Pentru că încă ne aflăm în necaz până la gât, să nu uităm de îndrăgitul jurnal care ne însoțește în pandemie.
Miercuri, 8 iulie
Poate că de fapt românii nu vor să ia o binevenită distanță unii de alții fiindcă le era dor să-l vadă pe Vela cum se chinuie să citească două rânduri din compunerea de seară. Sau, mai știi?, poate vor să stea iar la coteț, să-i guverneze mai destoinic mâna lui Șică prin videochat.
Deși nu era neapărată nevoie, românii demonstrează o dată în plus că sunt totuși cei mai proști oameni din Europa. Bravo, România, bravo, români. Nu întâmplător pe la noi s-a plimbat vorba: au murit de proști ce erau.
Avem și noi sfârșit la Ferma animalelor – varianta românească, sigur că da: căci nu mai știai care e porcul din șaormă şi care e porcul care vrea șaormă…
Marți, 7 iulie
Nu peste mult, când se va rescrie trecutul biblic conform noului imaginar al sapienșilor, Fecioara Maria nu-l mai naște pe Iisus, că nu ăsta e rolul femeii emancipate, ci se va naște pe sine, se va dezvolta personal, ca în noul film artistic Terminator (Destin întunecat) – mindfulness vă profețesc, hasta la vista, baby.
Practic, ocupațiunea mintală a românului e la Cheloo, Selly și Colo. Ăsta e nivelul la care discutăm.
Ennio Morricone a fost unul dintre ultimii oameni de pe planeta pământ care chiar era maestru.
Se poate constata lesne un melanj: Cheloo s-a bendecizat, iar Bendeac a chelit.
Practic, Chelool dă semnale cu fum să îl vezi de departe, dar nu era nevoie, că se vedea oricum.
Ar fi drăguț ca românii care nu poartă mască să poarte măcar punguța de la Mega.
Luni, 6 iulie
Iată că luna lui cuptor vine cu vești bune, după ce în China începu să se dea din chinez în chinez ciuma bubonică. O ciumă bubonică nu mai avusese sapiensul de multicel, o să-i prindă bine.
Facem ce facem și ajungem iar la vorba lui Malraux, săracul, că orice minoritate conține totuși o majoritate de imbecili. Carevasăzică, unde-s trei sapienși, doi prostălăi dau confortabil majoritatea.
Pe de altă parte, gloata și merită tot ce i se întâmplă, plecând urechea la guriști, la saltimbanci, la cititorii de pe prompter, la mimi, la interlopi, la curve, la punătorii de poze cu mâncare, la chefi (chefii sunt mai ales cu fizica nucleară și așa, știu chefii), la frizeri, la croitori și la dătătorii din fleancă fără nimic la bază. Să îți iei sfaturile medicale de la gurist e ca și cum ți-ai pune orelistul să-ți cânte la trompetă, în loc să-ți ia urechea la mână. Merită gloata, cum să nu merite? A făcut metastaze imbecilitatea globală, n-o mai drege nici asteroidul, e OK. Doar să vină mai repede, că e tot mai greu aici, printre cretini.
Duminică, 5 iulie
Visul de aur al românilor e pe cale să se împlinească: un pod de libere, o punte de concedii, între o stare de urgență și următoarea stare de urgență.
După ce l-a dovedit pe micul Smiley, trompeta timpurilor noi, penibile, lucioase și goale de conținut, sper ca Funeriu să se lupte acum ca un nebun și cu Habi Talent, papuccii Gucci. Fie ca acela mai destoinic în folosirea argumentelor logice să triumfe. De asemenea, ar fi drăguț un dialog platonic și cu rapperul Chimie. Și, la desert, decisiva cu Lil Esca.
Idee pentru relansarea economiei românești: să fie suprimate perioadele de muncă, să rămână doar sezonul concediilor legale de odihnă, îndrăgitul concediu de vară și, desigur, concediul de iarnă, când se vizionează filmul artistic Singur acasă, alături de cei dragi.