Este unul dintre cei mai mari detectivi „literari“ din istorie, născut din imaginația scriitorului Georges Simenon în anii ’30. Cu toate acestea, a existat în realitate cu mult înainte de a vedea lumina zilei în romane.
Murielle Wenger, o cercetătoare specializată în universul comisarului Maigret, a descoperit că acesta a avut un strămoș foarte real ce a lucrat în cadrul poliției pariziene. Un strămoș de care nici măcar Georges Simenon nu a avut habar. Wenger, care a scris mai multe cărți despre celebrul comisar, a căutat în arhive posibile modele ale detectivului. A descoperit întâi un director al Siguranței Generale, din 1853, numit Collet-Meygret, o pistă pe care a considerat-o falsă. Dar apoi cercetătoarea a dat peste un veritabil comisar numit Maigret, pomenit în publicația „Almanach royal“ din 1821, „la pagina 814“. Coincidență stranie și amuzantă, adevăratul Maigret acționa în Arondismentul 7 parizian, pe… Strada Scriitorilor.
Se știu puține despre „adevăratul“ Maigret, care se pare că a anchetat câteva afaceri importante din epocă, nu atât de spectaculoase, totuși, ca cele din romanele polițiste. În ziarul politic „L’ami de la religion et du roi“ din 29 aprilie 1824 se scrie că Maigret investighează un incendiu ce a devastat peste 400 de dughene în piața Saint-Jacques-La-Boucherie. În aceeași perioadă, apare și un posibil alt comisar Maigret (pomenit în almanahuri din 1831 și 1832), dar detașat în afara Parisului. În fine, în „L’ami de la religion“ din 1843 se anunță moartea „domnului Maigret, fost comisar de poliție“ într-un accident „foarte puțin romanesc“.
Se pare că Georges Simenon nu ar fi știut nimic despre acești predecesori reali ai personajului pe care l-a inventat. Când comisarul francez Marcel Guillaume a decedat în 1963, la vârsta de 91 de ani, Simenon, întrebat, a declarat că „nu își mai amintește“ dacă acesta a fost modelul real al lui Maigret. În alt interviu, scriitorul a afirmat că tatăl lui, Desire, a fost unul dintre modelele lui Maigret. „Când am dorit să creez un personaj simpatic, care să înțeleagă totul, adică pe Maigret, i-am oferit, fără să îmi dau seama, multe dintre trăsăturile tatălui meu“, spunea Simenon.
În același timp, unul dintre biografii și prietenii lui Simenon, scriitorul Thomas Narcejac, este convins că „Maigret reprezintă un ideal. (…) Dar, într-o mare măsură, îl reprezintă pe Simenon“. Un punct de vedere cu care un alt biograf, Fenton Bresler, este parțial de acord: „Cred că, după patru decenii de identificare cu același personaj, cu care avea multe similarități, Simenon a descoperit că Maigret a devenit, în termeni psihologici, alter-ego-ul lui“.
Murielle Wenger amintește că Georges Simenon, chiar dacă nu a avut cunoștință de polițiști din trecut, s-a inspirat din mulți comisari aflați în activitate atunci când și-a creat personajul. La începutul anilor ’30, directorul poliției judiciare franceze Xavier Guichard chiar i-a propus lui Simenon un stagiu de studiu pentru a deprinde „arta interogatoriului și a anchetei“. Comisarul Marcel Guillaume, șeful Brigăzii Criminale, ar fi putut constitui, astfel, un model pentru Maigret, la fel cum colegul acestuia, inspectorul Février, a devenit în romane fidelul Janvier, adjunctul lui Maigret.
După o prolifică carieră de autor de romane „de gară“, Georges Simenon a devenit autor de literatură polițistă din 1932, când l-a inventat pe comisarul Jules Maigret, protagonistul a 103 anchete, 75 de romane și 28 de nuvele. Extrem de popular, personajul a fost interpretat de o mulțime de actori cunoscuți pe marile și micile ecrane, de la Jean Gabin, Charles Laughton, Albert Préjean și Michel Simon la Bruno Cremer și Michael Gambon. Ultimul interpret al lui Maigret, într-o miniserie recentă de patru filme, este cunoscutul actor britanic Rowan Atkinson, alias Mr. Bean (foto).