Nici pomeneala sa-si poata inchipui cineva asa ceva (la Centrul Pompidou din Paris am vazut expuse frinturi din cabinetul lui Andre Breton, dar acestea sint mignone pe linga salonul lui Mariano Fortuny, celebrul stilist catifelar si matasar, prieten cu Leonor Fini, una din pictoritele mele favorite, al carei album nu il gasesc nicaieri sa-l achizitionez, oriunde m-as duce prin lume)! Dar filmatul si fotografiatul erau interzise inauntru, asa incit nu am putut fura nici o imagine elocventa. Tot ce pot spune este doar ca am stat in salonul cu pricina vreo doua ore, minunindu-ma cu voluptate minutioasa de ceea ce vedeam.
O a doua vizita speciala si delicioasa am facut la palazzo-ul Querini-Stampalia, care gazduieste un muzeu privat al artei practicate in laguna, dar care, acum, daruia si o expozitie concentrata a desenelor lui Omar Galliani (in cadrul Bienalei de Arta, dar ca eveniment colateral), artist plastic italian, care a lucrat mult in China, preluind tehnicile de aici. Habar nu aveam cine era Galliani, dar vazusem afisele prin laguna, iar ceea ce infatisau ele raminea imprimat muteste pe retina. De mult nu am vazut asa o arta a desenului, atita finete concentrica, atita transparenta aproape epidermica in negru si atita dantelarie a liniilor. Galliani s-a specializat pe portrete uriase, migalite insidios, cu o delicatete apasata, virila, dar diafana in acelasi timp.
Intr-un album aflat la libraria Muzeului Querini-Stampalia, am ramas uimita in fata unui desen semnat Galliani, neexpus, dar fotografiat, care infatisa un falus urias si erectil, sprijinit cu aplicatie de manichiurista de o mina cu unghiile lungi si lacuite cochet. Nu era nimic libidinos, scabros ori necuvenit (sper sa nu sochez pe nimeni) in imaginea cu pricina, din cauza finetii neasemuite a desenului negru, care preschimbase falusul intr-o tulpina de matase, in negru pur stralucitor, naucitor. Maiestria desenatorului metamorfozase riscul tematic intr-o splendida imagine catifelata, cu irizatii si scintilatii fascinante.