Doua lucruri ar fi trebuit luate mai bine in seama inainte de-a porni spre seara de lectura bilingva: ca scriitorul care avea sa citeasca era Mircea Cartarescu si ca aceia care veneau sa il asculte erau, in marea majoritate, prea-punctualii etnici germani. Poate si un al treilea: Sibiul e insetat de evenimente culturale, dupa un an dens cum a fost 2007.Asa se face ca atunci cind am ajuns, cu cinci minute inainte de ora anuntata, am gasit o sala arhiplina, in care nici nu se mai putea intra. Din fata, unde statea asezat pe un fotoliu, Mircea Cartarescu privea oarecum ingrijorat spre toti cei care continuau sa vina si ramineau dincoace de usi; figurile noastre, vazute prin ochiurile patrate ale geamurilor, erau probabil inca si mai ingrijorate la vederea salii intesate, astfel ca scriitorul ne-a facut semn spre un scaun ramas liber acolo, in fata. Eu am fost fericita sa ma pot strecura inauntru si sa gasesc un minunat loc in picioare linga usa, unde am ramas timp de doua ore, sprijinind zidul.
Cronici pozitive, dar cu limite
Seara de lectura si discutii bilingve, la care au participat scriitorii Mircea Cartarescu si Gerhardt Csejka, traducatorul sau in limba germana, a avut loc vineri, 11 aprilie, la biblioteca Centrului Cultural German din Sibiu. Tema anuntata: lecturi din Orbitor. Aripa stinga si din corespondentul sau in limba germana, Die Wissenden, precum si discutii despre felul in care cartea a fost receptata de critica in Germania, Austria si Elvetia. Seara a facut parte din seria de lecturi a Institutului de Cultura si Istorie a Germanilor din Europa de Est (Oldenburg), sustinuta de Fundatia Robert Bosch.
Traducatorul primei parti a Orbitorului a vorbit in deschidere despre receptarea volumului in Germania. „E foarte important ca aceasta carte a fost bine primita – primul volum – pentru ca pina vor fi pe aceasta masa toate trei, discutia sa fi avansat, iar criticii literari sa se uite mai adinc in spatele acestei literaturi”, a spus Gerhardt Csejka. Fiindca pina acum, se pare, au existat niste probleme de intelegere. „In recenzii sint semne de simpatie, de admiratie, care tin de forma lingvistica, de forta imaginatiei”, spune Csejka. Problema de receptare ar fi aparut insa la capitolul „continut”. „E o carte minunata, numai ca nu stiu sa spun despre ce e vorba”, ar fi afirmat unii dintre critici. „Cind povestea se desprinde de real si ajunge la fantastic, criticul german nu mai intelege, el spune ca asta este pentru specialisti in Cartarescu. Criticii nu inteleg daca avem de-a face cu o mitologie personala…”, spune Csejka. Ceea ce nu s-a intimplat insa cu De ce iubim femeile (tradusa de Ernest Wichner), carte mult mai usor de inteles si care s-a bucurat, de asemenea, de cronici pozitive, „dar si de calitate”.
„Tot ce scriu e poezie”
„Eu insumi nu pot sa stiu ce e in cartea mea, dar o sa o tin dreapta, ca sa nu se scurga acele fluide…”, a glumit Mircea Cartarescu la inceputul lecturii. Lectura care a pornit intr-o atmosfera oarecum tensionata: „Ma bucur ca sinteti intr-un numar care pe mine ma jeneaza… Nu stiu cui se datoreaza acest numar…”, a spus Cartarescu, marturisind ca nu se simte prea bine stind in fotoliu, in timp ce pe margine atitia oameni sint in picioare. „Si la biserica stam in picioare”, a spus o femeie, dar replica sa a sporit jena scriitorului care, vizibil stinjenit, a precizat doar ca respinge o astfel de alaturare „enorma”… Si a citit.
