Dar la Bienala din 2007 de la Venezia, instalatiile au napadit cu zadarnicie lumea in chip napastuitor estetic. Intr-una din sali mi-a atras atentia totusi un Iisus pe racheta. In 2003, cind ajunsesem pentru prima data la Bienala de Arta de la Venezia, vazusem, in pavilionul Cehiei, o alta instalatie care avusese impact asupra mea: era un Iisus sportiv, la inele, urias – de vreo 3 metri inaltime –, imbracat exact ca un sportiv la inele, adica in acel costum alb, cu pantalon mulat si strins cu elastic la calciie. Acest Iisus cehesc statea suspendat intr-o hala, unde in stinga si in dreapta erau proiectate pe ecrane enorme, lunguiete, stadioane cu spectatori amatori de fotbal, care huiduiau, aplaudau, injurau etc. Gaselnita era interesanta: Iisus la inele, urias, era huiduit sau aplaudat de colericii amatori de fotbal. Era o Golgota atipica si stranie.
Tot in acel an 2003, la Bienala, in pavilionul Australiei, am fost socata de porcii umanizati creati din ceara de artista plastica Patricia Piccinini (am chiar un album acasa cu respectivii porci umani!). Dar acum, Iisus din 2007 pe racheta avea alt sens: de fapt, singurul sens ingurgitabil era acela ca acest Iisus (in ciuda mesajului militant al creatorului sau plastic, argentinianul Leon Ferrari) panorama de la inaltimea sa tocmai desertaciunea estetica a Bienalei, tocmai noncatharsisul ei tendentios…!