avea de-a face cu sotul/amantul etc.), citeva protesteaza initial, pentru a ceda amuzate in fata asalturilor unui batrin atit de vivace, iar citeva (de fapt numai una, si aia printr-o confuzie) il resping sau incearca sa-l dea pe mina organului.
Un splendid portret al soldatului rus venit din Cecenia
Oricum ai lua-o, Makanin reuseste performanta de a ascunde in spatele unei probleme-fantoma (satirmanul, asa-zisele femei lunatice) o descriere anatomica a Rusiei postpuci. Un splendid portret al soldatului rus venit din Cecenia, care nu poate dormi decit in gauri pe care le sapa in pamint, descrierea confruntarii dintre pucisti si parlamentari…, citeva copite aruncate spre trupele care au patruns in Casa Alba inaintea predarii, victimele pe care le-au comis cu singe rece etc. Dar, trebuie sa recunosc, valul e mult mai fermecator: nimfele batrinului Piotr Petrovici iti iau ochii… Fermecatoarea Vika, nemuritoarea Liuda… sau prototipul satirmanului, Marsyas cel pedepsit de Apollon… de fapt, intrebarea e daca satirul e adevaratul monstru in schema, sau adormita nimfa care, aparent, se lasa cuprinsa in brate. Daca e sa vorbim despre furror, starea e de identificat in satir. Iar aici se gaseste asemanarea cu Lolita: Humbert Humbert e si el un monstru-victima. Dar nu e orice monstru o victima? Monstruozitatea, monstruosul, deviantul nu sint categorii victimizate? In ciuda puterii, nu sint ei victime ale majoritatii? Si m-ar mai interesa parerea ta intr-un caz: acela in care fiecare dintre noi (ma rog, 80%) devine monstru… fuga de a doua zi, foamea de normalitate, teama de sine, de alteritate. Deviez?
Dar hai sa raminem la Watteau in seara asta… Satir si nimfa adormita… Unele surse traduc Jupiter si Antiope. Din cite stiu eu, Antiope a scapat de concupiscenta atotputernicului, cazind insa, dupa unele surse, in bratele lui Tezeu, devenind unica amazoana care sa imparta, in mod oficial, patul cu un barbat. Deci raminem la varianta Nimfa adormita si satir, dar pastram in minte faptul ca, sub carnatia moale, alba, pufoasa, se ascunde musculatura unei aruncatoare cu sulita (sa spunem o hoplita?, sau anacronizam miseleste?)… Ce ti se pare izbitor aici? Lasind contrastul dintre carnatii, relaxarea nimfei si incordarea satirului, care e punctul de fuga al tabloului? E exact privirea satirului, virful ingrat al unui triunghi ascutit format de: bratul lesinat al nimfei adormite, bratul tremurind de incordare al satirului (urmareste definitia unui triceps alungit) si linia imaginara ce uneste palme nimfei, trecind prin (!!!) ambii ei genunchi superbi, nodurosi, albi, cu ochii Iubitorului…
Ce anume descopera satirul lui Watteau?
Haide mai departe. Priveste atitudinea miinii stingi a satirului, modul in care isi ascunde, monstruos, indexul. E un rezultat al incordarii, o continuare a tensiunii care intra in trup prin mina dreapta, cea care descopera/dezvaluie. Priveste trunchiul pe care se sprijina cotul satirului, aflat, la fel, in continuarea piciorului adormit al nimfei: un organism la fel de monstruos precum satirul patruns de dorinta/spaima, dar care incearca sa iasa din frame-ul concupiscent. Poate o aluzie la inevitabilul final? Ce anume descopera satirul lui Watteau? Un umar, William, un umar, un tablou. Completeaza kitschul unui trup grasut, bun de framintat, pe care-l priveste cu oroare/dorinta, dar acopera ceea ce ar trebui sa privesti in fapt. Da zoom pe chipul satirului! Ai luat expresia lui drept anticipare a placerii? O balosenie de discoteca? Nu, tati, faptura e terifiata. Priveste sub trupul nimfei: ai o alta creatura monstruoasa care incearca sa fuga din tablou. Cum de doarme nimfa sub acei nori apocaliptici? Nu doarme, vineaza… venator… Vezi ritul fapturii? Ai in fata unul dintre cele mai sinistre tablouri din istoria picturii…
Ah, si inca un hint, final, priveste degetele piciorului sting al nimfei… doarme ea? Eu zic ca nu…: Lolita, light of my life, fire of my loins. My sin, my soul. Lo-lee-ta: the tip of the tongue taking a trip of three steps down the palate to tap, at three, on the teeth. Lo. Lee. Ta.
Datta. Dayadhvam. Damyata.
Shantih shantih shantih
Magistre, pe mai tirziu,
Al tau,
B.A.S.