Avanpremieră  -  Suplimentul de Cultura  -  

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Cioran. Ultimul om liber, de Andrei Crăciun, care va apărea în curând în colecția „Biografii romanțate“ a Editurii Polirom.

– Fragment –

Ce idee stupidă a avut și Sábato: auzi, să se apuce el, Cioran, la vârsta lui, de literatură! De ce nu l-a trimis la muncă? De ce să nu intre într-un serviciu oarecare, să ajungă factor poștal, de ce nu?

Nu mai avusese un loc de muncă stabil de o jumătate de se­col și puținele pe care le-a avut vreodată le-a făcut în scârbă și le-a resimțit ca pe instrumente de tortură, mai ales cât a fost profesor de filosofie la Brașov. Ce perioadă atroce! Ce groaznică e amin­tirea ei!

Dar domnul Cioran vrea să mai simtă veninul unor amintiri teribile, așa că își ierarhizează suferințele. Când a suferit cel mai mult? La Rășinari, când mama sa l-a anunțat că mai bine ar fi avortat decât să-l nască și să-l vadă ce ajunge? Nu. Atunci a fost fericit.

La Sibiu? Când l-au pocnit insomniile, după o cură la băi? La Sibiu, înconjurat de colegii săi de liceu, fii de țărani, ba mai rău, de țărani români, irecuperabil imbecili, singur într-o mână de prieteni? Nu. Atunci a fost fericit. Atunci a fost cel mai fericit: își pierdea nopțile în parcul Sub Arini și se gândea la moarte.

La Brașov? Atunci, da, a fost un chin, mai ales că trebuia să îi suporte și pe tinerii săi elevi, văzând clar ce aveau să devină toți.

La București? Ani de sărăcie și delir, cursuri proaste la universitate și demonul de Nae Ionescu, tâmpenia vieții lui – să se lase amăgit de legionari, să creadă într-o canalie ca Zelea Codreanu! Se putea ierta însă și se iertase deja, se iertase prea ușor: socotise, cu o matematică falsă, că era prea tânăr pentru a nu fi nebun.

La Berlin? Se simțea și atras de hitlerism, dar îl și oripila spectacolul acelei virilități destrăbălate care nu avea cum să nu ducă în infern. La Berlin n-a fost nefericit – asta e tot ce poate spune în apărarea acelei epoci.

Apoi, Franța, cea mai mare dintre deziluziile lui! Crezuse în Paris, dar Parisul era acum o cocină, iar Sena numai o mlaștină cotropită de aceste hoarde nesfâr­șite de turiști, dintre care cei mai detestabili sunt categoric americanii.

Domnul Cioran se gândi că își face bilanțul, ca un contabil în fața morții, se oripilă de constatare și lăsă Sena în urmă.

Se va întoarce în apartament și îi va scrie totuși o scrisoare lui Relu. Are nevoie să scrie ceva ba­nal, să se plângă de beteșu­gu­rile vârstei și de gripa care l-a chinuit toată iarna (mizerabila iarnă pariziană!), să vorbească despre pastile și să țină, ca o babă, ev­dența tuturor bolilor și nenorocirilor celor rămași acasă.

Nu va putea dormi și nici măcar nu are un revolver. În toți acești ani nu s-a învrednicit să își cumpere un revolver. Ar fi trebuit să aibă un revolver la îndemână, trebuia să îl aibă dinainte să devină celebru. Numai ce se gândi la cuvântul „celebru“ și îi veni să verse. A avea succes: ce Mângâiere otrăvită pentru sufletele orgolioase!

Avea dreptate Sábato: e o pros­tie și să te sinucizi. Ce o face Sábato în noaptea aceasta? Dacă i-ar propune să se plimbe împreună până la ziuă? Poate și-ar face chiar curaj să-și arate nepu­tința la vreun bordel.

Iar gândul domnului Cioran zbură acum la Amsterdam, îi plăcuse orașul Amsterdam, îndeosebi pentru cartierul cel roșu.

Și Londra îi plăcuse, fusese o greșeală, o mare greșeală că nu se stabilise în acel iad ploios de dincolo de Canalul Mânecii.

Din labirintul amintirilor cu orașe de demult, domnul Cioran fu nevoit să constate că era cu desăvârșire singur. Parisul avea milioane de locuitori, câteva mii îl cunoșteau bine, câteva sute erau îndrăgostiți de el, câteva zeci îl frecventau. Dar era singur.

Singurătatea era o binecuvântare, dar deodată simți că de această dată singurătatea îl poate omorî. Dacă măcar Simone n-ar fi fost plecată chiar acum…

Hotărât lucru, vizita domnului Sábato îl tulburase. Nu e bine să te întâlnești cu oameni inteli­genți prea des, e bine să ai prieteni cretini cu care să nu vorbești decât despre vreme, animale de companie și rețete culinare.

Dacă s-ar naște din nou, i-ar plăcea să fie o gospodină din Bulgaria, să se ocupe de murături și să nu spere nimic. I-ar fi bine.

Domnul Cioran zâmbi de propriul gând și trecu la următorul: regretă, și regretul acesta avu o intensitate care îi dădu fiori, că nu învățase sanscrita și nu cu­noștea mai mult din înțelepciunea hindusă. Ce înțelept fusese Mircea! Se gândi la moartea lui Eliade. Au trecut deja trei ani. Și acum îl putem auzi pe domnul Cioran spunând pentru sine:

— De acum nu mai e mult. Va veni.

Domnul Cioran e deja înapoi pe Odéon, în casă îl așteaptă o biografie romanțată a lui Kierkegaard, o operă stupidă și necesară, cum sunt toate biografiile romanțate, dar picioarele sale ar merge mai departe.

Iar domnul Cioran le va asculta și se va îndepărta de bârlogul său de urs din Carpați, se va gândi mai departe la moartea lui Noica și îi trecu prin minte că ar fi trebuit să îl strângă de gât pe Sábato, să îl sugrume pentru că a îndrăznit să îi sugereze să scrie literatură.

Literatură! Mai bine l-ar fi scuipat în obraz.

CARTEA

După biografiile romanțate ale unora dintre cele mai în­drăgite personalități culturale române – Constantin Brâncuși, George Enescu, I.L. Caragiale, Maria Tănase, Eugen Ionescu, N. Steinhardt –, Polirom le pro­pune fanilor colecției „Biografii romanțate“ o nouă poveste, cea a vieții filosofului Emil Cioran, documentată și imaginată de Andrei Crăciun.

AUTORUL

Andrei Crăciun (n. 1983) are studii superioare în administrație publică, științe politice, istoria ideilor și mentalităților, cultură și civilizație ebraică. A studiat la Universitatea din București, Escuela de Escritores din Madrid și Tel Aviv University. Este, din 2005, ziarist de presă scrisă. Publică în cele mai importante gazete și reviste din România, fiind un pionier al freelancing-ului în țara noastră. Se numără printre părinții fondatori ai îndrăgitului site Recorder.ro. A fost desemnat cel mai talentat tânăr ziarist (2005), cel mai bun tânăr ziarist de cultură (2010), cel mai bun editorialist (2011) și cel mai bun reporter din România (2012). Totodată, a publicat mai multe volume de eseuri, poezie și proză. Este tradus în italiană, spaniolă, portugheză și neerlandeză în cadrul proiectului european CELA (Connecting Emerging Literary Artists). La Editura Polirom a mai publicat Aleea Zorilor (2017) și Și fericirea era obligatorie (2019).