Acum, cind George W. Bush si Traian Basescu s-au intilnit si au discutat tete a tete, cind Condoleezza Rice, Angela Merkel, Gordon Brown, Nicolas Sarkozy si ceilalti inalti oficiali au fost aici nu pentru o vizita protocolara, ci pentru o reuniune de lucru, si cind Romania – s-a vazut – figureaza ca o tara integrata in structura de securitate NATO, noi parca nu mai stim ce vrem. In loc sa ne bucuram, sa fim multumiti, sa respiram usurati ca visul generatiilor anterioare (sa vina americanii!) s-a implinit, avem un comportament aiuritor, daca nu aberant.
La Valentin Stan, celebrul specialist cu laptop, simptomele sint mai curind comice decit ingrijoratoare. Omul ride, cinta si aproape ca danseaza in direct, sub ochii mariti de uimire ai telespectatorilor si in fata a doi colegi de studiou (Ion Cristoiu si Mihai Gadea) care isi stapinesc cu greu expresia fetei. Important este ca audienta e garantata, ca rating-ul a crescut. Restul – rigoare, coerenta, obiectivitate, limbaj civilizat – poate fi inscris la categoria pagube colaterale.
Cu Corneliu Vadim Tudor, trecem din categoria umorului tonifiant in aceea a grotescului umed. In plin summit NATO, revista pe care o pastoreste, „Romania Mare”, a iesit cu o prima pagina pe care nici un calificativ n-o poate defini exact. „Traiasca si infloreasca Summit-ul NATO, farul calauzitor al Omenirii, condus catre noi culmi de civilizatie si progres de teroristul nr. 1 al Planetei, George W. Bush!”, a titrat cu litere mari publicatia lui Corneliu Vadim Tudor, intr-un chenar cu cele patru puncte sustinute de doua zvastici prelucrate si doua ansambluri „secera si ciocanul”.
Dincolo de ineptia unui asemenea montaj ce aduce aminte de gazetele de perete din anii ’50, merita analizat putin „patriotismul” de pe platforma caruia scrie, publica, glasuieste si prospera de vreo treizeci de ani fostul pupil al lui Eugen Barbu. Ca si mentorul sau (care ramine, in pofida caracterului, un scriitor de calibru), Corneliu Vadim Tudor a ilustrat abundent, in anii ’80 si mai inainte, nationalismul regimului Ceausescu. Tot ce facea Cirmaciul pe linia distantarii fata de sovietici, toata independenta reala ori relativa a politicii sale externe era imediat ridicat in slavi de patriotii de la „Saptamina”.
Era mizerie in Romania, era frig, se darimau biserici, se distrugeau sate, se turna pe rupte, mureau femei din cauza avorturilor declarate ilegale? Patriotii nu remarcau aceste aspecte, nu inregistrau asemenea detalii probabil nesemnificative. Important li se parea ca tovarasul Ceausescu reprezenta o voce distincta in lagarul socialist. Un roman verde, un roman demn, care se impotrivea rusilor, aparindu-si astfel Tara.
Pentru Corneliu Vadim Tudor aceasta entitate mai degraba abstracta si cu o simbolica majuscula, Tara, era mult mai importanta decit siluetele concrete ale celor care o populau. Republica Socialista Romania conta infinit mai mult decit cetatenii ei, sobolanii (cum i-a numit Elena Doamna) care se inghesuiau la cozi pentru o ratie de doua sute de grame de salam.