Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Trei povești de dragoste teatrale  -  

Cum încep toate poveștile din lume? Sintagma introductivă cu potențe magice care deschide porțile nelimitate ale ficțiunii raportându-se totuși la contingent sună așa: „A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti!“.

1.

Astfel încât a fost odată ca niciodată o actriță la un teatru pentru publicul tânăr. Ani la rând i se atribuiau toate rolurile principale, de prințesă mai ales, în orice caz, de eroine pozitive, ce atrag atenția și admirația. Asocierea în percepția privitorilor cu personajele întruchipate era la un gând distanță. Se întâmplă mai mereu și nu doar în artele care li se adresează celor plini de candoare. E valabil și în arta scenică pentru cei copți la minte. Confuzia suprapunerii iluziei teatrale cu realitatea se produce ades, pentru că amăgirea venită dinspre scenă e atât de puternică încât te face să suspenzi neîncrederea.

El era tată a doi copii, un bă­iat și o fetiță, și-i iubea ca pe ochii din cap. Erau nelipsiți de la spectacolele care-i făceau să viseze împreună, la unison cu ceilalți spectatori. Uneori aveau impresia că cei din lumina reflectoarelor joa­că exclusiv pentru ei. Ea, în orice caz! De fiecare dată, copiii îi dăruiau Prințesei flori după aplauze, mai întâi la rampă, apoi direct la cabine, unde îi transmiteau verbal și prin îmbrățișări felicitările aferente. Azi așa, mâine așa, până când Tatăl și-a luat inima în dinți și a invitat-o la cină pe cea idolatrizată. Ea a acceptat, inițial cu o mimată reținere, pentru a spori tensiunea dramatică, apoi cu dezinvoltură în crescendo, încă o da­tă, și încă o dată, tot mai des.

Relația a crescut în câteva luni cât la alții în câțiva ani, până când El a cerut-o de soție. Și a solicitat divorțul. Copiii oricum cres­cuseră, nu mai voiau să vină la teatrul pentru cei mici. Trecuseră în altă categorie de public. Cum îi mergea noului cuplu? Ca-n viață, au consumat în același ritm alert toate etapele: entuziasm debordant, rutină casnică, blazare afectivă. Nu tocmai ca-n basme. Și nici n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Realitatea e destul de îndepărtată de happy-end-urile din plăsmuirile populare și are surprize mai neașteptate decât răsturnările de situație din textele pentru scenă. Finalmente perechea s-a destrămat la fel de rapid cum se înfiripase, după numai câteva stagiuni care-au făcut ca rolurile de Cosânzeană să nu i se mai potrivească protagonistei noas­tre. Relația de acasă a început să scâr­țâie, să apară tot soiul de discuții, până când separarea a devenit iminentă. El, fire sensibilă la frumos, se înamorase din nou. De o altă artistă, dintr-un alt teatru, de un cu totul alt gen, dintr-un cu to­tul alt registru interpretativ.

2.

Au terminat aceeași facultate, ace­eași specializare, Actoria, în pro­mo­ții diferite. S-au implicat independent în tot soiul de proiecte, încercând să-și găsească locul într-un domeniu concurențial și cu destul de puține oferte pentru începători.

Hazardul a făcut să participe și unul, și celălalt la același casting. Pentru roluri diferite, evident, la un regizor tânăr, bine co­tat, foarte priceput să aleagă și să lucreze cu debutanți ce au nevoie să fie modelați. Au repetat câte opt ore pe zi (așa se face teatrul serios), zi de vară până-n sea­ră, cum se zice, și și-au dat seama cât de multe puncte au în comun. Au ieșit în oraș de câteva ori, apoi au devenit de nedespărțit.

O împrejurare și acest proiect le-au deschis drumul atât în viața profesională, cât și în cea personală. Au făcut o nuntă frumoasă, într-o poieniță, cu feți-frumoși, zâne, zmei petrecând laolaltă. Colaborează foarte bine și pe scenă și totul merge strună și acasă.

Repetau pentru un alt spectacol și, după ce timp îndelungat se străduiseră să facă un copil, dar dorința întârzia să li se împlinească, complet pe neașteptate au apărut grețurile matinale. Bucurie mare, doar că premiera bătea la ușă, iar medicii recomandau o perioadă de repaus preventiv. S-a făcut o înlocuire și, ce să vezi, la ceva vreme după premieră, colega care preluase rolul a rămas și ea însărcinată. Ca la teatru!

3.

Și mai am o poveste de iubire incredibilă. Se căsătoriseră încă din facultate și părea că vor îmbătrâ­ni împreună. Au și făcut-o, într-un fel. Să vedeți cum, istoria lor e spectaculoasă.

Au crescut și doi copii fru­moși, o fată și un băiat, în meserie aveau rolurile pe care și le-ar dori orice interpret, erau adulați de spectatori, lăudați de critică și prețuiți de breaslă. Numai că într-o zi, nu spun bună, că numai bună nu fusese, un zvon bubui printre prieteni și printre cei care-i invidiau pentru ce realizaseră: au de­cis să se despartă. Mai întâi, lu­mea a crezut că e o bârfă răuvoitoare. Apoi anunțul a fost făcut public și, întors pe toate părțile de tabloide titrând pe prima pagină știrea cu finalul minunatei lor po­vești de dragoste.

Rumorile au continuat în pri­vința motivelor. Unii susțineau că ar fi vorba despre o altă femeie. Alții, că de fapt în ecuație intervenise un alt bărbat.

S-a auzit chiar că și unul, și celălalt urmau să se recăsătorească și să-și refacă viața, fără să mai privească în urmă.

Într-un fel, cam așa a și fost. După ce mai multe sezoane au evitat elegant să fie parte a acelorași distribuții, pentru ca tensiunea din privat să nu intervină în crea­ție, cei doi s-au afișat în urbe. Prin culise se spunea că totul pare să se reîntoarcă la ce fusese odată. S-au mutat în fosta locuință, reluând conviețuirea de unde rămăseseră. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus poveștile așa! Că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit…