Mai intii, aproape de ora prinzului, in taxi. Soferul meu, cu o tigara in mina cu care tinea volanul si cu mobilul la ureche. Oricit de discret as fi, n-as avea cum sa nu aud partea din conversatie pe care o ofera barbatul. Trecem pe linga o coloana de romi, imbracati traditional, cu un taraf in fata, insotiti de politisti. Soferul, in receptor: „Uite, trecem pe linga o nunta de tigani… Da, nu stiu ce dracu’… Ha, ha… Da, e marti. Pai, ce vrei, fac nuntile marti, ca-n weekend n-au timp, sint ocupati sa fure, c-atunci sintem noi plecati de-acasa. ‘Tu-le muma-n cur de nenorociti!”. Apoi mi-a facut cu ochiul, complice.
Cobor si eu, ceva mai incolo. Coloana de romi care-si sarbatoresc ziua internationala se apropie. O doamna vorbeste linga mine. Cu o prietena, probabil. Oricum, cu o alta doamna. „Uite-i, tu, au iesit. Cine, mama naibii, i-a lasat sa aiba o zi a lor?” „Pai, acum, zice cealalta doamna, au toate drepturile. Au dreptul sa ne si omoare pe strada. Asa ca de ce sa nu le faca o zi a lor? Sa-si sarbatoreasca hotiile si omorurile”. Cele doua doamne dau din mina, aproape scirbite. Nu, nu, de fapt, chiar scirbite. Eu plec mai departe. Intrucit am o intilnire cu niste prieteni si cunoscuti de la care nu pot lipsi.
La intilnire, dupa citeva minute. Un amic, intirziat si pontos, intra in localul in care ne aflam. Da mina cu alt amic, brunet de fel si cu simtul umorului. Brunet am spus, dar fara sa vreau sa sugerez altceva: nu, acest amic nu-i de etnie roma. Celalalt insa, intirziatul si pontosul, da mina cu brunetul si-i spune: „La multi ani, bai, de ziua ta!”. La care brunetul cu simtul umorului se mira. „Pai, ce? Nu-i ziua ta? E ziua ta internationala, bai! Tocmai i-am vazut pe confratii tai cu mustacioara pana-corbului si pe surorile tale cu fuste largi. Defileaza pe-afara. Fugi, poate-i prinzi.” Risete, hahaieli. Ironie acida, fara doar si poate. Ce poate fi mai umilitor decit sa sugerezi, intr-un mod atit de subtil, ca amicul brunet ar fi rom? Noroc ca amicul are si simtul umorului.
Seara, in fata televizorului. Reportaje de la sarbatoarea romilor. Un reporter il chestioneaza pe un etnic rom cu privire la Holocaust. Intervievatul raspunde: „A fost bine, atunci. Da, da, tare bine”. Ce comic, nu? Cit de distractiv! Romii nici macar nu stiu ce-a fost Holocaustul, conchide o voce din off. Alte citeva reportaje, in care ii vedem pe romi pusi intr-o lumina caraghioasa. Un aer superior in comentarii. Romii. Vai de capul lor.
Apoi ziarele. Le citesc in fiecare seara. Pe Net. Uneori, cind stirile nu-s cine stie ce, citesc si comentariile forumistilor. Citeva articole despre sarbatoarea romilor. Citeva comentarii pentru fiecare in parte. Imi vine sa le numar pe cele pozitive. Imi vine doar, pentru ca n-am ce sa numar. Nimic altceva in afara de: „N-am inteles ce-au cautat tiganii la Muzeul Taranului Roman. Erau chestii de ciordit prin zona?” (un roman); „Parada de costume si obiceiuri: adica ciordit portofele, dat cu japca, furat de porumb si transformatoare. Bine le facea Maresalul!” (Nea Florica). Si altele asemenea. Unele, de nereprodus. Deh, ca pe forumuri.
Si iata-ma la inceputul paragrafului conclusiv observind ca, mai sus, n-am reusit altceva decit o colectie de instantanee teziste. Ce-am vrut sa spun? Vin, carevasazica, iarasi cu morala aceea obosita conform careia noi, majoritarii, traim sub prejudecati, incapabili de toleranta si alte etc.-uri. Asa este, aveti dreptate. Absolut tezist articolul pina in acest moment. Culmea e insa ca tot tezist ar fi fost daca, in loc sa aud discutiile de mai sus si sa le redau aici, as fi avut parte de alte discutii, cu privire la originalitatea dansatoarelor rome, cu privire la maiestria lautarilor, cu privire la decenta, in cele din urma, cu care membrii comunitatii, cel putin cei pe care i-am urmarit eu, au sarbatorit momentul. Pina la urma deci, daca as fi avut cum sa prezint din perspectiva asta, tot la aceeasi morala ajungeam. As fi dat exemplul pozitiv in locul celui negativ ca sa spun un singur lucru: ca noi, „majoritarii”, sintem incapabili sa apreciem punctele pozitive si, chiar si atunci cind le vedem cu ochii nostri, ne gindim tot la prejudecatile de care sintem imbibati. Ceea ce este un cliseu, nu-i asa? O concluzie cliseu ce ar putea sa-i supere pe cititorii care nu gindesc nicidecum asa. Dar ei sint putini, pina la urma. Sinteti putini, pina la urma. Si ce daca va suparati? O sa va treaca. Si ce daca voi ginditi altfel, si ce daca voi sinteti toleranti, si ce daca aveti un alt mod de comportament? Una peste alta, de ce sa-mi pese mie de voi, doar citiva dintre cititorii acestui articol, cind ceilalti, in majoritate, chiar sint asa cum i-am descris mai sus? Nu?