Nu cred să mai existe un număr prea mare de neștiutori care să nu fie la curent cu beneficiile pe care le aduce arta teatrală în parcursul complicat al dezvoltării personale. Sunt exemple numeroase în acest sens și, ordonând, la vreme de pandemie, notițe din sezoane trecute asupra cărora n-a fost timp să zăbovesc, am dat peste câteva foarte interesante. Iată-le!
Senegalul este o țară în care posibilitățile de a reuși în viață sunt mult mai limitate în comparație cu alte părți ale mapamondului, iar a răzbate prin arte e o adevărată provocare. Nu sunt prejudecăți, e realitate pură, iar despre ele am aflat direct de la Patricia Gomis. Patricia este actriță, directoarea artistică a Polului Cultural Djaram’Arts din țara africană. E un centru de artă pentru tineri, în cadrul căruia funcționează o școală comunitară, un teatru și o grădină pedagogică, unde se fac activități de ecologie și permacultură (agricultură permanentă) împreună cu copiii. Centrul combină agricultura cu teatrul într-o formă complet inedită. De asemenea, artista joacă teatru și pune în scenă spectacole pentru copii și pentru tineri, alternând munca fizică, educația școlară și educația artistică.
Peste tot în lume țâncii sunt la fel
Patricia Gomis a studiat Arte în Franța, la celebrul Institut International de la Marionette de la Charleville Mézières. Are și cetățenie franceză, dar a decis să revină acasă, în sătucul din fundul lumii, ca să facă și artă, dar și ceva care să-i ajute pe copiii nevoiași.
Patricia e o marionetistă foarte activă, umblă pe la festivaluri internaționale de prestigiu. Am invitat-o și a venit și la Iași, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, după ce o cunoscusem la un stagiu al Universității din Florianopolis (Brazilia).
În viziunea ei, „copiii reprezintă viitorul și cred că educarea lor este deosebit de importantă, e vital ca ei să aibă acces la o educație bună. Arta este un instrument de mare utilitate în transmiterea acestor lucruri. Vreau să le ofer copiilor accesul la artă și la un învățământ de calitate. Fac din când în când ateliere în Franța, în școli, însă nu foarte des. Uneori, când joc acolo, mi se cere să fac ateliere pentru copii“.
Face teatru pentru copii de 25 de ani și spune că peste tot în lume țâncii sunt la fel. „De exemplu, atunci când susțin un spectacol pentru adulți aici, ei vor reacționa diferit de adulții din Senegal. Însă când joc pentru copii, indiferent că e în Japonia, Canada, România sau Senegal, ei vor reacționa cu toții la fel. E extraordinar! Pentru mine, toții copiii sunt egali, singura diferență este egalitatea de șanse. Cei din Senegal au mai puține șanse de a reuși decât cei din Europa, din Statele Unite sau din Canada. Educația este singurul lucru care îi diferențiază. În țările dezvoltate, educația este subvenționată pentru toți, în timp ce la noi o bună parte din populație nu are acces la educație. Altfel, copiii sunt cu toții la fel, peste tot în lume.“ Foarte atașată de acești omuleți la devenirea cărora contribuie semnificativ prin mijloacele artei, Patricia Gomis are ea însăși patru copii, dintre care doi sunt înfiați.
Numele asociației (Djarama) înseamnă „bună ziua și mulțumesc“, iar la Centrul din satul senegalez vin în jur de 80 de copii.
Planeta e tare mică
„Am ales să fac acest lucru pentru a le oferi posibilitatea de a visa despre Africa. În general, copiii africani visează la Europa, își propun să plece. Și am vrut să le arăt că poți visa și în țara ta, la satul tău, la tot ceea ce ai putea realiza. E păcat ca tinerii să părăsească un continent unde totul este de făcut. Spun mereu că țara mea e satul meu și cred că, dacă faci lucruri bune într-un loc mic, acestea se vor răspândi. E ca o picătură de apă într-un incendiu, dar care totuși contează. Copiii care vin la școala noastră o fac cu plăcere. Le place să învețe, pentru că îi educăm cu blândețe. Nu există o autoritate care să îi intimideze, să îi înfricoșeze. Pentru că asta e educația: adultul își exercită puterea asupra copilului, care este ignorant. În școala noastră îi lăsăm pe copii să se exprime, să-și descopere calitățile, dar și defectele, ceea ce știu și ceea ce nu știu, au dreptul să greșească, deci nu le e frică“, spune Patricia.
Despre FITPTI spune că a impresionat-o. Iar o întâmplare din chiar zilele evenimentului i-a reconfirmat că planeta e tare mică. „FITPTI e un festival important, lumea întreagă e aici. E o ocazie excelentă de a întâlni oameni, acestea sunt întâlnirile minunate pe care le prilejuiește cultura. În opinia mea, cultura ne va salva, pentru că este singurul spațiu în care oamenii se pot întâlni și înțelege. Am discutat chiar în zilele festivalului cu un prieten bun, Mamoudou Dialo, care locuiește în Canada, căruia i-am spus din întâmplare că sunt la Iași. M-a rugat să o salut pe Oltița, care l-a invitat la festival acum câțiva ani. Cât de mică este lumea! Pe Mamoudou l-am cunoscut în Senegal, acum câțiva ani. E un om minunat, care a avut șansa de-a pleca în Canada, unde a devenit un mare artist. A lucrat și cu Cirque du Soleil, iar acum dăruiește mult, formează copii în Burkina; va veni în Senegal, va conduce o școală de circ, pe care o organizăm în centrul nostru. Colaborăm timp de trei ani în cadrul acestui proiect de formare pe care l-am intitulat Speranță. Uite cum teatrul și festivalul ieșean oferă oportunități minunate de a întâlni oameni.“