Nu sunt semne că sălile de spectacole se vor deschide prea curând, așa că inaugurez astăzi un ciclu de interviuri intitulat „Muzicieni în stare de alertă“, în care voi încerca să stau de vorbă cu profesioniști aflați în limbul silențios al inacțiunii. Mai mult infern în cazul artiștilor muzicieni, pentru care spectacolul live și publicul înseamnă totul. Prima discuție am avut-o cu dirijorul Cristian Lupeș, cel mai tânăr manager de filarmonică din România. Cum a fost izolarea la Sibiu și cum e no man’s land-ul de după.
Cum a fost perioada de izolare pentru tine, Cristian Lupeș ? A fost mai greu pentru dirijor sau pentru manager ?
De multă vreme a apărut o incertitudine legată de viitorul muzicii simfonice. Profesorul meu de doctorat, compozitorul Liviu Dănceanu, atinge și această problemă în volumul Apocalipsa muzicii savante. Criza virusologică augmentează această dilemă, punând pe pause activitatea tuturor dirijorilor de pe planetă. Indiferent de distanțarea fizică și teama de contagiune, imaginația se pare că nu este afectată de virușii purtați aerosol. Capacitatea noastră de asimilare sau de programare a unor viitoare concerte nu a avut într-o primă etapă de suferit. Dirijorul din mine a avut momente de imersie în tot felul de partituri, dar m-am surprins căutând soluții atipice. Am vorbit cu compozitorul Constantin Basica despre lucrări care să speculeze latența programelor de conferință online, mi-am refăcut repertoriile posibile, renunțând la simfonia celor o mie în favoarea formulelor quasi-camerale de tip dixtuor sau Archaeus, am reanalizat transcripții camerale ale unor lucrări monumentale. M-am așezat în fața unor programe de editare muzicală sau chiar l-am jucat pe Darth Vader într-o reinterpretare a Marșului imperial compus de John Williams pentru Star Wars, asta împreună cu colegii din Filarmonica de Stat din Sibiu, folosind deja celebra tehnică de colaj video. Îi mulțumesc lui Cozmin Demian, un foarte bun flautist din Sibiu, pentru disponibilitate și profesionalism.
Managerul a luptat să păstreze finanțarea echipei printr-o relevanță culturală locală și națională. Am reușit să avem mici producții muzicale și ne mândrim cu reușita unei stagiuni online care, pe lângă difuzarea unor concerte de arhivă, a fost condimentată cu producții de tipul #stage@home sau „ce fac muzicienii în timpul liber“. Astfel am crescut foarte mult notorietatea orchestrei și se pare că am penetrat pânza freatică a publicului tânăr după care de mult sondam. Desigur că efortul tuturor trebuie menționat: al colegilor din administrație, care au găsit formulele corecte și legale de a aplica noile idei, de organizare prin schimbarea completă a modului de lucru și al muzicienilor care au acceptat să fie mult mai expuși personal și profesional.
O stagiunea online foarte activă la Sibiu, dar și preocupare pentru actul muzical și măsurile de criză și post-criză, cu grijă pentru instrumentiști și public – asta cu mai bine de o lună de la experimentul cu aerosoli al Filarmonicii din Viena, de exemplu, dar și un concert pe 15 mai de ziua relaxării responsabile! O pandemie e un scenariu coșmaresc pentru un muzician, pentru un artist în general. Care e starea de spirit a publicului vostru și care e starea ta de spirit odată cu relaxarea de la mijlocul lunii mai ?
Ne bucurăm că preocupările noastre, transformate în analiză, studii comparative și oferirea de soluții viitoare, au fost receptate. Am adăugat propriilor analize și traduceri și preluări din documente emise de Asociația Germană a Orchestrelor, am avut mare grijă la felul cum interpretăm toate actele normative venite la fiecare final de săptămână dinspre administrația centrală. Înțelegând frustrarea culturală a unei părți a publicului nostru fidel, încercând să le îndulcim izolarea și anxietatea socială, am reușit să facem transmisiunile live în fiecare joi și prin televiziuni locale, fiind conștienți că o fracție a publicului nu e tocmai fan Facebook. Astfel, am reușit să evităm confirmarea expresiei „ochii care nu se văd se uită“ sau se umflă de lacrimile despărțirii, aș adiționa ludic. Acum în așteptarea unui promis ordin de ministru (al Culturii), am luat-o de la capăt, programând un nou tip de „stagiune estivală“, potrivită și mediului virtual – online, tv –, și mediului offline. Concerte camerale, solo, duo, trio, cvartet, până la concerte orchestral-camerale. Avem norocul să locuim filarmonic într-o clădire medievală de patrimoniu, un fost bastion de apărare, pusă la dispoziție cu multă încredere de Consiliul Județean Sibiu. Dispunem de șase terase exterioare pretabile, prin dimensiunile generoase, de a se transforma în scene outdoor. Astfel, deja jubilăm în fața zvonurilor care anunță redeschiderea manifestărilor culturale outdoor și ne pregătim, după o lungă perioadă de studiu individual, să ne revedem publicul fidel și, sperăm, pe cel nou.
Chiar dacă financiar indemnizațiile au fost plătite (la Sibiu finanțatorul principal al Filarmonicii este Consiliul Județean, n.r.), lucru deloc de neglijat, mai ales că sunt instituții muzicale care nu au avut activitate online în perioada de carantină, muzicienii și melomanii, ca și alte categorii artistice și publicul lor, au rămas pe dinafara preocupărilor unui guvern cantonat în măsuri de distanțare fizică, criza medicală și iminența celei economice. Cum crezi că gestionează autoritățile române situația artelor spectacolului și revenirea la normalitate într-o țară în care cultura nu e chiar temelie?
