Spectacolul regizat de Radu Afrim la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti e un rezervor activ si afectiv de comunicare performativa. Afrim face din textul islandezului Thorvaldur Thorsteinsson, And Bjork, Of Course – un text cu extrem de putine indicatii scenice si actiuni propriu-zise –, un spectacol a carui vitalitate sta in abilitatea de a transforma fiecare fisa biografica a personajelor intr-o lume la limita casabilului, o lume inchisa care vrea disperat sa se deschida. Afrim are parola de acces la intimitatea psihica a celor abonati la cursul de toleranta si fericire.
Lui Afrim ii plac inocentii razna (Dora din Nevrozele sexuale ale parintilor nostri, Tugati din Krum, Petr din Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele), neputinciosii psihedelic de fragili, sacii de box umani care se blocheaza in propria lor angoasa si schizoidie, care aluneca in singuratate bijbiind dupa fericire. Radu Afrim concentreaza in spectacolele sale „mediul terapeutic” al eroilor labili psihic, tavaliti in cotidiana nevroza partajata cu o candoare de cele mai multe ori la limita cruzimii.
Personajele sint cursanti ai fericirii
In And Bjork, Of Course, spatiul creat de Alina Herescu este un fel de scoica a confesiunilor permutate intr-o rocada narativa care mizeaza pe capacitatea de a asculta si pe forta de a spune pina la capat o poveste personala vulnerabila. Pe curajul de a „fraza” subiectiv accidentele, incertitudinile si nemultumirile camuflate din relatii.
Afrim si Herescu au reusit sa spatializeze obsesii, frustrari, anxietati, delimitind locul propriu al fiecarei sapaturi mentale. Plonjarea psihoterapeutica are drept corespondent locativ un fel de perne-fotolii din piele alba, asezate fata in fata in semicerc, spatii-aspirator in care corpurile se afunda, respectind principiul conform caruia psihicul este excavat.
Scufundarea psihica si cea fizica se suprapun perfect printr-o inteligenta folosire a elementelor de design interior care au o functie iconica foarte clar definita. Fotoliile-mingi de fotbal au rolul unor microuniversuri ale psihodramei. Personajele sint cursanti ai fericirii, oameni care au nevoie sa-si vorbeasca, sa-si fie aproape, sa se simta necesari unii altora, sa tolereze apetituri sexuale incomode in viata de cuplu (pedofilia sotului nu se transforma nici o secunda in obiectul de isterie al sotiei) si sa nu devina un simplu releu pentru dorinte care frustreaza dependenta de afectivitate.
Alina Herescu creeaza un spatiu clinic, cerebral si in acelasi timp stropit cu pete de rosu care anima atmosfera. Un interior in care se intersecteaza sobrietatea unei sedinte de psihoterapie cu hirjoneala hipersexualizanta. O lume in care apetenta lui Afrim pentru acvatic (acvariul pe verticala), pentru suprafete fizice si psihice in-plutire, in-scufundare isi gaseste rezonanta optima.
Bjork cinta
Actorii alesi de Afrim au versatilitatea pe care orice exercitiu propus de tehnicile psihodramei (trecerea peste o trauma psihica prin asumarea jocului de rol) o cere. Nicoleta Lefter (hipersensibilitatea din Inimi cicatrizate in care Afrim a distribuit-o in rolul senzualei Solange e si in And Bjork… activa) combina timiditatea si starea depresiva a scriitoarei de succes abuzate in copilarie cu dezinvoltura unei tipe mondene. Ada Simionica tine excelent sub control tensiunile din cuplul pe care isi propune sa-l protejeze cu orice pret.
„Artista-ceramista” vrea doar sa fie fericita, la fel cum, atunci cind era mica, scriitoarea isi dorea sa fie si mai mica. Ioan Coman, foarte bun in rolul pedofilului Ingolf, are panica, stinghereala si nesiguranta celui pentru care obsesia nu e altceva decit o forma de iubire si de grija excesiva.
Lorena Ciubotaru e „soarecele de biblioteca” pe care impulsurile sexuale il fac sa-si dilate pupilele ca si cum si-ar imprastia corpul avid dupa o relatie in care sa nu fie doar obiectul placerii unui sot (Tudor Smoleanu e taximetristul brutal, dintr-o bucata) care se poarta cu ea ca si cum ar fi uleiul de la masina. Alin Teglas interpreteaza rolul DJ-ului psiho-ambiental, in tandem cu animatoarea antrenamentului terapeutic – Clara Flores. Cristian Popa in rolul retardatului reuseste sa nu joace, sa nu supraliciteze deviatia mentala.
In And Bjork…, visele din copilarie sint centura de siguranta a maturitatii. Initierea in fericire e cursa cu obstacole pe care fiecare participant la terapia pe creier deschis o parcurge cum se pricepe mai bine. Momentele de tacere, de tandrete si de tristete se topesc in timpul concentrat al implinirii. Bjork cinta. Sedinta de psihoterapie continua mult dupa ce spectacolul s-a terminat. Aici, in Romania, unde prea putini nefericiti se intilnesc ca sa se asculte. De frica, de rusine, de…
Voi ce vroiati sa fiti cind erati mici?