Trei pasaje de la inceputul Orbitorului, in limba romana; apoi un fragment in germana, in lectura traducatorului. Au urmat intrebari si discutii, si marturisiri care faceau placere nu numai publicului, dar si autorului. De altfel, intr-un moment cind traducatorul Gerhardt Csejka a propus incheierea, si continuarea discutiilor in picioare, intr-un mod mai degajat, Cartarescu insusi a fost cel care a rugat publicul sa continue sa ii puna intrebari, fiindca pentru el sint foarte importante aceste discutii. Lumea si-a facut curaj, iar seara s-a rotunjit ca luna plina.
„Orbitor se sprijina, ca Turnul Eiffel, pe doua picioare. Ca turnul vazut in plan… sint istorii de familie fictionale, nascute din frustrarea de a nu avea o istorie, de a nu sti cine-mi sint stramosii”, a afirmat Cartarescu. Scriitorul a spus ca nu isi stie nici strabunicii, nici pe doi dintre bunici nu i-a cunoscut, iar mare parte din personajele din jurul lui Mircea din carte sint pure inventii. Totusi, e surprins sa afle in ultima vreme o serie de coincidente. I s-a intimplat si cu De ce iubim femeile: inventase in Zaraza localul „Vulpea rosie”, iar Stelian Tanase i-ar fi spus ca a cercetat, iar localul acela chiar a existat, si chiar in acele timpuri. Ceva asemanator i se intimpla si acum, cu personaje inventate…
Mai scrie poezie? „Nu m-am oprit niciodata din scris poezie. Doar ca acum nu mai opresc rindul acolo, in partea dreapta, ci ma duc cu el mai departe. Tot ce scriu e poezie”, a spus Cartarescu. „Daca un roman este bun, este pentru ca are un strop de poezie in el”, crede scriitorul, care citeste fizica cuantica sau biologie tot fiindca in fiecare este poezie. E pasionat de insecte, acesti „extraterestri” cu alcatuire bizara. „Dumnezeu e cel mai mare poet”, spune Cartarescu.
„Traiesc intr-un exil interior”
Dar daca s-ar autoexila? „Povestea aceasta a exilului sau a autoexilului trebuie sa treaca prin mintea oricarui autor roman. Numai acei romani care au fost exilati sau autoexilati sint cunoscuti, celebri peste hotare. Nu exista nici unul cunoscut dintre cei care au ramas aici! Iar asta da de gindit. Eu insumi consider ca traiesc intr-un exil interior. Nu ma identific cu cultura romana, nu ma vad cu scriitori si nu traiesc ca un scriitor. Eu traiesc ca o persoana particulara foarte izolata. Primesc doua-trei mailuri pe saptamina, nu am mobil, nu ma uit la televizor”, spune Cartarescu. „Daca as pleca din spatiul romanesc – acum nu mai e dramatic, poti sa pleci, poti sa iti iei o casa in alta parte – daca as alege sa traiesc in Elvetia, cred ca obsesiile mele romanesti s-ar intari foarte tare. Nu e intimplator ca ultima parte din Orbitor e atit de impregnata de istorie”, a marturisit Mircea Cartarescu.
Inevitabil, scriitorul a fost intrebat si de planurile sale de viitor. „Adica daca exista viata dupa Orbitor?”, a glumit el. Da, exista: sint citeva planuri pentru niste romane, „dar mai scurte, de vreo 200 de pagini”. Cu unul dintre proiecte a aplicat pentru o bursa in Austria.
Dar cit de important este sa fii tradus in multe limbi? Nu prea important; conteaza insa sa fii cu adevarat promovat de editura straina care te publica.
„De cite ori mi s-a intimplat asta, pot arata pe degetele de la o mina a unui taietor de lemne”, a spus Cartarescu, ridicind sugestiv si palma, cu numai doua degete ridicate, aratatorul si degetul mic, ca la un concert rock. „E foarte greu si sa ii convingi sa te citeasca. Atit: sa te citeasca!”.