Personal, nu cred ca interviurile spontane sint total definitorii pentru o personalitate de calibrul lui Sergiu Celibidache si ca declaratiile culese trebuie citite cu prudenta si coroborate cu alte surse de informatii. Cine citeste interviul dat de el Europei Libere, de exemplu, nu afla mare lucru despre pianistul Murray Perahia si Celibidache; doar ca ar avea… miini mici, un posibil impediment pentru a cinta bine concertele de Brahms. In convorbiri ulterioare, Celibidache imi lauda insa marea cultura a lui Perahia, admiratia lui fata de un pianist de mare talent, cu care putea discuta intotdeauna chestiuni de filosofie si iudaistica…
Dina Avrech a fost una din primele cunostinte israeliene ale dirijorului, invitat in 1954 pentru un prim sezon de concerte. Pianista, nascuta si educata la Tel Aviv, a debutat la 13 ani in orasul natal, iar cu Orchestra Filarmonica Israeliana, la recomandarea lui Bernardino Molinari, intr-un concert in 1946, dirijat de Manuel Rosenthal. In acei ani era eleva profesorului Leo Kestenberg, o personalitate celebra a epocii de la Weimar, emigrat apoi in Israel.
In 1954, „prima data cind a venit in Israel, Orchestra si-a manifestat dorinta sa cint pentru maestrul Celibidache. Presupun ca i-au vorbit despre mine si asa ne-am intilnit. Nu vreau sa povestesc prea mult despre mine, dar i-a placut si am cintat cu el al doilea concert de pian de Rachmaninov. Am lucrat impreuna, totul a fost pe placul lui si am devenit buni prieteni. M-a invatat o multime de lucruri. Dupa concert, a facut tot ce i-a stat in putinta ca sa merg sa studiez la Viena. M-a ajutat sa ajung la Viena, unde am primit o bursa si am studiat cu profesorul Seidlhofer. A ramas foarte interesat de ce fac, cum progresez…”.
Bruno Seidlhofer a fost unul din profesorii de pian legendari ai anilor 1950-’60, printre elevii sai la Universitatea de Muzica si Arte Frumoase din Viena numarindu-se, intre multi altii, Friedrich Gulda si Nelson Freire. Seidlhofer o recomanda pe Dina Avrech ca pe „o pianista extrem de dotata si cu un talent extraordinar. Capacitatile ei promit sa o puna intr-o pozitie proeminenta in rindurile generatiei de tineri pianisti, ca o pianista calificata pentru arta cea mai inalta”. Daca astazi, in era discului compact, Dina Avrech este practic necunoscuta, ratiunile tin doar de constringerile vietii ei personale.
„Am obtinut asadar bursa din partea guvernului austriac, am mers la Viena, unde am stat trei ani si am terminat Academia ade Muzicath. In acest interval m-am intors in Israel sa cint cu orchestra. Am ramas tot timpul in legatura cu Celibidache, iar apoi, cind am terminat studiile la Viena, am capatat o alta bursa, fiindca vroiam sa studiez cu Arturo Benedetti-Michelangeli. Am obtinut-o de la guvernul italian, iar Celibidache m-a ajutat de cite ori i-a stat in putinta. A fost deosebit de amabil. Situatia in Israel era insa foarte dificila, iar parintii mei foarte bolnavi. Asa ca a trebuit sa ma opresc si sa ma intorc…”
Celibidache „a fost un muzician fantastic, foarte sever si era stiut ca atunci cind vroia sa modifice ceva sau interpretarea nu era la nivelul dorit de el, stia sa ceara sa fie luat in serios. In ce ma priveste am avut mult noroc. Am avut profesori foarte buni, de la fiecare am invatat ceva, iar intilnirea cu el mi-a dat un impuls decisiv. Inainte de concert avea obiceiul sa faca o repetitie speciala, cintam pentru el si m-am pregatit cum trebuie. Era extrem de uman, de prietenos dar, cum am spus, si foarte sever, uneori extrem de pornit impotriva instrumentistilor, corectindu-i, lucru ce nu le placea de loc… Pretindea intotdeauna sa aiba sapte repetitii, iar orchestra era obisnuita cu doua. Cu el lucrurile nu au mers, era intotdeauna nemultumit. Si cu cit lucrezi mai mult, cu atit vezi cit de mult ramine de facut. Avea un alt standard…”.
„Am cintat foarte mult pentru radioul israelian. Am avut un turneu foarte bun in Europa, inceput foarte bine cu un recital la Londra, la Wigmore Hall, apoi in sala Brahms, la Amsterdam si in Franta. A inceput foarte promitator, dar ar fi trebuit sa ramin in Europa. Familia era in Israel, razboaiele s-au succedat. Mi s-a spus mereu ca ar fi trebuit sa stau in Europa, dar atit mama, cit si tatal si fratele meu se bazau pe mine. Cred ca a fost unul din lucrurile pe care Celibidache le-a apreciat, anume o persoana care nu este egoista si se gindeste si la ceilalti, in special la familie. Exista loc intotdeauna pentru a fi un mensch, un om bun, dar este foarte greu, in acelasi timp, sa fii foarte sever cu tine insuti. Celibidache, Michelangeli au fost doua personalitati capabile sa se concentreze total in anumite momente, pina la a face abstractie de ceilalti. Asta a avut intotdeauna un pret, dar muzica lor era ideala…”
„…de fiecare data cind Celibidache a venit la Viena, m-a ascultat si a mers la profesorii mei. Ei au pledat intotdeauna sa ma prezint la un concurs. Celibidache spunea: «Doamne fereste!». Nu a vrut niciodata sa accepte, nici atunci cind profesorul meu a vrut sa ma prezint la un concurs Schumann; un compozitor pentru care am mari afinitati. Celibidache nu mi-a permis sa ma prezint la concurs. Era foarte pornit impotriva. Si aceasta ramine o intrebare: ce este important? Cum sa-ti construiesti cariera? Ti-o construiesti obtinind un idiot premiu intii sau cum altfel? Ori, trebuie sa evoluezi treptat, incet, la foc mic, fara sa-ti pese de o mare cariera, invatind, ascultind, simtind muzica si viata? Pot spune ca am avut aceasta ultima scoala…”
Primul concert al Dinei Avrech cu Sergiu Celibidache la pupitrul Orchestrei Filarmonice Israeliene, interpretind al doilea Concert de pian de Rachmaninov, a avut loc la 13 aprilie 1954 si a fost un omagiu adus fortelor armate israeliene, sala fiind plina „cu soldati in uniforma”, cum imi scrie pianista. Inca un concert de adaugat la lunga lista a lui Sergiu Celibidache si o marturie…