O soluție la presupusa „brutalitate sistemică“ a poliției americane? Interzicerea imediată a serialelor polițiste care, e lucru știut, nu fac decât să creeze o imagine nemeritat de bună polițiștilor inerent rasiști și o imagine nemeritat de rea infractorilor de culoare.
Nu este o glumă. Este ceea ce se scrie în textul „Shut Down All Police Movies and TV Shows. Now!“, un editorial publicat de un ziar cu mari pretenții precum „Washignton Post“ și scris o anume Alyssa Rosenberg, o jurnalistă în vârstă de 29 de ani.
Rosenberg cere, practic, ca marile posturi să renunțe la francize extrem de populare precum Chicago PD, Lege și ordine, Blue Bloods, NCIS, seriale vinovate în opinia ei (și nu numai) de a crea o imagine mult prea bună poliției. După părerea Alyssei Rosenberg, „ficțiunea este complicele brutalității polițiste“. După care tânăra ziaristă face o afirmație de-a dreptul înfricoșătoare, mai ales pentru cei care au cunoscut direct cenzura unei dictaturi comuniste: trebuie produse noi seriale care să „re-dreseze“ („retrain“ în original) publicul căruia trebuie să i se o imagine „realistă“ despre poliție.
Este un editorial care a provocat reacții indignate din partea rațională a publicului și a comentatorilor. „S-a terminat. Am ajuns să trăim în Wokistan, iar Alyssele ne conduc“, s-a enervat scriitoarea Christina Sommers. „Dacă serialele polițiste duc la brutalitatea poliției, atunci putem spune și că jocurile video și muzica rap cauzează brutalitate anti-poliție?“, se întreabă comentatorul conservator Ben Shapiro.
Dar întrebarea importantă este: vor asculta marile studiouri de la Hollywood de acest articol imperativ publicat de unul dintre cele mai importante ziare americane? Vor jertfi ele audiență și încasări (fără a mai aduce în discuție arta în sine) pe altarul noii ideologii? De ce nu?
Și, iată, cuvântul s-a întrupat: aproape imediat după publicarea acestui editorial, Paramount Network a anunțat că renunță la Cops. Cops este un serial longeviv, este difuzat de peste 30 de ani, timp în care a devenit aproape o instituție a televiziunii americane. Este o serie reality, echipele de filmare însoțesc pe teren polițiștii reali, în misiunile lor. Și este o serie controversată. De-a lungul vremii a fost foarte criticată pe motiv că exagerează problema delicvenței.
Dar, mai ales, a fost acuzată de asociația Color of Change de rasism fiindcă, spune asociația, lasă impresia că majoritatea delincvenților ar face parte din rândul celor de culoare. Presiunile asociației au dus la anularea ei în 2013 pe postul Fox, moment în care Cops a fost preluat de către Paramount Network.
Cei de la Paramount au recunoscut că decizia actualei anulări, definitivă se pare, a fost luată tot după „o discuție“ cu cei de la Color of Change. Dar, în același timp, o anulare ce vine imediat după comentariul din „Washington Post“ poate că nu este întâmplătoare. Mulți, ale căror voci nu prea se mai aud pe actualul zgomot de fond, spun că o astfel de „opinie“ publicată de o instituție de media foarte puternică are mari șanse de a deveni la fel de imperativ ca un ordin, punând studiouri, edituri etc. în situația de „a asculta“.
Să trecem acum la filmul „sudist”
Foarte puțină lume știe că decizia postului HBO Max de a elimina din program popularul film Pe aripile vântului vine la doar 24 de ore de la publicarea în ziarul „Los Angeles Time“ al editorialului intitulat „Hey, HBO, «Gone With the Wind» romanticizes the horrors of slavery. Take it off your platform for now!“. Un editorial semnat de John Ridley, regizorul de culoare ce a primit un Oscar pentru filmul 12 years a slave. Un editorial în care, după ce cere ca filmul „să fie dat jos de pe platformă“, semnatarul insistă că el, unul, „nu crede în cenzură“ și cere o recontextualizare a filmului. Disciplinați, cei de la HBO Max au ascultat.
Conștienți de acuzele de cenzură ce vor urma, cei de la HBO au preluat ideea lui Ridley și au insistat că filmul va fi redifuzat mai târziu, dar va fi „pus în context“, o scuză ce poate liniști publicul care, la fel, n-a cunoscut niciodată cenzura unui regim dictatorial comunist. Ceea ce l-a făcut pe scriitorul Teodor Baconschi să comenteze, într-o postare pe Facebook: „Așa era în anii stalinismului: o lungă serie de texte formau «catalogul cărților interzise». Cele totuși republicate erau nu doar epurate/ cenzurate, ci ieșeau pe piață însoțite de prefețe menite să înfiereze cu mânie proletară scăderile ideologice ale clasicilor: nu toți dovediseră, la vremea lor, o înaltă conștiință de clasă, nu toți pricepuseră mersul istoriei, nu toți scriseră în duhul eliberării clasei muncitoare de sub exploatarea capitalistă. Cititorii din comunism puteau fi astfel feriți de ereziile acelor oameni mărginiți, care trăiseră înainte de revelația marxist-leninistă“.
