Daca la inceputul anilor ’80, cind s-a facut tranzitia spre discul compact, colectionarii trebuiau sa plateasca o relativa avere pentru un disc japonez (Japonia fiind singura tara in care re-editarea pe CD a inregistrarilor istorice s-a facut in ritm rapid), astazi lucrurile s-au schimbat total. Greutatea este sa te orientezi spre interpretarile exceptionale, corect restaurate si, daca se poate, mai putin costisitoare.
Daca mi-ar cere cineva sa-i dau un sfat practic, l-as indruma spre discurile unei companii putin cunoscute, cu o distributie inca limitata si care nu investeste prea mult in publicitate (ratiune pentru care si preturile unui disc sint la limita inferioara a pietei). Compania, aparuta cu doi-trei ani in urma se numeste United Archives, iar discurile ei pot fi gasite cu usurinta pe Internet. Filosofia editorilor ei este relativ simpla: re-editarea pe discul compact a unor inregistrari istorice de exceptie si, de preferinta, uitate de marile case de discuri. Toate fac parte din categoria celor iesite din perioada de copyright a celor 50 de ani si multe dintre ele sint inregistrari mono. Dar, altfel, pentru cine vrea sa cunoasca istoria evolutiei muzicii la mijlocul secolul XX si sa asculte inregistrari cu adevarat de referinta, unele neintrecute pina astazi, discurile publicate de United Archives sint, dupa modesta mea opinie, indispensabile.
In aceasta categorie intra, de exemplu, cea de-a doua din cele trei integrale ale cvartetelor de Beethoven, inregistrata in 1951-’52 de cvarteul Budapesta. Cvartet in resedinta timp de decenii la Library of Congress si bucurindu-se de patru instrumente Stradivarius din colectia Fundatiei Gertrude Clarke Whithall, Budapest Quartet, reuseste o performanta admirabila de sonoritate exceptionala, echilibru perfect si mesaj muzical substantial.
Nu ma pot abtine sa nu repet aici cunoscuta butada lansata de violonistul Jascha Heifetz pe seama cvartetului: „Ce este un rus? Un anarhist. Doi rusi? Jucatori de sah. Trei rusi? O revolutie. Patru rusi? Cvartetul Budapesta”. Istoria acestui cvartet, constituit in 1917 si desfiintat in 1967, este insa ceva mai complicata. La origine a fost format de patru sefi de pupitre ai Orchestrei Operei din Budapesta. Trei dintre ei, violonistii Emil Hauser si Alfred Indig (inlocuit in 1920 de Imre Poganyi) si altistul Istvan Ipolyi, erau unguri. Al patrulea, violoncelistul Harry Son era de origine olandeza. Cvartetul s-a transformat treptat intr-unul cu muzicieni de origine rusa, intr-o tranzitie ce a durat pina in 1936. Odata cu muzicienii s-a modificat, evident, si traditia interpretativa din care se revendica cvartetul. Daca primii violonisti erau elevi ai maestrului Jeno Hubay si reprezentanti ai unei traditii central-europene, urmasii lor, Joseph Roisman si Alexander Schneider, intrati in grup in 1927, respectiv 1932, erau atasati scolii de vioara imperiale ruse si celei germane. Schneider, de exemplu, si-a inceput studiile la Vilnius si le-a continuat la Frankfurt si Berlin. Fratele sau, Mischa Schneider, a preluat pupitrul violoncelului in 1930, iar altistul Boris Kroyt a incheiat tranzitia in 1936, inlocuindu-l pe Istvan Ipolyi.
Toti au fost mari maestri ai instrumentului lor si plecarea unora, definitiva sau temporara, a fost in relatie cu pozitii de prestigiu. Poganyi devenea prim violonist in orchestra de la Cincinatti, invitat de Fritz Reiner. Alexander Schneider a fost inlocuit in anii 1944-1955, de Edgar Ortenberg si Jac Gorodectzki, timp in care a facut o cariera de dirijor stralucit la Festivalul de la Marlboro, in Statele Unite, si l-a convins pe Casals sa organizeze Festivalul de la Prades. In integrala Beethoven din 1952, Gorodetzki este al doilea violonist.
Pentru cei care iubesc muzica de camera, United Archives a lansat pe piata anul trecut si o remarcabila integrala a ultimelor cvartete de Mozart si, tot cu Budapest Quartet, un ultim disc, cu interpretari de o rara frumusete ale cvintetului „Pastravul” si ale celui pentru coarde. Celor patru muzicieni li se alatura, in inregistrari perfect restaurate, datind din 1950, respectiv 1941, pianistul Miecyzslaw Horszowski, violoncelistul Benar Heifez si basistul George E. Moleux.
Ar mai fi de adaugat ca United Archives este in masura, la ora actuala, sa multumeasca toate gusturile colectionarilor. Celor care le place pianul, le-as recomanda inregistrarile Columbia USA ale lui Claudio Arrau, din anii 1946-1950, grupate sub titlul Nasterea unei legende si reeditarea primului album, din 1956, al tinarului Leon Fleischer (Sonata in si bem. maj. D. 960 si Landler D. 790, dansurile lui Schubert). De absoluta referinta si magistrat restaurat este si setul complet al inregistrarilor europene ale clavecinistei Wanda Landowska; un album in opt discuri, intitulat Muzicianul bine temperat si ilustrind perioada 1928-1940.
In sfirsit, celor a caror pasiune se indreapta spre dirijori, United Archives le ofera o adevarata colectie de perle, incepind cu Dmitri Mitropoulos, continuind cu Bruno Walter la pupitrul Filarmonicii newyorkeze (Brahms complet si un splendid disc cu Simonia a 9-a de Schubert si Idila Siegfried a lui Wagner), cinci volume cu George Szell, dirijind orchestra din Cleveland si cea din New York (cu un minunat set Dvorak, intre altele), iar ca ultima aparitie, primul volum de patru discuri dintr-o serie istorica dedicata lui Serge Koussevitzky.