Fundațiile edificiilor sunt construite de constructori, cele culturale de manageri și juriști (nu scăpăm de ei), iar fundația sau temelia unei culturi naționale rămâne, din fericire, în responsabilitatea artiștilor.
Cu sau fără pandemie, cu sau fără restricții, România este obișnuită să se autovictimizeze din cauza dezavantajului geografic de a se afla la marginea civilizației occidentale model. Oscilăm între rolul de erou și victimă din cauza conflictelor armate în care am fost nevoiți sau am avut onoarea să apărăm valorile culturale vestice. Vorbind despre cultura națională ne mândrim cu nume precum Dimitrie Cantemir, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Blaga și Cioran. Dar toți au trecut prin catastrofe socioculturale și au găsit resurse prin care au speculat creativ contextul și nu au abandonat. Cu demnitate au reușit să fie generoși cu posteritatea. Noi trebuie să fim atenți la felul în care analizăm cadrul general. O gospodărie își prioritizează acum resursele imediate. Dar o nație, în care cu toții plătim abonament lunar pentru a ne fi asigurate utilitățile (autostrăzi, poduri, fibră optică), trebuie să aibă ca prioritate acest bun public identitar care este cultura. Nu mașina de spălat ne deosebește de o altă nație, ci limba, sintaxa muzicală sau albastrul de Voroneț…
Care e viitorul spectacolului muzical, al concertelor cu orchestră? Concerte în aer liber cu publicul în cutii, cum vor face italienii în august la Festivalul Rossini, concerte filmate online, într-o țară în care, dincolo de acustica deficitară a sălilor, sistemul pay-per-view nu e chiar un succes, sau cantonarea la formule instrumentale restrânse, camerale? Distribuția orchestrală pentru o simfonie de Mahler nu e negociabilă, iar distanțarea are și ea limitele ei din punct de vedere acustic.
Sunt convins că spectacolul muzical va reveni. Poate, pentru cei care nu sunt obișnuiți cu biosfera culiselor, viitorul nu ne va mai oferi aceeași lipsă de atenție (definită ca fiind boemă) în ce privește depozitarea costumelor și a decorurilor, a accesului în scenă și în sală, a igienei în general. Poate la iarnă vom ajunge să avem huse individuale pentru fiecare haină din garderobă sau vom regândi dimensiunea sau spațiul dintre scaune. Acum este firesc să ne vedem puși în fața multitudinilor de soluții creative de protecție, venite din partea artiștilor. Ne referim la cel mai creativ domeniu de activitate. Oare cum ar arăta un design contemporan de rochie fără studiile de drapaj ale lui Rembrandt? Filarmonica din Sibiu are deja aprobat un Studiu de fezabilitate care țintește modernizarea și versatilitatea viitoare a spațiilor clădirii. E posibil ca această criză care a provocat multă suferință în societate să ne ajute să aplicăm acest plan curajos. Noi nu suntem doar un ansamblu muzical care promite multe reușite acustice. Ne dorim un hub cultural, un centru cultural acordat unui spațiu cultural consacrat și notoriu încă din 2007.
Între scenariile sumbre, în care orchestrele și live-urile care ne-au educat și format vor dispărea, și cele roz-optimiste, care prevăd întoarcerea la acel confortabil „așa cum a fost înainte“, cum sună viitorul pentru dirijorul care manageriază Filarmonica de Stat din Sibiu?
Filarmonica din Sibiu se pregătește să iasă din pandemie cu solicitări de concerte viitoare. După tot efortul colegilor, se pare că am reușit să convingem că relevanța culturală a muzicienilor nu este doar o expresie documentară. Ne sunt solicitate deja concerte pentru absolvenți, copii, concerte publice. Am câștigat patru proiecte culturale aplicând la fondurile Agendei Culturale Sibiu, susținută de Primăria Municipiului Sibiu. Nu abandonăm proiectele de turneu și festival. Cu un optimism calculat, ne adaptăm.
Deocamdată a trebuit să îmi stopez cunoscuta deja atenție centripetă de dirijor și să îmi canalizez energia spre dezvoltarea unei instituții pe care ne-o dorim europeană. Am o strânsă legătură cu Domnul Hans Tischler, consulul general al Germaniei al Sibiu, cu care mă pot sfătui în legătură cu modalitățile cele mai eficiente de a ne adapta condițiilor de concurență europeană în spectrul muzical. Am noroc să simt că, administrativ, din partea Consiliului Județean mi se acordă încredere și libertate în proiecte curajoase, cu impact cultural local și național.
Tuturor ne e dor de muzică, de live. Ce ți-ai dori să asculți/ dirijezi în sala Thalia?
Mi-ar plăcea să reascult Enescu. Cel care cu subtilitate ne trântește cu spatele în iarbă și ne lasă să vedem printre crengile copacilor cerul. Mi-e dor de unicitatea corzii elastice a instrumentelor, sigurele capabile să emită discret frecvențele care îmbracă sunetul cu o sevă energică, ne e dor tuturor să controlăm vântul generat de coloanele de aer ale suflătorilor, furtunile polifonice din Wagner sau lirismul ponderat al lui Tomasi. Mi-e dor să o văd pe Carmen dansând muzica lui Schedrin-Bizet. Mi-e dor de firescul muzicii acustice.