Oportunism și ideologie
Dar poate că actuala „re-contextualizare“ a filmului lui Victor Fleming are și un motiv politic imediat și anume președintele Trump care „trebuie neapărat“ să piardă alegerile din noiembrie. Mulți cred că Pe aripile vântului ar fi filmul preferat al lui Trump. De fapt, mai devreme în acest an, președintele Statelor Unite a deplâns faptul că Oscarul celui mai bun film a fost oferit unei producții sud-coreene, întrebându-se de ce Hollywoodul nu mai produce filme la fel de bune ca cea din perioada de aur, precum Pe aripile vântului sau Sunset Boulevard.
Pe aripile vântului, atât cartea, cât și filmul, n-au scăpat niciodată de controverse. Romanul lui Margaret Mitchell a fost deseori atacat din punct de vedere social: a fost acuzat că este „ofensator“ și „vulgar“, pe motive de limbaj; multiplele mariaje ale lui Scarlett au fost considerate „imorale“; „problematică“ apartenența unor personaje principale la Ku Klux Klan; „rasist“ fiindcă ar oferi o viziune idilică asupra Sudului american de dinainte de Războiul Civil.
Pentru că ceea ce se întâmplă astăzi nu e nou. Se știe că mari romane au fost acuzate în mod nedrept de rasism. Nu au scăpat Să ucizi o pasăre cântătoare al lui Harper Lee sau Coliba unchiului Tom al lui Harriet Beecher Stowe. A provocat scandal publicarea, acum câțiva ani, a unei ediții „corecte politic“ a Aventurilor lui Huckeleberry Finn din care a fost eliminat cuvântul „nigger“.
Este, de asemenea posibil, ca decizia HBO Max să aibă și alte motive pe care conducerea postului nu are motive de a le face publice: un oportunism cinic care profită de actualul climat social și cultural pentru promovarea cu orice preț, fără grijă față de consecințe. HBO Max este o platformă de streaming „video on demand“ proaspăt lansată pe 27 mai, care trebuie să își găsească și ea un loc pe o piață dominată nemilos de giganți precum Netflix, Disney+ și Amazon. Pentru a te impune pe o piață fără scrupule, orice mijloc este bun. Este un motiv pentru care șefii AT&T, care dețin Warner Bros., au trecut peste capii studiourilor și au impus acestora realizarea unei noi versiunii a filmului Justice League, versiune pe care cei de la Warnor Bros. n-o doreau nici în ruptul capului. Numai că șefii AT&T, urmărind cerințele fanilor, au decis că un nou Justice League, realizat de regizorul original, ar putea fi un bun argument de promovare a canalului, la fel cum seria The Mandalorian a promovat Disney+. În acest caz, „recontextualizarea“ Pe aripile vântului ar putea fi doar o strategie cinică.
O lume plină de piromani
Un efect secundar care nu miră pe nimeni este acela că decizia HBO Max a fost o reclamă nemaipomenită pentru filmul lui Fleming, care, în numai 24 de ore, a urcat brusc în fruntea clasamentului de vânzări pe Amazon după ce publicul interesat a cumpărat orice copie pusă la dispoziție (inclusiv una de 334 de dolari).
Dar noul succes de care se va bucura, cu siguranță, filmul nu schimbă datele problemei. Și, dacă presa americană, în majoritatea ei dedicată preceptelor „progresiste“, a salutat decizia HBO, mult mai multă lume a condamnat această hotărâre. Chiar și LICRA (Liga Internațională Contra Rasismului și Antisemitismului) consideră că HBO Max a exagerat. Într-un tweet extrem de apreciat, LICRA se întreabă „dacă nu cumva cei care cenzurează acest film nu ar vrea să retragă și Oscarul lui Hattie McDaniel pentru rolul ei în acest film magistral?“.
Însă epoca în care trăim pare una devotată cenzurii și autocenzurii. Înainte de Cops și Pe aripile vântului, balul a fost deschis de decizia Netflix și BBC de a opri populara serie britanică Little Britain. Vina ei: actori albi s-au deghizat pentru a interpreta personaje de culoare.
Casele de discuri vor să elimine din playlisturile lor categoria „urban music“. Motivul? Cuvântul „urban“ în engleză evocă mult prea mult „ghettoul negru“ și metropolele violente. Platformele de streaming precum Spotify sau Deezer sunt îndemnate să asculte de acest nou imperativ.
Într-o coda la Fahrenheit 451, unul dintre cele mai importante romane anti-cenzură, scriitorul Ray Bradbury povestea cum acest roman a fost la rândul lui cenzurat de oameni care, poate, aveau cele mai bune intenții. Bradbury descrie rețeta pentru a crea o lume distopică în care cărțile să fie arse, iar oamenii să fie pedepsiți pentru vina de a citi: „fiecare minoritate rupe o pagină sau un paragraf care îl ofensează până în ziua în care cărțile rămân golite de conținut, mințile se sting, iar librăriile se închid pentru totdeauna“.
„Există multe moduri în care poți să arzi o carte. Iar lumea e plină de oameni care țin chibrituri aprinse în mână“, scrie Bradbury.