Desi e tot o preluare a unui succes japonez, in traditia americana a ultimilor ani, filmul lui Xavier Palud si David Moreau mi s-a parut mult mai legat si mai credibil decit Apel nepreluat/One Missed Call. Bine, e tot un film de consum, dar reteta e mai elaborata, pentru ca „ingredientul” principal, ochii, le ofera regizorilor multe ocazii sa brodeze pe marginea substitutiei de personalitate. Eroina oarba preia ochii unei necunoscute si, odata cu ei, memoria unor evenimente tragice. Mult mai mult mi-a placut Un roman de duzina/Roman de gare, lansat de autorul sau, Claude Lelouch, in persoana. Filmul e ca o prajitura cu mai multe straturi, cu deosebirea ca si blatul e bun, nu doar crema sau glazura. La primul nivel e un film politist, pe urma, pe masura ce cobori, e tot mai serios, firele intrigii ramificindu-se si rasucindu-se dinspre realitate spre fictiune si invers. Filmul are si un umor de buna calitate, si niste actori foarte OK, dintre care cea mai pregnanta e Audrey Dana, nominalizata pentru acest rol la Cesar.
Ultimele dorinte/The Bucket List de Rob Rainer (autor al multor siropuri, printre care Oameni de onoare/A Few Good Men pare o greseala) ar fi absolut indigest daca nu l-ar avea pe Jack Nicholson intr-insul. Morgan Freeman e pe varianta lui molcoma, moldoveneasca, si e prea pe plus ca sa nu-ti ramina intre dinti. Nicholson e pe obisnuitul lui stil rau, cu atit mai ciinos cu cit are, ca si Freeman, rolul unui bolnav de cancer in stadiu terminal. Rautatile personajului lui sint insa otetul care salveaza salata, dar nu vreau sa-mi imaginez ce parere ar avea despre film un bolnav de cancer care n-are nici macar bani de medicamente, daramite sa-si permita tot ce n-a facut intr-o viata – Himalaya, Coasta de Azur, Coasta Boacii.
There Will Be Blood – un film inteligent construit
Cocosul decapitat, de Radu Gabrea si Marijan Vajda, are aerul – nu stiu daca din dorinta regizorului sau din cea a producatorilor straini (cunoscute televiziuni europene) – unui foarte onest film destinat micului ecran. Trebuie sa recunosc insa ca romanul omonim al lui Eginald Schlattner, dupa care e realizat, mi-a placut mult mai mult. Din materia mustinda a cartii, scenariul face o poveste destul de schematica, cu patru personaje – tineri ardeleni de etnii diferite pe turnanta istoriei, momentul 23 august 1944. Tinerii actori sint fotogenici, talentati si bine condusi, scenografia pertinenta si bogata, scenariul mult mai coerent decit, de pilda, la Legiunea Straina, regia profesionista. Cocosul decapitat e un film OK, insa nu te impresioneaza si nu te pune pe ginduri. Faptul ca e vorbit in germana iti da un sentiment de derealizare: parca actiunea nu s-ar petrece in Romania. Marele atu al filmului cred ca e faptul ca trateaza un subiect inedit pentru cinematografia noastra si ca, la fel ca filmul lui Nae Caranfil, echilibreaza putin ceea ce toata lumea numeste, un pic cu panica, „minimalismul din filmele romanesti”.
Va curge singe/There Will Be Blood de Paul Thomas Anderson nu este nici el o capodopera, dar e un film inteligent construit, in care nu se vorbeste decit atunci cind e necesar si in care pactul cu diavolul apare de multe ori ca o conditie inerenta celei de a fi om pe pamint. Nimeni nu e absolvit, nimeni nu se poate sustrage pacatului lacomiei. Densa, intunecata si pastoasa asemeni petrolului, povestea ascensiunii si decaderii lui Daniel Plainview beneficiaza de spatii largi si nepopulate (inca), in care primii industriasi au trasaturile (si discursul) unor misionari. Daniel-Day Lewis te sperie, atit de fin e valul dintre nivelurile pe care joaca.