„Curierul de Iasi” a avut o istorie scurta, dar importanta. A aparut la 31 martie 1868 si chiar acum, in timp ce scriu, realizez ca la doua zile dupa ce articolul de fata va aparea se vor implini 140 de ani de cind primul numar al sau iesea, pare-se ca din Tipografia Societatii Junimea. Oricum, e cert ca ziarul se afla in 1870 – cum consemneaza si Dictionarul Literaturii Romane (editia coordonata de ieseanul Remus Zastroiu) – sub influenta Junimii. Nume mari isi leaga biografia de aceea a „Curierului de Iasi”. Din comitetul de redactie al gazetei a facut parte la un moment dat marele A.D. Xenopol. Aparuta intii saptaminal, apoi in doua, respectiv in trei zile ale saptaminii, publica nuvele ale unor scriitori importanti – Nicolae Gane, I. Negruzzi, Slavici –, cronici de teatru, relatari de la sedintele Junimii.
Dar perioada de stralucire a „Curierului de Iasi” se leaga de numele unui redactor tinar, scolit la Viena, caruia i-a fost incredintata misiunea de a ridica nivelul ziarului. Il chema Mihai Eminescu. A lucrat aici un an, poate un an jumatate, de la inceputul lui 1876 si pina cind dupa o cearta cu directorul tipografiei si-a scris demisia, hirtie care se mai pastreaza si azi. Dupa plecarea sa, „Curierul de Iasi” s-a apropiat din nou de ce devenise cu doi ani in urma, adica o gazeta unde un rol important in economia spatiului il avea continutul „publicatiunilor oficiale” despre primaria orasului – de unde primea, se pare, subventiile fara de care, in acea vreme, o publicatie nu prea putea supravietui.
Dar chiar si dupa aceasta usoara decadere, „Curierul de Iasi” – despre care s-ar putea spune ca a fost primul ziar modern din Moldova si unul din primele din spatiul romanesc – avea un standard ridicat pentru sfirsitul secolului al XIX-lea, cind presa de la noi avea o experienta si o istorie de numai patru decenii. Structura gazetei era bine definita. Stirile oficiale, interne si externe erau separate de discursurile parlamentare si de sectiunea „diverse” – partea neoficiala, asadar – care includea cam ceea gasim azi intr-un cotidian sub aspectul informatiei largi. Ziarul publica, de asemenea, traduceri ale unor scrieri literare, asa-numitele „foiletoane”, precum si anunturi si reclame. Toate sectiunile arata preocuparea redactorilor de a avea o gazeta bine scrisa, proaspata, diversa – fapt ce o diferentiaza net de alte ziare din aceeasi perioada. E o placere si o destindere sa-i parcurgi colectia chiar si azi.
Sau poate mai ales azi, cind prezentul „Curier de Iasi”, „foaia publicatiunilor oficiale” a primarelui Gheorghe Nichita, poarta un nemeritat blazon, dar nu are nici eleganta, nici prospetimea, nici diversitatea gazetei de altadata. Cine va rasfoi „Curierul de Iasi” – cel nou va vedea ca nu e nici pe departe ce a fost. Seamana a sarmaluta demagogica impachetata in foaie de vita pseudojurnalistica, mucegaita si cam neplacut mirositoare.