„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Sunt dinamită! Viața lui Nietzsche, de Sue Prideaux, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, care va apărea în curând în colecția „Plural M“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
Când Franța lui Napoleon al III-lea a declarat război Prusiei lui Bismarck, pe 19 iulie 1870, Nietzsche era la Basel, la pat cu o gleznă scrântită, îngrijit de sora lui, Elisabeth. Urmarea firească ar fi fost s-o trimită înapoi la mama lor, la Naumburg, dar acest lucru nu era nici posibil, nici lipsit de pericol în haosul ce a urmat imediat declarației de război.
Nietzsche a însoțit-o pe Elisabeth într-o scurtă vizită la Tribschen, înainte să-și continue excursia pe muntele Axenstein. Acolo s-au cazat într-un hotel mare. În timp ce medita la propriul viitor, Nietzsche a scris eseul Viziunea dionisiacă asupra lumii (Die dionysische Weltanschauung), punând în legătură filosofia lui Schopenhauer cu spiritul tragediei grecești, și a scris câteva variante ale unei scrisori către președintele Comitetului Educației din Basel:
„În lumina stării actuale a lucrurilor în Germania, nu veți fi surprins de cererea mea de a mi se permite să-mi fac datoria față de țara mea de baștină. În acest scop apelez la dumneavoastră pentru a-mi media solicitarea de a absenta în ultimele săptămâni din semestrul de vară din onorabilul Comitet pentru Educație de la Basel. Sănătatea mea s-a îmbunătățit deja atât de mult, încât mi-aș putea ajuta concetățenii, fără teamă de consecințe, fie ca soldat, fie ca sanitar pe ambulanță… în fața strigătului cumplit al Germaniei că fiecare trebuie să-și facă datoria de german, mărturisesc că n-aș îndura să-mi îndeplinesc datoria față de Universitatea din Basel doar fiind obligat în mod dureros… Și aș vrea să-l văd pe elvețianul care ar accepta să fie ținut la post în circumstanțe similare…“. Ultima propoziție a fost ștearsă din varianta finală.
Pe 9 august, i-a scris Cosimei, vorbindu-i despre intenția lui de a pleca la război. Ea i-a răspuns în aceeași zi, spunându-i că i se pare prea devreme pentru a se înrola voluntar. Oricum, o sută de trabucuri cadou ar fi mai folositoare pentru armată decât prezența unui diletant. Era tipic pentru franchețea ce o făcea divină în ochii lui Nietzsche și Wagner și care-i făcea să se arunce dezarmați la picioarele ei.
Autoritățile universitare i-au permis să plece cu mențiunea că, dat fiind că era din toate punctele de vedere cetățean elvețian, nu ar trebui să se întoarcă la vechiul lui regiment, ci să-și asume rolul necombatant de sanitar pe ambulanță.
Nietzsche a plecat la Erlangen pe 12 august, pentru a primi instructajul de sanitar în spitalul mare de acolo. Programul lui de instructaj de două săptămâni nici nu se încheiase când a trebuit să facă față primului tren plin cu răniți grav: adulți și copii morți sau în agonie.
Pe 29 august, la patru zile după căsătoria Cosimei cu Wagner, Nietzsche a mers pe jos 11 ore pentru a-i îngriji pe răniții de pe câmpul de luptă de la Wörth, unde Germania câștigase o mare victorie, dar cu un preț teribil. Aproape zece mii de germani zăceau morți pe câmpul de bătălie, alături de opt mii de cadavre lăsate-n urmă de francezi.
I-a scris mamei sale despre câmpul de luptă devastat, „plin de nenumărate jalnice rămășițe și duhnind a hoit; astăzi mergem la Hagenau, mâine la Nancy și așa mai departe, pe urmele Armatei de Sud… În următoarele câteva săptămâni, scrisorile tale nu vor mai ajunge la mine, pentru că ne aflăm încontinuu în mișcare, iar poșta funcționează extrem de lent. Aici nu se mai aude nimic acum despre înaintarea trupelor – nu se mai tipăresc ziare. Populațiile inamice de aici par a se obișnui cu noua stare de lucruri. Dar sunt amenințate cu pedeapsa cu moartea pentru cea mai mică abatere. În toate satele prin care trecem, găsim spital după spital. Vei mai primi vești de la mine în curând; nu-ți face griji pentru mine“.
