In filmul sau de debut, Truly, Madly, Deeply (1991), un barbat si o femeie care se iubesc foarte mult sint despartiti de moarte, dar barbatul revine ca aparitie. In Cold Mountain (2003), personajul interpretat de Jude Law e salvat si dezerteaza din masina de tocat a razboiului de imaginea unei femei pe care abia o cunoaste. Se reintoarce la ea dupa un drum plin de primejdii doar ca sa moara. In Talentatul domn Ripley (1996), personajul lui Matt Damon isi ucide idolul, pe Dickie Greenleaf, executind ceea ce parea singura modalitate de a-l asimila – ucigindu-l si preluindu-i identitatea.
In Pacientul englez (1996), iubirea contelui de Almasy (Ralph Fiennes) pentru Katherine Clifton (Kristin Scott-Thomas) e atit de puternica incit desfide granitele si regulile razboiului care imparte oamenii in aliati si dusmani, dar pasiunea adulterina ii arde si ii distruge pe cei doi parteneri. In schimb, iubirea generala a Hannei vindeca si face sa creasca zarzavaturile peste peisajele mincate de moarte si suferinta.
Filmele lui Minghella erau turnate pe o reteta care le aseza in straturi
Cind cineva care e dotat cu o anume sensibilitate, artist sau nu, moare inainte de vreme, imi imaginez ca e posibil ca prin nu stiu ce mecanisme sa primeasca niste semnale si sa-si dea seama din vreme ca o sa plece. Si, chiar daca nu constientizeaza acest sfirsit prematur, sa-l exprime irational in lucrurile pe care le face. N-am de unde sa stiu ce semnale primea Anthony Minghella, dar stiu ca filmele sale erau turnate pe o reteta care le aseza in straturi, ca cepele. Pe deasupra, putea fi un thriller sau un film de dragoste, dar, pe masura ce coborai, ajungeai in zone mult mai grave. Ce e pacatul? Ce e ispasirea? Ce e dragostea? E un pacat sa iubesti? Cum ispasesti iubind? Ce rol are dragostea in ecuatia greselilor pentru care platim? E moartea doar o granita permeabila sau o linie de finis la care ajungem curati, dupa ce am suportat toate „regularizarile” necesare? Ca o ironie, Anthony Minghella a jucat in Atonement, filmul unei ispasiri, avea rolul mic al jurnalistului TV care o intervieveaza pe Vanessa Redgrave.
Cind a fost lansat Cold Mountain in Romania si Anthony Minghella a venit in tara, m-am inscris si eu la un interviu pentru „Romania libera”. Fata de artistii nostri care ori fac figuri, ori spun doua vorbe, trei prostii, el nu a fost doar foarte amabil si receptiv, ci a spus si lucruri cu miez. Dincolo de generozitatea fata de celalalt, cred ca cel mai mult m-a impresionat la el un foarte mare grad de atentie si o permeabilitate la ce se intimpla in jurul lui. De pilda, mi-a spus ca, la conferinta de presa, o femeie a facut un gest care l-a fascinat si ca acel gest o sa ramina cu el toata ziua. Ce se intimplase? Viorica Bucur, aflata in picioare, in fata unei gramezi de jurnalisti care nu mai apucasera locuri pe scaune, a pus la un moment dat o intrebare, dupa care a disparut. A plecat. Cind Minghella a inceput sa-i raspunda, n-a mai vazut-o. Chestia asta l-a amuzat. I s-a parut foarte tare.