Ultimele trei spectacole ale lui Radu Afrim (plus cel in constructie) nu se intimpla la Bucuresti, ci prin orase total diferite unul de altul, cu perspective modificate asupra urbanitatii, orase in care aceeasi poveste poate fi spusa altfel. Textele diferite ale ultimelor trei piese au in fond aceeasi miza: a decriptarii si delimitarii diferentelor. Daca tot iti place sa te plimbi, ai putea sa o faci cu un scop: sa urmaresti o harta imaginara facuta de Radu Afrim prin tara. Ultimele trei spectacole (plus cel in constructie) nu se intimpla la Bucuresti, ci prin orase total diferite unul de altul, cu perspective modificate asupra urbanitatii, orase in care aceeasi poveste poate fi spusa altfel. Textele diferite ale ultimelor trei piese au in fond aceeasi miza: a decriptarii si delimitarii diferentelor.
Toate incep holist, cu o multime de voci problematice, care se suprapun, apoi se ajunge la o clara delimitare, fiecare personaj cu damblaua lui, pentru ca, in final, ultima scena sa ii inghita pe toti inapoi in grupul loserilor de toate virstele. Si de la spectacol la spectacol, Radu Afrim prefera sa intre programat in public, sa-l aduca in propria constructie, poate-poate se trezeste si vine la teatru nu ca la muzeu, si nici ca la cantina.
E clar ca daca nu ai parte de un background muzical si vizual asemanator cu al regizorului, s-ar putea sa ratezi intrarea in piesa. Sa te simti strain de ce se intimpla in fata ta (la Afrim a disparut intre timp si scena, acum se prefera cubul negru in care sint introdusi, la gramada, actorii si spectatorii), sa cauti o iesire logica din situatie si sa ti-o iei. Cea mai buna reactie e sa intri in aceasta clamare a unui drept, estetic cel putin, la diferenta. Adica sa o iei de la viata asa cum o fac Petr in Povestiri despre nebunia… (la Piatra Neamt), Hans in And Bjork, of course… (la Ploiesti) si Petronel in De mina (la Sfintu Gheorghe).
Desene animate, fictiuni si lumi posibile
La Teatrul „Andrei Muresanu” din Sfintu Gheorghe, pe 29 martie, a avut loc premiera celui mai delirant dintre spectacolele diferentei propuse de Radu Afrim in ultima vreme: De mina, o piesa a suedezei Sofia Freden. De data aceasta, logica textului a fost abolita aproape de tot. Social, e o piesa despre necesitatea de a avea casa ta, locul tau, insula ta de intimitate. Dar nimeni nu reuseste asta aici, si de fapt miza nu trebuie rezolvata, ci lasata sa erupa peste personajele diferentei. Comedia neagra propusa de Afrim e mai degraba un spatiu de intersectie a acestor povesti personale, traume vizibile sau pur si simplu postgindire, automatism cerebral.
Sa zicem ca tot spatiul din cubul negru a fost unificat, nu exista demarcatii intre camera si hotel, afara si inauntru. Spatiul devine sunet: prezenta frigului de afara, a ninsorii suedeze, a exteriorului e marcata doar de deschiderea frigiderului si de sunetul de vijelie care vine dinspre acesta. E-o lume de desene animate, cu miscari bruste, expresii exagerate, cu rasturnari de situatie comice, argou si sexualitate. Vezi lista ingredientelor dintotdeauna (de la Alge la Kinky ZoOne) pe care regizorul le pune in poveste, dar raspunsul nu e aici, ci in felul in care lumi fictionale devin lumi posibile in jocul pop-ironic al regizorului.
Era prea strimt pentru o erectie
Petronel (un rol care-l prinde foarte bine pe Sebastian Marina, care trece absolut natural intre personalitatile personajului sau) e un tip schizoid, care vrea sa afle cum se poate iesi din blocajul de corpuri si obsesii, din spatiul strimt al lumii noastre. Intr-un fel, el leaga povestile tuturor, inocent si agresiv, duios si nevrotic, dar nu reuseste eliberarea. Ca psihanaliza sa fie completa, apar Daddy Gary (Florin Vidamski), Tatal autoritar si maniac sexual, femeia-papusa Nadja (Claudia Ardelean) – o barbie-anime activista pentru pace si orgasme mondiale; ca orice papusa, e lipsita de memorie – si „fratele” Aron (Dorin Ceoarec), obsedatul de ABBA. La celalalt pol e femeia tuturor, care-si vinde trupul pentru casa si casa pentru trup, Nina (un rol al luciditatii, punctat de monologuri dure despre ce mai este azi viata noastra la comun, jucat coerent de Elena Popa). Lumea nu ar fi completa fara un hermes de jucarie, Receptionerul (Ion Fiscuteanu Jr.) si ratatul epocal, Alin (Daniel Rizea).
Ca de obicei, atunci cind Radu Afrim lucreaza cu trupele lui, piesa tinde spre o opera colectiva, in care o anumita parte din show ar trebui sa o faca spectatorii. Fie ca pe ABBA nu se face sex, sau ca traim toti in lumea in care „niciunul nu putem sa avem erectie, pentru ca e prea strimt pentru ceva maret”, De mina e o actiune colectiva, psihotica, de generare a diferentei. Paradoxul acesta, pe care actorii din Sfintu Gheorghe il pun la share cu noi, e cheia de iesire din parodie si claustrofobie. Dar daca eu nu vreau sa ies acum, ci sa ramin cu tinarul Petronel in lumea noastra?
De mina, de Sofia Freden
Traducere: Carmen Vioreanu
Regia: Radu Afrim
Cu: Sebastian Marina, Elena Popa,
Daniel Rizea, Dorin Ceoarec,
Claudia Ardelean, Florin Vidamski,
Ion Fiscuteanu Jr.
Teatrul „Andrei Muresanu”,
Sfintu Gheorghe