Ziua de 2 septembrie l-a găsit pe Nietzsche îngrijind răniți într-un tren sanitar, călătorind de la Ars-sur-Moselle spre Karlsruhe. Călătoria a durat trei zile și două nopți. A descris-o într-o scrisoare către Wagner, datată 11 septembrie.
„Lieber un verehter Meister: Așadar, casa îți este acum împlinită și bine întărită în mijlocul furtunii. Oricât de departe aș fi fost, m-am tot gândit la acest eveniment și v-am trimis binecuvântări în gând, și mă bucură foarte mult să văd, din rândurile ce mi le-a trimis soția ta, pe care o iubesc din suflet, că a fost posibil în cele din urmă să serbați aceste festivități [nunta și botezul lui Siegfried] mai devreme decât bănuiam noi când ne-am văzut ultima oară.
Știi ce șuvoi m-a smuls de lângă voi și a făcut să-mi fie imposibil să fiu martor la asemenea sfinte și mult dorite ceremonii. Munca mea de sanitar a fost întreruptă provizoriu, din nefericire din pricina bolii. Multiplele mele misiuni și îndatoriri m-au dus aproape de Metz [atunci sub asediu]. La Ars-sur-Moselle am preluat răniții și ne-am întors cu ei în Germania… Am fost repartizat într-un vagon de vite mizerabil în care se aflau șase răniți grav; i-am îngrijit, i-am bandajat, i-am oblojit de unul singur de-a lungul întregii călătorii… La două cazuri am diagnosticat cangrenă… Abia ce îi predasem la spitalul din Karlsruhe când am început să manifest și eu simptome grave de boală. Am ajuns la Erlangen cu dificultate, pentru a prezenta diverse rapoarte grupului meu. Apoi am căzut la pat și încă nu mi-am revenit. Un doctor bun mi-a diagnosticat problema, la început, ca fiind un caz grav de dizenterie, apoi de difterie… Astfel, după un scurt interval de patru săptămâni, în care am încercat să acționez asupra întregii lumi, am fost aruncat încă o dată în mine însumi – ce situație mizerabilă!“.
CARTEA
Ce știu cu adevărat cei mai mulți oameni despre Nietzsche – în afară de mustață, de uitătura încruntată și de asocierea stăruitoare cu nihilismul și fascismul? Unde îl încadrăm pe un gânditor care a fost iubit și de Albert Camus sau Martin Buber, și de Adolf Hitler? Orice filosofie este autobiografie, scria Nietzsche, iar în biografia sa care demontează mituri, Sue Prideaux îi aduce pe cititori în lumea acestui excentric genial, aruncând lumină asupra întâmplărilor și oamenilor ce i-au influențat viața și opera. De la copilăria placidă și cucernică – umbrită de moartea misterioasă a tatălui – până la cariera de profesor, filosofarea singuratică pe înălțimile munților și sfâșietoarea alunecare spre nebunie, autoarea ne spune povestea vieții intelectuale și sentimentale a lui Nietzsche dintr-o perspectivă și cu o sensibilitate de romancier. Volumul este și o galerie de portrete de neuitat ale apropiaților săi, printre care Richard și Cosima Wagner, Lou Salomé, la femme fatale care i-a frânt inima, și sora lui, Elisabeth, antisemită și adeptă înverșunată a naționalismului german, care i-a manipulat textele și a transformat arhiva Nietzsche într-o sursă a ideologilor naziști. Sunt dinamită! este biografia esențială pentru oricine încearcă să-l înțeleagă pe cel mai neînțeles filosof din istorie.