Liderul PSD Marcel Ciolacu a ieșit săptămâna asta cu un anunț surprinzător.
„Parlamentarii PSD încep să lucreze la textul moțiunii de cenzură și la strângerea de semnături pentru moțiunea pe care o depunem a doua zi după ce starea de alertă se va încheia“, a spus Ciolacu.
De unde radicalizarea bruscă a liderului PSD? Reprezintă starea de alertă un subiect atât de sensibil pentru opinia publică, iar PSD speră că poate să câștige puncte pe tema cu pricina? Nici vorbă. E adevărat că oamenii se uită cu atenție în fiecare zi la cifrele oficiale ale pandemiei, dar fiecare ajunge la propria concluzie.
Unii români consideră că s-a terminat cu pandemia, alții dimpotrivă. Dar starea de alertă nu poate fi o temă cu impact pentru a declanșa moțiuni de cenzură. Atunci care o fi interesul lui Ciolacu?
Mai degrabă vorbim de reglările de conturi din interiorul PSD. Marcel Ciolacu este acuzat de bună parte din colegii săi de partid că are blat cu PNL și cu președintele Klaus Iohannis. Că e prea moale, că n-are chef de luptă și că e înțeles cu dușmanul. Liderul PSD a respins acuzațiile de fiecare dată, însă restul social-democraților vor acțiune, vor luptă ca în vremea lui Dragnea, nu simple declarații. Ceea ce, să recunoaștem, nu prea s-a văzut la buzoianul Ciolacu.
În general pentru șefii de partide, bătăliile cele mai dure sunt cele din interiorul formațiunilor lor. La fel se întâmplă și în PNL, doar că la liberali guvernarea reușește încă să țină departe scandalurile. Însă cu cât PNL se va eroda, iar tabăra anti-Orban va simți miros de sânge, cu atât cresc șansele ca disensiunile să devină publice. Iar de aici la scandal nu va mai fi decât un pas.
PSD e în opoziție, procentele sunt puține, iar bătălia pe liste se anunță aspră. Vedem deja prin teritoriu mugurii unor scandaluri teribile, mai ales că aproape jumătate dintre aleșii social-democrați nu vor mai prinde funcții.
Marcel Ciolacu trebuia să iasă cu un mesaj de forță în interior. Așa că a ticluit povestea cu moțiunea. Vedeți, dragi colegi? Nu-s pe blat cu liberalii, așa cum mă bănuiți. Facem moțiune de cenzură, îi dăm jos, venim la guvernare.
Doar că nimeni din PSD nu știe exact când se va termina starea de alertă. Dacă ne uităm la evoluția cazurilor de COVID, momentul pare departe. Liderul PSD vinde așadar pielea ursului din pădure pentru a-și salva fotoliul de lider. Congresul PSD bate la ușă, numărul contestatarilor din partid pare să fie mai mare de la o săptămână la alta, dar ceea ce neliniștește baza partidului este că PSD nu reușește să crească în sondaje.
Toate măsurătorile dau PSD în jurul barierei de 25 la sută, cu excepția câtorva sondaje realizate de institute din apropierea partidului și care plasează PSD mai degrabă spre 30 de procente.
Dar, indiferent care e realitatea surprinsă poate în sondaje, poporul pesedist nu e obișnuit ca partidul să fie vioara a doua în politica românească.
Liderii din teritoriu, mai ales cei din Sud și o parte dintre șefii din Moldova, nu-s prea învățați cu înfrângerile. Și nici cu statul în băncile opoziției. Olguța, Bădălău sau Arsene nu suportă ca partidul să navigheze în voia sorții, iar ei să rămână în opoziție după ce în județele lor câștigă mai mereu alegerile.
Aceiași baroni se pun și de-a curmezișul unei alianțe mai largi PSD-ALDE-Pro România. De ce să împartă oamenii locuri pe liste când și așa partidul va lua mai puține mandate ca la parlamentarele din 2016? Singurul personaj de forță din PSD care vrea alianță cu Ponta e Gabriela Firea.
Capitala este pe punctul să fie câștigată de Nicușor Dan, după ce PNL și USR-PLUS au căzut de acord că, dacă merg separat, alegerile pe București sunt ca și pierdute. Pe aceeași logică merge și Gabriela Firea. O alianță cu Tăriceanu și Ponta îi mai dă ceva speranțe la un nou mandat, pe când drumurile separate înseamnă înfrângere sigură.
E așadar de urmărit ce se va întâmpla la PSD în următoarea perioadă. Există o tabără încă minoritară, dar guralivă, care vrea radicalizarea partidului. Oamenii lui Ciolacu pozează deocamdată în aripa reformistă, care vrea să șteargă amintirile și poznele din epoca Dragnea.
Întrebarea este însă ce vrea poporul pesedist. Până acum n-a prea contat ce spune talpa partidului, pentru că alegerea șefului partidului a fost rodul unor înțelegeri de culise. Nu-s prea multe speranțe privind transformarea PSD într-un partid cu adevărat democratic și pro-european. Dar e de văzut dacă PSD se apropie sau se depărtează de orbita stângii retrograde, în jurul căreia partidul a tot gravitat în ultimii ani.