Aproape la fel de usor cum se poate transforma o carte pentru copii in propaganda ateista. In decembrie anul trecut, pe prima pozitie la vinzarile de carte pentru copii de pe www.amazon.de statea bine-mersi Wo bitte geht’s zu Gott? fragte das kleine Ferkel (Scuzati, pe unde se-ajunge la Dumnezeu? intreba purcelusul), de Helge Nyncke si Michael Schmidt-Salomon (visator iluminist si aparator al ateismului).
In ianuarie, ea se afla deja in vizorul Comisiei nationale de verificare a scrierilor cu potential periculos pentru tineri si era cit pe ce sa fie trecuta la index. Povestea e simpla: un purcelus si-un arici vad un panou pe care scrie „Cine nu-L cunoaste pe Dumnezeu, aceluia ii lipseste ceva!” si pornesc in cautarea a ceea ce le lipseste. Trec pe la o biserica, o moschee si o sinagoga si, ingroziti de violenta si ridicolul personajelor de-acolo, se intorc acasa, convinsi ca nu le lipseste nimic si ca cine crede in Dumnezeu ori e sarac cu duhul, ori ii lipseste o doaga.
Editorii si-au aparat cartea, spunind ca e pentru parintii atei care vor sa-si educe copiii in acelasi spirit (sau, ma rog, in lipsa oricarui spirit). Si, in sensul asta, e de inteles ca sus-numita comisie a hotarit sa nu-l treaca la index pe purcelus. Eu as infiinta insa o Preainalta comisie mondiala, care sa-i sanctioneze aspru pe orice Schmidt-Salomoni, adica pe autorii care scriu cartile pentru copii in alt scop decit pura placere a copiilor de a asculta sau de a citi povesti. Se accepta, cam la limita, Charles Perrault-zii, si doar daca morala nu e singurul resort al istorioarei. In rest, sa se abtina de la a scrie pentru un public tinta cu virste intre 3 si 14 ani propagandistii, dogmaticii si moralistii acerbi. Caci de nu, Preainalta comisie va fi necrutatoare.