Urmaresc, atunci, detasat, obiectivat (fara patima de sustinator care ar avea, colateral, ceva de cistigat) mizerabilele evolutii din campionatul nostru cel de toate zilele: scandalul cu bricheta aruncata in capul arbitrului la meciul Rapid-Steaua, penalty-ul inventat prin care Poli Iasi a batut pe CFR Cluj, revolta lui Trica, disperarea lui Andone, scrupulozitatea morala a lui Becali ori Copos… Un show absolut penibil, sordid, cu fotbalisti care fug de pe teren ca sa nu se razgindeasca arbitrul si cu fani invinetiti de ura impotriva echipei adverse. La nivelul cel mai de jos, patronii agramati, ale caror declaratii sint vinate de o ciurda de ziaristi…
Nu se mai vede mingea de fotbal de laturile improscate pe gazon, ca si de femeile goale ori masinile ultimul racnet cu care presa tabloidizata intretine pasiunea microbista. Nu mai poti vedea fazele, pasele, driblingurile, momentele de virtuozitate tehnica, gindirea strategica. Competitia sportiva tinde, la noi, catre un spirit de cocina propagat mediatic, care ii dezgusta pe vechii suporteri, pierduti in legiunea de fani.
Daca vrei sa vezi totusi un fotbal adevarat, cu jucatori si antrenori demni de calificarea lor, cu spectatori pentru care atasamentul fata de culorile unui club nu e sinonim cu ura viscerala fata de rivali, trebuie sa comuti pe Premier League. Am urmarit o partida nemaipomenita, pe care preferata mea, Arsenal, a jucat-o cu Chelsea, pe Stamford Bridge. Arsenal a deschis scorul, printr-o intepatura la coltul scurt a lui Sagna. Baietii lui Wenger, constructorul de echipe tinere si cu o enorma pofta de joc, pareau sa fi transat soarta meciului, ceea ce i-ar fi mentinut in coasta liderului Manchester United. Din pacate pentru ei, Chelsea a modificat tabela, prin doua goluri ale sclipitorului Drogba. Tinind cu Arsenal, mi-am scos o imaginara palarie in fata lui Chelsea. Meciul s-a incheiat intr-o atmosfera specific englezeasca, zeci de mii de spectatori incurajindu-si favoritii (pe cei care cistigasera, ca si pe cei care pierdusera), iar fotbalistii schimbindu-si tricourile ce transpirasera intr-un fotbal veritabil. Si memorabil.
Chelsea a urcat pe doi, Arsenal a alunecat pe trei, iar Manchester United, care i-a administrat un 3-0 lui Liverpool, a ramas pe primul loc. It happens. Asta inseamna competitie: sa accepti ca, asa cum poti lua punctele, le poti si pierde. Nu prin subterfugii, nu prin mituirea unor echipe ca sa-ti „incurce” adversarii directi, nu prin shopping-ul de arbitri. Nu prin scandal perpetuu, prin calomnii porcesti, prin tupeu de cioban urcat pe divan sau de utecist cu chipul mereu trist.
Ne agatam inca de performantele unei generatii de aur si de munca unui profesionist ca Piturca. O sclipire a lui Mutu si un os pierdut si pus la loc de Chivu. Asta-i tot ce mai avem. In rest: o becaliada sinistra, la fel de ridicola si compromitatoare, pe termen lung, ca si vechea Daciada.