Pentru ca am ajuns la neintelegere… pentru mine neintelegerea s-a terminat in saptamina festivalului, in cele citeva ore pe care le-am petrecut in Viena. Elena Vladareanu ne-a promis ca ne duce la un muzeu ascuns pe strazile bintuite de oameni cu costume din secolul al XVII-lea si eu ar fi trebuit sa gasesc drumul pe harta. S-a intimplat insa sa facem un ocol neprevazut… poate picioarele Simonei Popescu… poate deja pomenita neintelegere si am ajuns pe Dianagasse, fix la numarul 8. N-am facut prea multe fotografii in Viena, dar nu puteam sa scap imaginea placii prinse pe zid pentru „der grosse rumaniche dichter” Mihai Eminescu. Nu stiu cum ne-am trezit acolo, insa asta e singura neintelegere din saptamina festivalului.
Apoi Slovacia. Preturile ca in Romania… poate mai mici (in afara de tigari care…). Si a inceput poezia.
Aproape toti o cunosteau pe Simona Popescu… asta a facut sa fim foarte repede acceptati de cei de acolo… sau asa am crezut in prima seara. Michel de Maulne, presedintele festivalului, a stat cu noi, ne-a prins cu niste discutii politice… apoi si-a cerut scuze pentru ghinionul pe care il are festivalul in acest an: cei mai cunoscuti dintre invitati, Bernard Noel si Yves Bonnefoy, nu puteau sa vina din cauza unor probleme de sanatate aparute in ultimul moment.
Asa se face ca singurul poet strain din festivalul de la Banska Stiavnica pe care il citisem inainte sa ajung in Slovacia a fost Nimrod. Acesta facea parte din programul de arta neagra inclus anul acesta in Festivalul Capalest.
Poate imediat dupa prezenta poetilor de culoare si a francezilor (sigur, de multe ori nu este nici o diferenta) aveai senzatia ca, in Banska Stiavnica, romanii sint cei mai cunoscuti. Nu trecea o ora petrecuta prin micul oras fara sa aud ca Lidia vorbeste romaneste (dar nu a fost niciodata in Romania), ca Ana are un partener de afaceri din Moldova, ca „imi pare rau, nu stiu cum vi se pare voua acum, dar mie imi place Marin Sorescu”, spunea Aksinia Mihailova sau „O cunoasteti pe Elena Popescu? Am intilnit-o in Nicaragua si se uita de sus la toti poetii de acolo… dar era cam mediocra”, rezolva situatia Krystyna Rodowska din Polonia. Cu toate acestea am fost surprins atunci cind mina aflata la vreo 20 de km de oras a fost arhiplina pentru intilnirea la care, in afara de mine si de Elena, a mai citit o poeta slovaca, Maria Fereneuhova. Era totusi singura lectura organizata in afara orasului, iar evenimentele erau destul de multe, programate intr-un interval foarte scurt.
Mi-am amintit de problemele care bintuie actualitatea literara din Romania abia in momentul in care italienii s-au mirat sa afle ca prietenul lor, Eugen Uricaru, si-a dat demisia din functia de presedinte USR atunci cind au aparut acuzatiile de colaborare cu Securitatea.
In rest, muzici si teatru, Pierre-Yves Artaud (care nu pierdea nici o ocazie sa explice de ce ii admira pe muzicienii din Romania) si inteligenta de a programa lecturi care sa nu depaseasca o ora, astfel incit puteai sa te intorci oricind stiind ca festivalul dintre dealurile Banskai este tot acolo, iar poetul care urmeaza sa citeasca iti va fi prezentat pe scurt, un lucru care se intimpla mai rar la noi. Dar cum Banska Stiavnica e un oras care a facut istorie cu exploatarile miniere… ma gindesc ca ei sint obisnuiti cu sapaturile.