Fără îndoială, extraordinar de populara baladă Wind of Change cântată de Scorpions este coloana sonoră a căderii regimului comunist, la sfârșitul anilor ’80. Dar dacă această piesă celebră a fost mai mult decât un cântec care a surprins perfect epoca? Dacă a fost, de fapt, parte a unei operațiuni CIA?
Klaus Meine, vocalistul trupei vestgermane Scorpions, spune că Wind of Change i-a fost inspirată de participarea formației la Moscow Music Peace Festival în august 1989, într-un moment în care regimul sovietic făcea primii pași spre deschidere.
„Într-o seară, eram cu toții laolaltă – muzicieni germani, ruși și americani, jurnaliști și membri ai Armatei Roșii – în aceeași barcă, îndreptându-ne spre parcul Gorki. Aceasta a fost viziunea pe care am avut-o: întreaga lume într-o barcă, fiecare vorbind aceeași limbă – muzica“, povestește Klaus Meine ziarului „Hamburger Abendblatt“.
Piesa, pe care mulți o pun în fruntea listei cu cele mai influente melodii ale secolului trecut, a fost compusă și înregistrată foarte repede, în luna septembrie a aceluiași an, cu doar două luni înainte de căderea Zidului Berlinului. A fost un succes gigantic: s-a vândut în 14 milioane de cópii, iar versiunea remasterizată din 2009 a fost vizionată pe YouTube de 765 de milioane de ori.
Un simplu succes muzical? Scriitorul și jurnalistul american de investigație Patrick Radden Keefe bănuiește altceva. El ridică, într-un podcast, întrebarea: „Oare este posibil ca CIA să fi colaborat cu o formație rock germană la scrierea unei balade care să influențeze sfârșitul Războiului Rece și a reușit să ține secret acest lucru până astăzi?“.
Investigația lui Keefe nu se bazează pe vreo probă concretă. Punctul de plecare este un zvon aflat de la un prieten care, la rândul lui l-a aflat de la un prieten, fost angajat CIA… O bază fragilă pentru o investigație jurnalistică, într-o zonă în care secretul este legea de bază. Nu este de mirare că, în cele șase ore de podcast în care jurnalistul american analizează această poveste, el nu reușește să aducă nici o probă concretă.
Este o teorie pe care mulți specialiști din domeniul muzicii nu o cred. „Poate că piesa a fost scrisă în 1989, dar a fost lansată abia în noiembrie 1990, pe albumul Crazy World“, amintește Carsten Schumacher, fost redactor-șef al revistei „Visions“. „E drept, single-ul a fost lansat în februarie 1991, dar toate evenimentele politice importante avuseseră deja loc. Dacă eu, CIA, aș fi vrut să influențez cumva evenimentele, aș fi oferit celor de la Scorpions acest cântec mai din vreme, să fie cântat la Festivalul de la Moscova din 1989, nu?“
Ce reușește în schimb podcast-ul lui Keefe este să scoată în evidență implicarea (documentată de această dată) CIA în alte acțiuni culturale de-a lungul Războiului Rece. Astfel, chiar strămoșul CIA, Office of Strategic Services (OSS), folosea în timpul celui de Al Doilea Război Mondial „radio black programs“, emisiuni radio difuzate în Europa. Marlene Dietrich, vedetă germană refugiată la Hollywood, care detesta regimul nazist, înregistra Lili Marlene în limba germană, pentru a scădea moralul soldaților, spre enervarea ministrului nazist al Propagandei, Joseph Goebbels.
La începutul Războiului Rece, muzica celebrilor jazzmeni Dizzy Gillespie, Duke Ellington, Dave Brubeck și Louis Armstrong a fost folosită de Departamentul de Stat pentru a promova, fără știrea muzicienilor, cultura SUA în lume, mai ales în Africa și Europa. La fel, Nina Simone a oferit un concert istoric în Lagos, în 1961, fără a bănui că în organizare erau implicați și agenți CIA. Adaptarea din 1954 a fabulei lui George Orwell Ferma animalelor ca film de animație a fost pusă la cale și finanțată de Departamentul de Război Psihologic al CIA. Ceva mai târziu, în 1979, CIA reușea să extragă ostaticii americani din Iran în plină revoluție islamică deghizându-i în membri ai unei echipe care lucra la realizarea unui film SF fictiv (operațiune descrisă în filmul Argo din 2012).
Și în zilele noastre, muzica pop este folosită ca armă politică. Un bun exemplu este K-pop, muzica pop sud-coreeană. Autoritățile din Coreea de Sud folosesc melodii pe care le difuzează cu ajutorul unor difuzoare imense la granița cu Coreea de Nord pentru a destabiliza vecinul nord-coreean comunist. Mulți refugiați din nord au afirmat că decizia de a fugi în sud a fost generată în mare parte de aceste melodii.
Revenind la povestea cu Scorpions, în finalul anchetei sale, Patrick Radden Keefe ajunge la Klaus Meine, vocalistul trupei și compozitorul melodiei Wind of Change, căruia îi relatează rezultatele anchetei sale. Ascultându-l, Klaus Meine i-a răspuns cu o întrebare: „Nu-i așa că toate acestea dovedesc în primul rând puterea muzicii?“.