Era amic si admirator al lui Goethe, dovada ca lui i-a citit scriitorul pentru prima data Hermann si Dorothea. Insa amicitia are si ea limitele ei, cind parerile asupra artei devin convingeri de viata si de moarte.
In 1802, la premiera adaptarii lui Schlegel dupa Ion de Euripide, Karl August a fost scandalizat de inexactitatile mitologice si de indecenta relatarii unui viol comis de Apollo si a scris o cronica distrugatoare. Goethe, profitind de autoritatea sa, a interzis publicarea cronicii respective. Legenda spune ca cei doi s-au intilnit intimplator pe un drum de tara, s-au caftit nitel (scuzati expresia) si toata povestea s-a lasat cu nasul insingerat al lui Goethe. Oricum, Bottiger fusese dintotdeauna o gura sparta si un mare indiscret (taia si spinzura personajele din lumea mondena in multele ziare la care colabora), asa ca nu mai mira pe nimeni ca de-abia acum, dupa doua secole, apar in varianta cit de cit completa amintirile lui din cei 13 ani petrecuti la Weimar.
A notat evenimentele importante ale orasului, dar si toate nimicurile vietii cotidiene, discutiile din timpul mesei (acasa la Herder), poante despre greii zilei si mici scandaluri care pe atunci pareau capitale. El ii da de gol metehnele lui Goethe sau rautatile unui rival, Wieland, care spusese odata ca „Goethe ar trebui s-o ia cu el in Italia, in loc de servitor, pe Vulpia aflorareasa pe care scriitorul a luat-o de nevasta a doua zi dupa ce ea i-a salvat viata, aparindu-l de soldatii francezi care intrasera in casath, ca sa aiba si italienii in sfirsit ce vedea: o scroafa cu colier de perle”. Oricit de nesuferit ar fi fost Bottiger, pun pariu ca v-ar fi placut sa stati cu el de vorba la o halba mare de bere nemteasca, pufnind a lehamite la numele vreunei cucoane si facind din ochi cu subinteles la auzul unei anectode cu Goethe. Cu totii sintem niste Kaffeeklatschtante (Matusi-birfitoare-la-o-cafea). Sau ma insel?